Cui? prodest referendumul

După cum se știe, în zilele de 6 și 7 octombrie 2018 se va derula referendumul de redefinire a familiei românești (zice-se în sens tradițional), ceea ce înseamnă că, în urma validării (realizarea numărului minim necesar de voturi favorabile), actuala formulare pentru căsătorie din Constituție („Uniunea liber consimțită dintre soți”) va deveni „Uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie”, iar prin aceasta – ne încredințează promotorii și organizatorii respectivei aflări în treabă – societatea noastră va fi ferită pe viitor (sic!) de inerentele derapaje morale (căsătorii unisex, adopții dubioase de copii etc.), care, susțin alde ăștia, cu necesitate decurg dintr-o mult prea vagă/laxă definiție a cuplului conjugal, prin extensie a familiei.

            Atâta doar că, în pofida notelor comune din conținutul celor două noțiuni (ambele își propun să devină celulele de bază ale unei comunități), sfera „familiei” este nu numai mai largă în cazul structurilor de tip gentilic (trei sau chiar mai multe generații consângene pe verticală și orizontală) decât cea a „căsătoriei”, ci și cu mult mai nuanțată.

            Da, căci tot familie eminamente tradițională formează și părintele nerecăsătorit în urma divorțului sau a decesului partenerului de mariaj, care se devotează creșterii copiilor săi. Însă, potrivit normelor morale din religiile universaliste (creștinismul seamănă mai mult cu budismul decât cu mozaismul din care a purces și cu islamismul pe care l-a inspirat), nu constituie familie tradițională nici „fireștile” cupluri dintre un bărbat și o femeie ce trăiesc în concubinaj și nici nefireștile perechi dintre homosexuali, lesbiene sau transexuali. Cu toate că ambele categorii de împerecheri sunt în esența lor păcătoase și, ca atare, la fel de netradiționale, totuși, potrivit adorabilului verdict orwellian din Ferma animalelor („Toate animalele sunt egale între ele, doar că unele sunt mai egale ca altele”), în fața legii și a moralei publice din țara noastră, numai trăitorii în concubinaj sunt tratați cu îngăduință democrat-creștinească de către compatrioți și se bucură de reală egalitate, în sensul că nicio autoritate laică sau bisericească nu-i va împiedica vreodată să-și legalizeze relația. Dimpotrivă, perechea nonconformistă va fi stăruitor îndemnată, direct ori prin aluzii, să guste din taina căsătoriei.

            Vasăzică, dacă cei în cauză se hotărăsc mai greu să facă acest pas sau chiar îl amână până la calendele grecești, nu există riscul ca ei să fie priviți drept niște paria și să aibă vreodată de suferit din această pricină (prin analogie cu homofobia, să-i spunem concubinofobie), așa cum –direct sau indirect, fățiș sau voalat – încă se mai procedează cu minoritățile sexuale din țara noastră. Iar referendumul este excepția bine adusă din condeiul petiționar-ortodox prin care se întărește regula constituțională...

            Și când te gândești că până și Grecia, fieful ortodoxismului, a adoptat cu ceva timp în urmă legi în favoarea căsătoriilor considerate de ai noștri nefirești, te întrebi cam cât timp se vor opune cârmuitorii României (și, desigur, cu ce sorți de vremelnică izbândă) unui proces deja generalizat în Europa occidentală, acuma când președintele Franței a afirmat cât se poate de clar și tranșant că Uniunea Europeană nu este aidoma unui meniu, din care țările membre pot să ia doar ceea ce le convine, ci ea trebuie acceptată de către toate statele ce-o compun „și cu bune, și cu rele” (posibil ca Macron, pe lângă migrația musulmanilor, să fi inclus în familia „relelor” acele orientări sexuale și curente de opinie euroatlantice, pe care „morala” pesedisto-aldistă se înverșunează să le considere mult mai nocive decât propriile sale înfăptuiri)!

            Cui folosește referendumul? Păi, în primul rând îi folosește Bisericii ortodoxe, ea  sperînd  că prin reușita lui să fie date uitării de către români uriașele scandaluri de sodomie și simonie de care s-au făcut vinovați unii dintre ierarhii și preoții săi. Motiv pentru care ea s-a implicat atât de mult în promovarea acestui plebiscit (chestia cu familia tradițională ține de decor, nicidecum de conținutul făcăturii), încât nu ezită să preschimbe la o adică bisericile în „peșteri de tâlhari” (cică pentru informarea cetățenilor), iar preoții nu se jenează să-i amenințe pe alegători că, dacă referendumul nu va fi validat, copiii lor vor fi luați prin adopție de către cuplurile unisexuale.

            Pe urmă, așa cum am mai scris, el este de mare folos Partidului Social Democrat (PSD) și lui Dragnea, care nădăjduiesc ca după validare să recâștige câteva dintre multele procente pierdute. Firește, totul făcut prin jocul la două capete al neangajării fățișe și al dublului limbaj (pesediștii, chipurile, nu fac campanie pentru referendum, ci doar îi informează corect pe cetățeni!), ca nu cumva oficialii europeni, pe lângă celelalte ticăloșii cât roata carului (nerespectarea statului de drept, tendința neobosită de aservire a Justiției), să-i poată acuza în aceste momente cruciale pentru țară și strâmba lor cârmuire și de discriminarea minorităților sexuale.

            Singurii pe care referendumul nu-i ajută cu nimic, ba parcă dimpotrivă, sunt bieții alegători români, fie și pentru aceea că toată această penibilă tevatură de-a democrația originală îi va costa circa 100 de milioane lei! Cât privește actuala Constituție a României, este de presupus că zilele ei sunt numărate, după cum numărate sunt zilele de autocrator ale lui Liviu Dragnea, cu tot zidul de susținere făcut în jurul lui de necalificații lași și lingușitori.

            Sighetu Marmației,                                               George  PETROVAI