de Gheorghe Pârja
Am părăsit terenul accidentat al congreselor politice pentru a aduce un omagiu unui confrate care a lăsat profilul unui jurnalist sclipitor. De la detectarea temelor abordate, la măiestria stilistică, adică harul cu care folosea limba română pentru a ne trimite mesajul publicistic. Este vorba de Marius Petrescu, unul dintre veteranii Formulei AS. Moartea lui mi-a adus aminte de bunul meu prieten Sorin Preda, prozator, publicist și profesor de jurnalism, nepot de frate al lui Marin Preda. El mi-a spus că, pentru unchiul lui, era extrem de relaxant să afle că prostia poate fi ceva foarte serios. Cu el și cu scriitorul Constantin Stan, coleg de generație epică, am bătut drumuri de neuitat prin Maramureș. Uite, moartea provoacă amintiri! Adică mi-a adus aminte de Bogdan Lupescu, stins anul trecut, care a scris un tulburător reportaj despre vrăjitoarea din Breb, adică despre Maria lui nimeni, lătureanca venită din Săpânța, care a fost blestemată să nu cunoască dragostea niciodată. Ce să iubească bărbații la mine, spunea Maria, păcatele mele?
Cu Marius Petrescu, și el veteran al celebrei reviste, m-am întâlnit la reuniunile naționale de presă, dar și în Maramureș. Este deținătorul unui prestigios premiu acordat pentru expresivitate jurnalistică. El considera jurnalismul o altă formă de literatură și un mod foarte sensibil de a fi în legătură cu oamenii. Colegii din redacția revistei, în semn de omagiu, au reluat un splendid reportaj realizat în Maramureș, despre prorocul din vârful dealului. Eroul lui este Ioan Surduc, din Valea Vișeului. Era omul modest retras, care accepta foarte greu să vorbească pentru că nu dorea să-l mânie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorința lui cea mai mare era să trăiască în pace, ferit de curiozitatea și zarva lumii care îl asupresc.
Marius Petrescu l-a întâlnit în casa lui vecină cu cerul, așezată pe-un vârf de deal, unde își aștepta cu seninătate sorocul. Avea un alfabet magic, pentru că bărbatul care vorbea cu duhurile morților era vizitat și de îngeri. Mărturisirea făcută reporterului literat este potrivită pentru proza de cea mai bună calitate din categoria realismului magic. Iată un fragment: „Nu apucasem să merg la școală când l-am visat pe tata, care murise de câțiva ani. El a fost, ca și mama, un om cu frica lui Dumnezeu. Părea vesel în vis. Mi-a făcut semn cu mâna, să mă apropii de el. În clipa în care m-a apucat de mâna dreaptă, am văzut o pășune plină de îngeri, care luminau iarba ca niște focuri vii. Auzeam cântări de o mie de ori mai frumoase decât la noi în sat. Tata mi-a spus că e mulțumit și liniștit, pentru că n-o să-l fac de râs în viață. M-a sfătuit să fiu blând și m-a îmbrăcat cu o cămașă de lumină. Parcă așa mi s-a părut mie, cu mintea mea de copil. Pe urmă a zis că o să ne mai vedem. Dacă pășunea aia, plină de îngeri care luminau și cântau, o fi fost Raiul, atunci eu l-am vizitat cu tata de mână.”
Întâlnirile cu tatăl său au continuat periodic, chiar după ce copilul a mers la școală. Apoi a venit războiul. Dar războiul nu prea se simțea pe Valea Vișeului. Așa că visarea lui Ion Surduc era netulburată. A trăit minunea vieții lui. Pe neașteptate, a fost răpit de duh aidoma apostolului biblic. Povestește reporterului Marius Petrescu: „Eram pe un plai moale și mângâiam vitele. Soarele ardea blând. Dintr-o dată tot seninul s-a tulburat. A venit peste mine un vârtej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. După câteva clipe, m-am trezit într-o poiană, unde nu mai era toamnă. Totul strălucea și am văzut în jurul meu o horă de îngerițe. Apoi a venit Fata Pădurii, care semăna cu Măicuța Domnului. Chipul acela avea atâta iubire, că nu l-am uitat niciodată. Nu știu cât a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarbă, pe plaiul tomnatic, fără vite.”
Și-a uimit părinții, frații și vecinii cu blândețea înțeleaptă pe care o arăta tuturor, la o vârstă așa mică. S-a întâlnit de mai multe ori cu tatăl său în vis, care i-a spus că pe lumea cealaltă este bine și primește alinare pentru orice obidă sau lacrimă plânsă în timpul vieții. Da, textul este la hotarul dintre publicistică și literatură, iar atmosfera sugerată este parcă desprinsă din celebrul roman „Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez. La vărsarea apei Vișeului în Tisa, chiar lângă granița ce desparte nordul Maramureșului de Ucraina, Dumnezeu a mutat pe pământ o bucățică din Rai.
Era vară când Marius a trecut Gutâiul și cele două văi, Mara și Iza, iar aici, ca pretutindeni în dumnezeiasca Țară a Maramureșului, lumea plutea pe miresmele fânului de curând cosit. Aici l-a întâlnit reporterul pe cel definit de el, prorocul din vârful dealului. Așa m-am priceput să aduc un omagiu unuia dintre ultimii reporteri, de la noi, care au pus publicistica în vecinătatea literaturii. Era un om care știa să pună preț pe viață, avea vervă și umor și își prețuia cele două fete ca ochii din cap, cum și-l amintește colegul de redacție Ion-Longin Popescu. A fost un domn până la moarte, pe care nu a reușit să o păcălească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu