luni, 27 septembrie 2021

Andreea Ismail cu emoţiile şi risipirile ei se răgăseşte cel mai bine în poezie şi desen!

 


Se spune că „Toamna se numără bobocii”. O nouă carte de poezii în acest anotimp ruginiu şi bogat în roade şi fapte, apare la editura „eCreator” Baia Mare, colecţia „Debut” a tinerei Andreea Ismail (Andreea Bălan) intitulată „Emoţii şi risipiri”. Absolventă şi licenţiată în Limba şi literatura română şi Limba şi literatura engleză, în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, cu preocupări artistice diverse, cum ar fi: arta şi cultura japoneză, poezia, literatura asiatică, povestirile SF, pictura şi desenul, nu ne miră deloc apariţia acestui prim volum de poeme.

Fire complexă, cu trăiri duse la maxim, cu dorinţa de a trăi clipa din plin, nu ne surprinde  „ruga” ei din primul poem al cărţii: „Orânduie-mi drumurile,/Nivelează-mi cărările,/Ridică-mi pânzele,/Doboară-mi frustrările./Aleargă cu mine,/Du-mă departe,/Strânge-mă-n brațe,/Cântă-mi în noapte“.

Ca orice pământean, Andreea Ismail s-a întâlnit şi cu oameni meschini, mincinoşi, făţarnici, care i-au produs durere, lacrimi şi neîncredere: „Mi-ați îngreunat pașii… am simțit cum mi-au/ trecut lanțurile prin piele, gleznele s-au înnegrit./Mi-ați pus o povara./Am simțit-o acut, dar am tăcut.../Mi-ați  acoperit fața cu plânsul meu…/M-ați făcut să cred că eu sunt de vină…“ („Minciuna“).

Titlul cărţii „Emoţii şi risipiri“ te duce cu gândul la marea iubire, cea care produce asemenea emoţii şi trăiri intense, dar şi la „risipiri“ atunci când persoana de lângă tine nu răspunde cu aceeaşi monedă şi dragoste sentimentelor tale. Câteva exemple: „Eu mă întorc spre tine-a mia oară/Și chipul ți-e palid parcă de oboseală,/Sclipirea ți-ai pierdut-o în vecie,/Dar râzi un pic și-mi faci pe plac și mie!“ („Fuga“) ori „Te vaieți, lăcrimezi, mimezi,/Eu nu te-aud, tu încă nu mă crezi./Pleci capul și c-o ultimă dorință/Cauți cuvinte, dar nu e cu putință…(„În lanuri”).

Andreea Ismail se dovedeşte un fin cunoscător al valorii vieţii, fiind o persoană cu cunoştinţe din varii domenii, aşa cum am spus mai sus, dar cel mai mult o îngrozeşte, ca pe noi toţi, un singur lucru, moartea, care este privită ca fiind rece, impasibilă, neiertătoare, glacială: „Mă prinde cu ghearele ca pe o pradă,/Se-ncolăcește în sufletul meu,/E moartea ce-mi dă târcoale iară.../E rece, e frig, mi-e groaza și greu“. („Groaza“) sau „Mă prinde cu ghearele ca pe o pradă,/Se-ncolacește de sufletul meu.../E moartea ce-mi dă târcoale iară/E rece, e frig, mi-e groaza și greu“. („Glacial“).

Volumul său de debut conţine şi poezii în care îşi aminteşte de anii studenţiei, de emoţiile pozitive, alteori negative, care-ţi sunt produse de examene, la anumite cursuri sau stări emoţionale. În acest sens vă propun poezia „Post – universitate“: „Litera. Literat/Cultura.Cultivat/Psihanalizat, decepționat, claustrofobat/De iluzii saturat./Stricat, scârbit, sacadat/Desculț haina naturii re-îmbrac./Degajat, nearanjat, re-inventat/Ascult vântul în locul strămutat”.

Nostalgia trecerii timpului o regăsim în cele câteva „confesiuni” în proză, în fapt nişte „file de jurnal” al poetei, nişte gânduri aşternute în diferite momente ale vieţii ei de liceană ori studentă: „Mi-e tot mai greu să mă pliez după lumea asta mică. Mă bat în fiecare dimineață cu așa-zisul real. Încerc să fug de tabieturi și rutină. Să nu urmez „nimicul”.(„Real”) sau „M-a descurajat atmosfera. Mi s-au clătinat fundamentele. Mi-au pocnit încheieturile și iar mult întâlnitele deziluzii, revelații. Am ieșit din corp, din mine. Nu mai eram sigură pe nicio mișcare. A trebuit să mă așez. Nu mai aveam niciun control pe membre. Mă lăsau mușchii. Mulțimea, bicicletele, teatrul stradal, câinii, copiii… mă uitam ca la un tablou. Puteam să critic, dar nu să mă integrez. Cât din mine a funcționat corect? Cât am fost acolo? De ce nu mă lasă rațiunea să fiu și eu actor? Să mimez frica, fericirea, gustul… Și ajung la zero, plutesc, mă dezintegrez și uit să particip” („Un bâlci„) ori „  plimb prin amintiri trezite la auzul muzicii lui Peter Gabriel. O piesă ce mi-a ghidat copilăria: „Shock the Monkey". Fac o vizită trecutului, cu pașii înceți și greoi, încercând să mă repun în peisajul atât de familiar și familial. Să fiu între voi rockeri nebuni, ce m-ați învățat ce înseamnă muzica, natura, iubirea, viața. Să am înțelepciunea de acum, dar voi să fiți la fel de tineri. Să ne cunoastem și altfel, dar să fim aceeași. Fiecare vers mă poartă în amintiri, mă trântește în casa veche de pe straduța liniștită din spatele Hotelului Cetate. Între pereții îmbătrâniți și ei de ani, martori ai atâtor vieți, obosiții pereți. În mijlocul curții verzi, între voi și ale voastre măști”. („Jurnal 5 septembrie”).

De apreciat faptul că poemele în versuri şi proză sunt însoţite de desene grafice ale autoarei, încă o dovadă că Andreea Ismail este o persoană aplecată spre frumos, spre artă, spre lucrurile perene în această lume tot mai comercială.

 Desigur că se pot spune multe, dar în primul rând e de evidenţiat îndrăzneala de a debuta, chiar dacă sunt destul de puţine poezii adunate între coperţile ei, apoi faptul că are o poezie modernă, cu o arhitectură îngrijită, de unde se vede că autoarea posedă cunoştinţe literare temeinice şi o lectură poetică aşijderea. Bine ai venit pe tărâmul poeziei, Andreea!

                                                                      Gelu Dragoş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu