sâmbătă, 23 august 2014

Lucian Bute revine în ring

După eșecul cu Jean Pascal, suferit la începutul anului, la Montreal, pugilistul român a anunțat azi data următorului său meci.
"E oficial - următorul meu meci va fi pe 6 decembrie. Amănunte în curând. Staţi aproape", a scris Lucian Bute pe contul său de Facebook.
Sportivul român nu a anunțat încă numele adversarului pe care îl va înfrunta în ring, însă pare să-și fi recăpătat încrederea în forțele proprii, după eșecurile din partidele cu Carl Froch și Jean Pascal.
"Tocmai am vorbit cu Lucian la telefon. El a avut unele lucruri neterminate, dar apoi totul s-a pus la punct. Revenirea sa va avea loc pe 6 decembrie. El e foarte încântat şi aşteaptă cu nerăbdare să boxeze", a confirmat preşedintele InterBox, Jean Bedard, pentru Lapresse.ca.
Bute a apelat la mai mulți experți pentru a înțelege ”blocajul mental” pe care l-a simțit în ultimele lupte, mai scriu jurnaliștii canadieni. Mai mult, pugilistul român care a câștigat 31 de meciuri în carieră s-a despărțit de antrenorul Stephan Larouche.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu