marți, 28 septembrie 2021

Expoziția ”Maramureș: Tradiții și povești” ajunge începând cu 1 octombrie la Cantabria, Spania

 
Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș celebrează 140 de ani de relații diplomatice între România și Spania, astfel, după Madrid, expoziția ”Maramureș: tradiții și povești” ajunge la Cantabria.

În perioada 5 iulie – 5 august 2021 expoziția ”Maramureș: tradiții și povești” a putut fi vizitată la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid.

Expoziția structurată pe două secțiuni, etnografică și fotografică, prezintă întreg universul rural al Maramureșului, fermecător prin tradițiile și valoriile autentice și poate fi vizitată la Castillo Faro din Castro Urdiales din Cantabria, Spania, în perioada 1 – 24 octombrie 2021, cu programare la adresa de e-mail: secretariado@cgrumaniabilbao.es.

Parteneri ai acestui proiect sunt Ambasada României în Regatul Spaniei, Consulatul General al României la Bilbao, Primăria Castro Urdiales și Consulatul Onorific al României la Santander.

                               Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu