Mesaj redirecționat de la Reprezentanța CE în România
„Dreptul de a circula liberi în UE ne-a fost îngrădit sever din cauza pandemiei. În plus, cetățenii se confruntă cu foarte multe norme și proceduri diferite, informații neclare cu privire la zonele cu risc ridicat și cu risc scăzut, precum și cu o lipsă de claritate cu privire la ceea ce trebuie să facă atunci când călătoresc. În urmă cu o lună, Comisia a prezentat o propunere privind modalitatea de remediere a acestor probleme și de sprijinire a milioanelor de cetățeni ai UE care călătoresc în fiecare zi în UE. Astăzi, statele membre au ajuns la un acord cu privire la modul în care aceasta poate fi pusă în practică.
Salutăm acest acord, care va aduce mai multă claritate într-o situație în prezent confuză. Faptul că statele membre își unesc astăzi forțele trimite un semnal puternic cetățenilor și arată în mod clar că UE trece la fapte dacă este absolut necesar. Am învățat din lecțiile trecutului: nu vom depăși criza închizând frontierele în mod unilateral, ci acționând împreună.
O hartă comună cu coduri de culori comune, bazată pe criterii comune, elaborată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, reprezintă primul rezultat important. Invităm acum statele membre să se asigure că sunt furnizate datele necesare astfel încât harta să poată fi actualizată săptămânal cu informații exacte privind situația epidemiologică din UE și din regiunile sale.
În al doilea rând, deși statele membre pot încă decide ce măsuri restrictive aplică, cum ar fi carantina sau testarea, solicităm statelor membre să se asigure că cetățenilor li se oferă informații clare și în timp util cu privire la ceea ce trebuie să facă și la restricțiile în vigoare, conform acordului de astăzi. De asemenea, statele membre au convenit cu privire la recunoașterea reciprocă a testelor și vom continua să colaborăm cu acestea în vederea unei mai bune coordonări a cerințelor în materie de testare și de carantină (…)”
Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă.
Autor: Alexandru-Cristian.DUMITRACHE
--
Dr.ing. Radu BIG
Director executiv CDIMM Maramures (CEO)
Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
tel: +40 262 224870
fax: +40 262 222409
mobil: +40 744 398063
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu