vineri, 29 august 2014

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 august 2014

1848 - S-a născut diplomatul şi publicistul Gheorghe Bengescu, membru al Academiei Române (m. 23 august 1921).
1848 - A avut loc măcelul din satul Luna (Turda), unde mulţimea se adunase pentru a protesta împotriva "uniunii" Transilvaniei cu Ungaria
1698 - A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească - "Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul" de Dimitrie Cantemir
1891 - A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician, vicepreşedinte al Academiei Române
1910 - S-a născut Augustin Z.N.Pop, istoric şi cercetător literar, autor a peste 20 de volume de istorie literară, din care cea mai mare parte dedicată operei lui Mihai Eminescu (m. 1 aprilie 1988)
1916 - A căzut pe frontul de la Predeal, Mihail Săulescu, gazetar, poet, prozator, dramaturg (n. 23 februarie 1888)
1954 - A încetat din viaţă Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic, membru şi preşedinte al Academiei Române; a fondat Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), la conducerea căruia s-a aflat timp de 13 ani (n. 14 septembrie 1876).
1964 - A încetat din viaţă Scarlat Lambrino, istoric al Antichităţii, epigrafist, membru al Academiei Române (n. 16 august 1891)
2003 - A încetat din viaţă Charles Bronson, actor american cunoscut pentru roluri din filme de acţiune: “Cei şapte magnifici”, “Justiţiarul”. (n. 1921)
2006 - A încetat din viaţă actorul american Glenn Ford: "Gilda", "The Big Heat" şi "Midway". A format pe ecrane un cuplu fascinant împreună cu Rita Hayworth, cu care a filmat şase producţii (n. 1916).
2010 - A încetat din viaţă cântăreţul şi compozitorul american Bob Lenox, care a colaborat cu artişti precum Tina Turner, Jimi Hendrix şi Joe Cocker. Stilul lui a fost unul unic, combinând pop, blues, rock, folk, jazz şi muzică de film (n. 1944).


                                                                                                       I.I.D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu