La scurt timp după amânarea învestiturii noului ministru al
Bugetului, Darius Vâlcov, preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului
Victor Ponta să-şi asume ferm nominalizarea, invocând o serie de informaţii
primite de la instituţiile statului despre pesedist. Şeful statului a explicat
că documentele au ajuns şi la Palatul Victoria, iar faptul că prim-ministru a
renunţat în ultimul moment să participe la ceremonia de la Cotroceni a
interpretat-o drept „o eschivă”. Băsescu a spus că informările vizau fapte ale
lui Vâlcov, petrecute în timpul mandatului său de primar, „sesizate la Parchete
şi nu se ştie când va începe sau dacă va începe” urmărirea penală. În replică,
premierul a spus că „Băsescu ori minte, ori e nebun”.
Darius Vâlcov rămâne, deocamdată, ministru doar pe hârtie.
Ceremonia de depunere a jurământului, obligatorie înainte de preluarea
portofoliului de la predecesorul său, Liviu Voinea, se amână fără o dată
precisă, ca urmare a unei decizii de ultimă oră a preşedintelui Traian Băsescu.
Şeful statului s-a răzgândit în privinţa învestirii lui
Vâlcov ca ministru delegat pentru buget după ce Guvernul a anunţat Preşedinţia,
cu 10 minute înainte de ora 18.00, că premierul Victor Ponta nu mai poate
ajunge. "Prin anularea prezenţei la ceremonia de depunere a jurământului
de învestitură, domnul preşedinte Traian Băsescu înţelege că domnul prim-ministru
Victor-Viorel Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea domnului
Darius-Bogdan Vâlcov pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget", a
fost interpretarea dată de Băsescu absenţei lui Ponta.
"E un lucru neserios. Nu am stat să citesc ziarul sau
să beau cafea. O să solicităm un alt moment. Dacă îi e atât de drag să merg la
studioul de cinemtografie Cotroceni, o să merg", a declarat Victor Ponta,
precizând că nu era nevoie de prezenţa lui în condiţiile în care era reperentat
de un alt membru al cabinetului său. Primul ministru a mai precizat că îl
susţine în continuare pe Darius Vâlcov.
Aflat la Reuniunea Anuală a Deplomaţiei de la un hotel din
Capitală, nu departe de Palatul Cotroceni, premierul a anunţat, la rândul său,
că intenţiona să ajungă, dar cu întârziere. La momentul jurământului, Ponta a
intrat la o întâlnire cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi
Politica de Securitate, Catherine Ashton, discuţie programată iniţial de la
17.30.
Preşedinţia indică
drept responsabil Cabinetul premierului
Episodul fără precedent a fost pus de Preşedinţie pe seama
Guvernului. "Ziua şi ora de desfăşurare a ceremoniei au fost stabilite de
comun acord cu Cabinetul Prim-Ministrului României, însă, miercuri, 27 august
a.c., la ora 17.50 Cabinetul Prim-Ministrului României a informat Administraţia
Prezidenţială, printr-o adresă, că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu
participă la ceremonie deoarece va lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a
Diplomaţiei Române", a transmis Administraţia Prezidenţială, la 8 minute
după ora stabilită pentru ceremonie, în condiţiile în care evenimentul întârzia
fără explicaţii.
Până la această oră, nu se cunoaşte când ar urma să fie
reprogramat. Mâine, pe de altă parte, Guvernul ar trebui să se reunească,
inclusiv în prezenţa lui Vâlcov, într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba
ordonanţa de urgenţă care legalizează timp de 10 zile migraţia aleşilor locali
de la Opoziţie la Putere. Ulterior, Ponta şi-a plănuit plecarea în Turcia, la
ceremonia de învestire a noului preşedinte, Recep Erdogan.
Ce „informaţii”
despre Vâlcov au primit Ponta şi Băsescu
La o oră după amânare, Băsescu a ieşit cu o explicaţie
legată de supoziţia sa că Ponta nu şi-ar menţine propunerea. Preşedintele a
invocat o serie de informaţii despre Darius Vâlcov pe care le-a primit de la
instituţii ale statului şi pe baza cărora i-ar fi sugerat premierului să îşi
schimbe propunerea. „Mi-a răspuns tot pe 25 evaziv, cu un răspuns în care nu
şi-a asumat în mod direct menţinerea propunerii. Vă pot spune cum sună: „Vă
retransmit în copie documentul de numire a domnului Darius Vâlcov”. Deci nu-mi
dă un răspuns clar, „da, îmi menţin propunerea în urma înformaţiilor”. Eu am
interpretat ca fiind o eschivă de a menţine propunerea în formă iniţială”, a
relatat Băsescu.
În plus, preşedintele a susţinut că a considerat „neserios”
modul în care premierul l-a anunţat că nu mai participă la ceremonie şi că
aşteaptă un moment în care, prin prezenţă, premierul să arate că îl susţine pe
Vâlcov.
Informaţiile invocate de Băsescu se referă la o serie de
sesizări penale legate de situaţii din timpul mandatului său de primar al
Slatinei, aflate în atenţia parchetelor, fără o soluţie clară deocamdată. „Nu
este vorba de faptul că Darius Vâlcov ar fi urmărit penal, dar sunt o serie de
fapte care au fost sesizate de diverse organe ale statului către Parchete şi nu
se ştie când începe sau nu începe. Mi s-a părut că prin anularea prezenţei
premierului în ultima clipă, vrea să se situeze pe o fugă de răspundere. N-ar
fi prima dată”, a mai spus Băsescu, arătându-şi „toată disponibilitatea de a
organiza ceremonia atunci când premierul va avea timp”.
Replica premierului
În replică, premierul Victor Ponta a spus că „Băsescu ori
minte, ori e nebun” şi a anunţat că i-a transmis preşedintelui din nou o scrisoare
în care îi propune ca mâine dimineaţă să aibă loc ceremonia de învestire a
noului ministru.
Darius Vâlcov a fost numit în această dimineaţă ministru al
Bugetului, numele său fiind a doua opţiune a lui Victor Ponta după ce
nominalizarae lui Claudiu Manda a fost respinsă de preşedinte. Potrivit unei
decizii a CCR din 2007, şeful statului poate refuza o propunere de ministru o
singură dată, fiind obligat săă accepte a doua variantă.Anca S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu