Meditație
Prin
fereastra închisă,
coroana
copacului pare că-mi vorbește;
după
cum frunzarul și-l cerne, ai
crede
că
mă și vede...
Dar
uite cum lumina sporește!
Cu
tot obrazul pare că-mi zâmbește...
Apoi,
c-un fel de asprime și-un fel de
surâs,
înțeleg că mă și dojenește...
Se
perinda un soare prin nori
și răsfira mângâios sfiala luminii -
Sufletul
anume îmi spune
că-ntre
doua lumini sta furișat
Cel
Ce m-a trimis în lume...
O,
și-n parcursul
trăit
câți copaci m-au văzut,
câți copaci am privit!
Un
Veghetor ne-ncetat m-a citit -
Ce
note de groază trebuie că am
în
catalogul trecatoarei vieți!
În
toate Te-am ghicit,
Săpâne
Ce-ai creat lumina,
și am simțit tot timpul
cum
îmi crește vina:
O,
cine a zărit vreodat'
pe
cel ce trage cortina?!
La
urmă m-oi desprinde
ca
frunza din ram...
Și va veni clipa cea
mare:
O,
iartă-mă din priviri, Doamne Iisuse,
altfel,
de-mi vei grăi,
o
să mă destram.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu