Vineri, Simona Halep nu a putut face faţă jocului avântat al
Mirjanei Lucici-Baroni, fostă numărul 32 mondial, în 1998, când Halep avea 7
ani, care s-a aflat în permanenţă în ofensivă. Fără complexe, dar cu un bagaj
variat de lovituri, cu o strategie de a căuta mereu contre-pied-ul adversarei,
cu o încredere dată de experienţă, cu spirit de luptătoare indiferent de scor,
croata a părut că stăpâneşte jocul din punct de vedere psihic chiar şi atunci
când era condusă. A încercat tot timpul să fie agresivă, chiar dacă a greşit de
multe ori (de exemplu 31-12 greşeli neforţate în primul set). Însă evoluţia ei
curajoasă a produs şi puncte câştigătoare (22-13, tot în primul set).
Simona Halep a avut o evoluţie oscilantă în primul set. Ea
început meciul cu un break, apoi a condus de două ori cu 40-0, dar a pierdut de
fiecare dată ghemul. A condus şi a treia oară cu 40-0 şi a egalat la 2. Au
urmat trei ghemuri consecutive câştigate de româncă, însă nu uşor. Momentul de
referinţă al meciului s-a înregistrat la 5-2, când Halep a avut trei mingi de
set, anulate de adversară, care a obţinut break-ul după un ghem de aproape nouă
minute. La 5-3, Halep a avut o cădere inexplicabilă, a pierdut 11 mingi la rând
şi s-a văzut condusă cu 5-6. Simona Halep şi-a revenit doar pentru a egala la
6, dar apoi a pierdut dramatic tie-break-ul. Lucici a condus cu 6-4, Halep a
egalat, apoi croata a făcut 8-6 şi a câştigat setul, după 66 de minute de joc. Recunoscută
pentru revenirile sale, Halep nu şi-a mai regăsit cadenţa în setul al doilea.
La 1-1, ea şi-a cedat serviciul, a mai făcut-o o dată la 2-4 şi s-a recunscut
învinsă cu 2-6, după alte 28 de minute.
Mirjana Lucici, o jucătoare precoce şi foarte talentată, are
în palmares o semifinală la Wimbledon în 1999 şi două titluri WTA, dar din 2004
până în 2009 a avut doar câteva prezenţe în meciuri oficiale, din cauza unor
probleme de familie.
În schimb, Halep nu a mai reuşit buna ei evoluţie defensivă,
nu a putut să lungească punctele pentru că a fost tot timpul în dificultate, nu
a găsit marginile terenului, iar serviciul a trădat-o de foartă multe ori (a
pierdut primul set cu o dublă greşeală, cinci în total). Simona nu a făcut un
US Open pe măsura aşteptărilor şi semnele eşecului au apărut de la primul meci,
când a cedat un set în faţa unei sportive din afara circuitului profesionist.
De altfel, acesta este cel mai slab turneu de Grand Slam al ei din acest an,
după sferturile de finală atinse la Australian Open, finala la Roland Garros şi
semifinala la Wimbledon.
Simona Halep va primi pentru participarea în turul trei
105.090 de dolari şi 130 de puncte WTA.
La ediţia trecută a US Open, Halep a atins faza optimilor de
finală, cea mai bună performanţă din carieră la Flushing Meadows, fiind
eliminată de italianca Flavia Pennetta, cu scorul de 6-2, 7-6 (3).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu