Despre poetul Victor Constantin Măruțoiu am scris, cu ani în urmă se pare, despre volumul de debut sau al doilea.Era un tânăr respectos, timid și încărcat de cunoștiințe culturale.Făcând parte dintr-o familie de intelectuali, mama fiind cunoscuta poetă Persida Rugu, iar tata un reputat profesor universitar, tânărul lăstar creștea în lumina cărților, așa că, poetul de astăzi, ajuns la maturitate, își are stilul său propriu și un drum aureolat cu un doctorat în teologie.
La sfârșitul unei activități cultural-artistice, acest, încă, tânăr poet, mi-a înmânat ultimul său volum de poezie, ce cuprinde poeme traduse în 12 limbi, având titlul “Vitralii cu greieri “, apărut la Editura “Libris editorial”, Brașov, 2020.
Cartea am primit-o cu următoarea dedicație: “Domniei Sale, Domnului Al.Florin Țene, familiei: Titina și Ionuț Țene, cu cele mai alese gânduri, dragi sentimente, prieteni autorului, s s Victor Constantin Măruțoiu, Cluj-Napoca, 7.10. 2020. “
În volumul “ Poeți clujeni postdecembriști“ de Adrian Țion, scrie despre poetul de care facem vorbire, următoarele: “ Victor Constantin Măruțoiu vine senin și plin de speranțe în fața cititorului cu o poezie îmbibată în prospețimi și purități adolescentine. Scrisul său are o aperture special spre sacralitate învăluită în armonii mistice, înscrise în codul stilistic al unor rafinate epifanii.“
Analizând sensurile cuvintelor din titlu, vitralii înseamnă o compoziție decorativă formată din bucățele de sticlă colorată, dispuse simetric sau asimetric și legate între ele prin rețele de plumb și prinse prin tije metalice de cadrul ușii sau ferestrei, iar greierul este simbolul spiritului de iniţiativă şi isteţimea cu care este înzestrat greierul Acesta este văzut pe diferite meridiane drept cheia succesului. La chinezi, numeroasele ouă depuse de acesta semnifică productivitatea, fertilitatea pământului şi a femeilor.
Volumul cuprinde ciclul de poeme ”Acvarium”, fapt ce mă face să mă gândesc la aquarium, în limba latină, care înseamnă rezervor de apă, adică un mediu captiv în care trăiește poetul.
Încă din titlu, poetul trasimite o idee subliminală pe care o înțelegem după ce citim poeziile. Victor Constantin Măruțoiu combină esteticește o materile matafizică ortodoxă, cu o viziune adânc teologală, și cu simboluri abstruse, care sunt puține: “ tăcerea pașilor Tăi/ Doamne/ rodește suflete ale timpului celui nou/ în tinda Învierii“(Rugăciune la Moldovița ) . De altfel, cu teologia sa , poetul nu aduce întâia data în poezia românească o asfel de lume, au făcut-o Dosoftei, Ion Heliade Rădulescu, Radu Gyr, Vasile Militaru, iar din cei contemporani sunt: Cezarina Adamescu, Aurel Anghel, Elena Armenescu, Anne Marie Bejliu, Dan Bodea, Radu Botiş, Galina Furdui, Nicolae Horia, Ion Horea, Monica Pillat, Petru Demeter Popescu, Radmila Popovici, Liviu Florin Jianu, Victoria Milescu, Mihai Prepeliţă, Florian Saioc, Ioana Stuparu, Claudia Voiculescu, Marin Voican Ghioroiu etc. Însă, poezia lui Victor Constantin Măruțoiu izvorăște dintr-o iubire a lumii fenomenale și din psihologia unor vizite la lăcașuri de cult, scoțând efecte și din oniric: „ pe trepte de lumină/ pășesc îngeri/ai unui timp ( …)„(Apus la Mănăstirea Bistra ).
Lirica poetului este o vibrație a clipei în fața unei cartografii geografice, iar poezia este reverberația policromă din vitraliile lăcașelor de cult:”pe ceruri adumbrate/ trecerea Ta/ Doamne/ e Lumina fără înserare “( Înserare la mănăstirea Râmetea).Poemele sunt acele clipe surprinse de sufletul poetului, precum aparatul de fotografiat care imortalizează clipa, scriind cu lumină, pentru memoria istoriei.
Pânzele acestor monografii ale eului se colorează după reguli care sunt ajunse până la ritualic, și Victor Constantin Măruțoiu e meritos atunci când împletește teologia cu etnografia prin aceea, ca și George Coșbuc, și Ion Pillat, imperisabilul trăirii în “ Câmpia oglinzilor albastre.“ E, în toate, o monografie a călătoriilor spirituale ale eului Aceste poeme decurg dintr-o lirică de jurnal, aici o biografie a eului, dincolo o emoție sufletească, în dreapta o rugăciune către El.
Psihologicește, originea acestor poeme scurte, stă în ubertatea, ca abundență și într-o afectivitate tulburată de profunda iubire de Dumnezeu.
Prin această carte poetul ne convinge că este egal cu sine, aflându-se pe o treaptă superioară, în plină strălucire a cuvântului scris pe vitraliile propriilor lui sentimente.
Al.Florin Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu