Mărturisiri cu speranța că faptele s-au prescris (X)

Nu aș fi scris două episoade de amintiri în aceeași zi dacă nu aș fi văzut că azi se împlinește un an de la moartea lui Adrian Costache, Porcea cum îi ziceam pe vremea când era rugbyst la Petroșani. Am amintiri multe dar povestesc una care a creat multe discuții: bătaia dintre rugbyștii petroșăneni și salvamarii de la Costinești.

Vara anului 1987 (cred!). Rugbyștii de la Petroșani erau în cantonament la Costinești, eu eram tot acolo, în obișnuita ședere estivală de la mare. Apropo, plecam la mare cu bagaj mult la mine. Puneam o bucată de slănină și un slip într-o pungă de un leu :)) După ce ajungeam pe litoral mă descurcam eu.

Într-o seară din acel an spuneam bancuri și texte umoristice pe terasă la Radio Vacanța când au venit salvamarii să ne trimită la căsuțe. Unul dintre ei, poreclit Țânțarul, m-a întrebat dacă nu găsesc ceva fete pentru dus la cameră. Mi-a zis că vine și el după ce termină rondul. Am găsit, l-am așteptat cu fetele, am băut ceva pe-acolo, nu a venit și am plecat.

A doua seară era ultima pentru rugbyști pe litoral. Așa că au făcut chef. Eram cu Radu Pietreanu acolo,cu prietenii rugbyști. Râdeam, cântam, când au venit salvamarii și Țânțarul m-a chemat să stăm de vorbă. Mi-a zis că în seara trecută i-au dispărut niște sprayuri și săpunuri din cameră, când am fost eu acolo cu fetele. ”Măi, eu nu ți-am luat, dar nu bag mâna în foc pentru fete. O să vorbesc cu ele”, i-am răspuns. În timp ce povesteam, a venit unul dintre rugbyști, cunoscut drept... Mortul, și l-a întrebat pe salvamar dacă are ceva cu mine. ”Ți se plimbă limba în gură!”, i-a zis Țânțarul. ”Limba da, dar pumnul nu!”, a venit replica. Apoi au venit toți salvamarii și a început războiul.

Nicki, șeful salvamarilor a ajuns la spital. Îmi povestea apoi că fugea, venea un rugbyst (Vasile Bezărău) și îl placa, apoi altul care îl lovea.

Totul s-a terminat cu ducerea rugbyștilor la miliție. Ziceam că echipa Știința se va numi... Celula Petroșani. Cineva a pus atunci zahăr în rezervorul mașinii milițienilor. Poate s-or îndulci și ei, speram, dar degeaba...

Fain a fost că în celulă cu rugbyștii era și unul care fura de prin căsuțe. Când l-au întrebat ce e cu el acolo le-a zis că... a bătut salvamarii!

A doua zi, Adi era tare supărat. El, om la 100 și ceva de kilograme, spunea: ”Și mi-a zis mama să fiu cuminte!”.

Era un om vesel, cu un simț al umorului deosebit, îndrăgostit de rubgy. Nu aveam cum să nu scriu, azi, despre el.

Ioan BUDA TZETZU