Spuneam cândva că voi muri după gratii: ori la pușcărie, ori la grădina zoologică. Nu am ajuns să fiu cazat nici într-un loc, nici în celălalt, am fost doar în trecere! Mărturisesc acum încă ceva, cu speranța că...
Prin iunie, așa, acum muuuulți ani, în vremea banchetelor de la liceu, am fost solicitat împreună cu Radu Pietreanu (cu care eram atunci partener de scenă) să mergem la o cabană, Căprișoara, de lângă orășelul minier Vulcan (din Valea Jiului) să distrăm o clasă de absolvenți. Am luat noi autobuzul din Petroșani și apoi am pornit pe cărări de munte, convinși că vom găsi drumul. Într-adevăr, am găsit drumul, dar nu pe cel bun! Ne-am rătăcit și am umblat aiurea o noapte întreagă, căutând cabana unde trebuia să spunem bancuri și să jucăm scenete umoristice, să mâncăm, să bem și să ne luăm banii.
Umblând noaptea pe coclauri am auzit muzică și ne-am bucurat. ”E clar că e cabana”, ne-am zis noi. ”E clar că nu e cabana”, am zis apoi, când ne-am apropiat și au venit spre noi niște matahale de câini. Era o stână și ce se auzea era muzică de la radioul ciobanilor! Ne-au scăpat de câini, ne-au îndrumat și, spre dimineață, când deja se făcuse lumină, am ajuns la cabană. În hol erau instrumentele muzicale ale celor care cântaseră. Acoperite. În rest nu se vedea țipenie de om. Am dat o raită în jurul cabanei și am văzut la mezanin o cămară în care erau rude de salam, pâini și... atât. Mi s-a încețoșat privirea de foame și habar n-am ce mai era pe-acolo!
I-am zis lui Radu să urce el pe pervaz, că îl ajut, și, fiind mai slăbuț, să intre printr-un geam lăsat deschis. Eu stăteam de pază, să aud dacă vine cineva. Dacă mai auzeam ceva de sunetele scoase de stomacul și mațele mele...
A venit Radu cu o rudă de salam, o pâine și un cuțit. Nu puteam mânca dacă nu tăiam salamul!
Peste ani și ani, întâlnindu-ne întâmplător habar n-am în ce oraș, mi-a zis că are la el cuțitul ăla. Nu l-am întrebat dacă are și salam și pâine... Nu alea de atunci, clar!
Ioan BUDA TZETZU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu