prof.Ana-Cristina Popescu
Ziarele şi
revistele de cultură sunt şi ele, de asemenea, cărţi vii, păstrătoare de
tradiţii, izvoare de înţelepciune. O astfel de revistă, carte vie de
înţelepciune, este şi Slova Creştină, o revistă de creaţie, atitudine şi
cultură fondată de preotul şi scriitorul Radu Botiş.
Titlul
revistei alcătuit dintr-un substantiv „Slova“ şi un adjectiv „creştină“ are
misiunea să transmită un mesaj spre toţi iubitorii artei cuvântului, mesaj ce
nu este altceva decât o invitaţie de a participa la ţesătura aurită de cântecul
cuvintelor cu fărâme din sufletele lor. Niciun titlu nu ar fi fost mai potrivit
decât cel pe care-l poartă. „Slova“ deschide porţile frumosului iar „creştină“
porţile vieţii.
Cuvântul este
începutul a toate câte există în univers. „La început era Cuvântul şi Cuvântul
era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul... Toate prin El s-au făcut; şi fără
de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.“ (Ioan c.1, v.1-3) Orice cuvânt
ascunde în făptura lui izvoare de înţelepciune. Preotul Radu Botiş prin revista
Slova creştină a deschis, după cum însuşi mărturiseşte, uşa, pentru toţi
iubitorii de cuvânt şi Divinitate.
Fără cuvânt şi
Divin universul ar fi trist şi totul ar pieri treptat după cum mărturiseşte
scriitoarea Elena Trifan în poezia Tristeţea universului, publicată în revista
Slova creştină:„A murit lumina-n îngeri / Şi în ceruri este frig. / Se
scufunda-n întuneric / Bolta cerului plângând.“ Fără Dumnezeu şi fără cuvântul
cel adevărat lumina apune iar neştiinţa, tot ce este deşertăciune „scufundă
lumea-n beznă “.
Iubitorii de
cuvânt şi Divin înţeleg taina răsăritului de soare şi reuşesc să preţuiască
fiecare clipă a vieţii.
Revista Slova
creştină este o binecuvântare culturală şi spirituală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu