În plină pandemie, Teatrul Municipal Baia Mare a reușit o nouă performanță. Spectacolul ”Dekaroom”, creație colectivă, în regia lui Andrei Dinu și Raul Hotcaș, a cărui premieră a avut loc în stagiunea 2020/2021, a fost selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția 31, la categoria “Re-creația”, care se va derula în perioada 06 – 14 noiembrie 2021, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza sunt selecționerii și directorii artistici ai prezentei ediții.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Ioan Costin, Alexandra Vanci, Carmen Bulancea, Inna Andriuca, Aurora Prodan, Iulian Bulancea, Denisa Blag, Petru Damșa, Alex Macavei, Eduard Bîndiu, Izabela Tsujimoto.
”Conceptul Re-creația redă exact soluțiile găsite de artiști pentru a trece peste blocajul pandemic, fără să-și trădeze vocația și publicul: formule online, interactive, filmice, ingenioase, foarte teatrale fiecare”, a arătat Claudiu Groza.
Fidel spiritului Festivalului ATELIER – al cărui laureat pentru regie a fost în 2019 – Andrei Dinu explorează nu doar spațiile ascunse ale teatrului, ci și potențialul salvator al acestora, amintindu-ne că, aidoma marilor catedrale în care oamenii Evului Mediu se adăposteau în vreme de ciumă, și teatrul poate fi un loc de refugiu pentru trupurile și sufletele noastre.
Pentru regia acestui spectacol, Andrei Dinu și Raul Hotcaș, au câștigat Premiul pentru experiment artistic și originalitate estetică din cadrul Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER, ediția 27, din anul acesta.
Spectacolul ”Dekaroom” este programat în 19 și 20 octombrie, de la ora 17.00, la Teatrul Municipal Baia Mare.
Sursă info și foto:
Teatrul Municipal. Credit foto: Teo Molnar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu