marți, 13 octombrie 2020

Comunicat SLI MM - plată sentințe

 

4.462 de salariați beneficiază de plata hotărârilor judecătorești

 

În urma proceselor intentate de Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) în vederea recuperării unor drepturi salariale, în aceste zile, la plata salariului pe luna septembrie, 4.462 de salariați din unitățile de învățământ din Maramureș beneficiază de plata hotărârilor judecătorești cu scadență până la 31 decembrie 2020.

Analizând plățile care s-au efectuat până acum în unitățile școlare din Maramureș având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, am constatat că au existat diferențe de sume ce trebuiau achitate membrilor SLI MM. În anul 2019, când SLI MM a pus la dispoziția persoanelor care întocmesc state de plată un program de calcul pentru dobânzi (penalizatoare), unele unități de învățământ au calculat și plătit dobânda legală remuneratorie, iar ulterior plății, prin Încheiere, instanțele de judecată au lămurit dispozitivele respectivelor hotărâri, statuând că dobânda legală care trebuie calculată și plătită este dobânda legală penalizatoare, net superioară dobânzii legale remuneratorii, de aici diferențele de sume între unitățile școlare. Așadar, o dată cu plata salariului aferent lunii septembrie, în ziua de salariu a lunii octombrie 2020, membrii SLI MM își primesc banii, recuperați în instanță de SLI MM, pentru: spor predare simultană, plata cu ora educație fizică la învățători, indemnizație instalare, spor doctorat, indemnizație secretari-contabili, spor condiții vătămătoare și periculoase și dobânzi legale”, explică Ioana Simina Prodan, jurist SLI MM.

La rectificarea bugetară pentru județul Maramureș, pentru plata acestor hotărâri judecătorești SLI MM, a fost alocată suma de 2.665.000,00 lei, la care se adaugă 411.000 lei pentru plata dobânzilor.

Menționăm că nu au fost alocați bani pentru beneficiarii Legii 85/ 2016, respectiv colegii care nu au fost membrii SLI MM sau, din diferite motive, nu au fost puse la dispoziția sindicatului documentele necesare pentru a înainta procese pe Legea 221/ 2008 și 330/ 2009. Pentru plata acestora, ar fi nevoie de suma de 1.086.000,00 lei”, adaugă Ioana Simina Prodan, jurist SLI MM (foto).

Pentru recuperarea acestor drepturi, SLI MM a inițiat deja toate demersurile necesare.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu