Se spune că „Toamna se numără bobocii”. O nouă carte de poezii în acest anotimp ruginiu şi bogat în roade şi fapte, apare la editura „eCreator” Baia Mare, colecţia „Debut” a tinerei Andreea Ismail (Andreea Bălan) intitulată „Emoţii şi risipiri”. Absolventă şi licenţiată în Limba şi literatura română şi Limba şi literatura engleză, în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, cu preocupări artistice diverse, cum ar fi: arta şi cultura japoneză, poezia, literatura asiatică, povestirile SF, pictura şi desenul, nu ne miră deloc apariţia acestui prim volum de poeme.
Fire complexă, cu trăiri duse la
maxim, cu dorinţa de a trăi clipa din plin, nu ne surprinde „ruga” ei din primul poem al cărţii: „Orânduie-mi
drumurile,/Nivelează-mi cărările,/Ridică-mi pânzele,/Doboară-mi frustrările./Aleargă
cu mine,/Du-mă departe,/Strânge-mă-n brațe,/Cântă-mi în noapte“.
Ca orice pământean, Andreea Ismail s-a întâlnit şi
cu oameni meschini, mincinoşi, făţarnici, care i-au produs durere, lacrimi şi
neîncredere: „Mi-ați îngreunat pașii… am simțit cum mi-au/ trecut lanțurile
prin piele, gleznele s-au înnegrit./Mi-ați pus o povara./Am simțit-o acut, dar
am tăcut.../Mi-ați acoperit fața cu
plânsul meu…/M-ați făcut să cred că eu sunt de vină…“ („Minciuna“).
Titlul cărţii „Emoţii şi risipiri“ te duce cu gândul
la marea iubire, cea care produce asemenea emoţii şi trăiri intense, dar şi la
„risipiri“ atunci când persoana de lângă tine nu răspunde cu aceeaşi monedă şi
dragoste sentimentelor tale. Câteva exemple: „Eu mă întorc spre tine-a mia
oară/Și chipul ți-e palid parcă de oboseală,/Sclipirea ți-ai pierdut-o în
vecie,/Dar râzi un pic și-mi faci pe plac și mie!“ („Fuga“) ori „Te vaieți, lăcrimezi,
mimezi,/Eu nu te-aud, tu încă nu mă crezi./Pleci capul și c-o ultimă dorință/Cauți
cuvinte, dar nu e cu putință…(„În lanuri”).
Andreea
Ismail se dovedeşte un fin cunoscător al valorii vieţii, fiind o persoană cu
cunoştinţe din varii domenii, aşa cum am spus mai sus, dar cel mai mult o
îngrozeşte, ca pe noi toţi, un singur lucru, moartea, care este privită ca
fiind rece, impasibilă, neiertătoare, glacială: „Mă prinde cu ghearele ca pe o pradă,/Se-ncolăcește în sufletul meu,/E moartea ce-mi dă târcoale iară.../E rece, e
frig, mi-e groaza și greu“. („Groaza“) sau „Mă prinde cu ghearele ca pe
o pradă,/Se-ncolacește de sufletul meu.../E moartea ce-mi dă târcoale iară/E rece, e
frig, mi-e groaza și greu“. („Glacial“).
Volumul său de debut conţine
şi poezii în care îşi aminteşte de anii studenţiei, de emoţiile pozitive,
alteori negative, care-ţi sunt produse de examene, la anumite cursuri sau stări
emoţionale. În acest sens vă propun poezia „Post – universitate“: „Litera. Literat/Cultura.Cultivat/Psihanalizat,
decepționat, claustrofobat/De iluzii saturat./Stricat, scârbit, sacadat/Desculț
haina naturii re-îmbrac./Degajat, nearanjat, re-inventat/Ascult vântul în locul
strămutat”.
Nostalgia trecerii timpului o regăsim în cele câteva
„confesiuni” în proză, în fapt nişte „file de jurnal” al poetei, nişte gânduri
aşternute în diferite momente ale vieţii ei de liceană ori studentă: „Mi-e tot
mai greu să mă pliez după lumea asta mică. Mă bat în fiecare dimineață cu
așa-zisul real. Încerc să fug de tabieturi și rutină. Să nu urmez „nimicul”.(„Real”)
sau „M-a descurajat atmosfera. Mi s-au clătinat fundamentele. Mi-au pocnit
încheieturile și iar mult întâlnitele deziluzii, revelații. Am ieșit din corp,
din mine. Nu mai eram sigură pe nicio mișcare. A trebuit să mă așez. Nu mai
aveam niciun control pe membre. Mă lăsau mușchii. Mulțimea, bicicletele,
teatrul stradal, câinii, copiii… mă uitam ca la un tablou. Puteam să critic,
dar nu să mă integrez. Cât din mine a funcționat corect? Cât am fost acolo? De
ce nu mă lasă rațiunea să fiu și eu actor? Să mimez frica, fericirea, gustul…
Și ajung la zero, plutesc, mă dezintegrez și uit să particip” („Un bâlci„) ori
„Mă plimb prin amintiri trezite la auzul muzicii
lui Peter Gabriel. O piesă ce mi-a ghidat copilăria:
„Shock the Monkey". Fac o vizită trecutului, cu pașii înceți și greoi,
încercând să mă repun în peisajul atât de familiar și familial. Să fiu între
voi rockeri nebuni, ce m-ați învățat ce înseamnă muzica, natura, iubirea,
viața. Să am înțelepciunea de acum, dar voi să fiți la fel de tineri. Să ne cunoastem și altfel, dar
să fim aceeași. Fiecare vers mă poartă în
amintiri, mă trântește în casa veche de pe straduța liniștită din spatele Hotelului
Cetate. Între pereții îmbătrâniți și ei de ani, martori ai atâtor vieți,
obosiții pereți. În mijlocul curții verzi, între voi și ale voastre măști”. („Jurnal 5 septembrie”).
De apreciat faptul că poemele în versuri şi proză
sunt însoţite de desene grafice ale autoarei, încă o dovadă că Andreea Ismail este
o persoană aplecată spre frumos, spre artă, spre lucrurile perene în această
lume tot mai comercială.
Desigur că se
pot spune multe, dar în primul rând e de evidenţiat îndrăzneala de a debuta, chiar
dacă sunt destul de puţine poezii adunate între coperţile ei, apoi faptul că
are o poezie modernă, cu o arhitectură îngrijită, de unde se vede că autoarea
posedă cunoştinţe literare temeinice şi o lectură poetică aşijderea. Bine ai
venit pe tărâmul poeziei, Andreea!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu