POESIS - IOAN DRAGOŞ

 

Desăvârșirea ridurilor

„un bărbat

fără să știu prea bine de ce

umblă prin faptele singurătății

eu de mine vorbesc

spune omul fără voie

în unele împrejurări bătute de vânt

căruța

s-a împotmolit în ierburi

nu avem ce face

paharele se rotesc încet

până pier

în patima desăvârșirii lor

lipsurile ne fortifi că

spre hotarul tău mă îndrept acum

fruntea ferită de intemperii

își naște alte riduri

înspre uitare

mi-au pornit pașii

astăzi

te găsesc pe tine în fereastră

încă un minut

mă refugiez în arta mea săracă

și răvășită

prin fi ecare perete

circulă două tăceri

ar trebui

câteva gesturi decisive și sigure”

 

Îndepărtarea de uși

„urmele pașilor încărunțesc

pe domeniul public

legea tăcerii

strânge dovezi ale timpului fără glorie

aidoma jucătorului de biliard

scrutează poziții ireversibile

îngerii privesc cu milă răscrucea

fereastra se plimbă încet

de pe un perete pe altul

spre poteci

împrejmuite cu sârmă ghimpată

în difuzoare

predica îndepărtării de uși

lucrurile

pe care nimeni nu le-a râvnit

vor alcătui după voia lor

viitorul

privim cu ochii

cu viața

sau cu înțelepciunea

toate drumurile

au prins rădăcini

în păienjeniș

apa-i confuză

frica de lanț înlocuiește lanțul

ocolești capcanele ascezei

în mijlocul atâtor nepotriviri

străzile

și paharele goale

seara toate orele care n-au fost folosite

sunt strânse și depozitate

este încă prea devreme”

 

Fâșia de la capătul mesei

„încercați să puneți trupul sub stăpânirea

sufl etului

ne îndeamnă bontempelli

singurul refugiu și remediu

în timpurile acestea absurde

se desfășoară ghemul cel mare

tot ce s-a putut vorbi până acum

s-a vorbit

ca și cum ar fi cu putință

să ți se răspundă

ca și cum

n-ai ști atât de bine

că răspunsul ți-l faci singur

deschizi cărți

și ți se fărâmă printre degetele minții

înțelesurile

în încăperi curate

oameni tac până la epuizare

cuvinte sterilizate

trec prin aer fără să lase urme

actorii circulă pe străzi

în roluri de cetățeni

citești

centura de castitate

nu reprezintă un preț al ascezei

ci dovada unei înscenări a acesteia

tot mai îngustă fâșia

mereu cineva împinge cana însetatului

până la celălalt capăt al mesei

ce trebuie să faci când ești singur

întreabă arhitectul

e bine să n-ai oglindă

să vezi lucruri care mai pot fi adevărate”

 

Mirarea morfinei

„fotografi i din tinerețe

nu vă mai puneți pe masă

vă poate cuprinde mirarea

spune poetul

în scrierea cerului

lumea-i cu vocea în schimbare

cuvintele au obosit

dar textul pentru care m-am pregătit

îndelung

pentru care am deprins fi ecare măsură

fi ecare respirație

încă nu l-am scris

avea dreptate bogdan

destinatarul adresa și conținutul

trebuie cu orice preț

să rămână secrete

dar să și ajungă la destinație

să acopere teama de trecutul

care-și găsește justifi cări

răsufl area umfl ă pânza

pedeapsa promite desfătări

o morfi nă

care nu-și mai face efectul

în așteptarea ordinii

dreptului divin

citești jurnalul

fratelui fi ului risipitor

vremea-i confuză

pentru acest început de târziu

în numele sărbătorii

care a trecut”

 

Mângâierea de care depindem

„ni se lipesc degetele

de încuietorile ușilor

marile însemne ale cetățeanului

printre nedreptăți și diviziuni

trebuie să fi e un loc pe aproape

roagă-te să-l găsești

până nu se întunecă

strângi fi rimiturile în grămăjoare

cineva joacă zaruri

cifrele se izbesc de caldarâm

cu înaltă artă a descrierii

unele drumuri au luat sfârșit

vai cât de mult

se schimbă toate

oricât te strădui

numai unele probleme se rezolvă

de regulament

zefl emeaua noastră e mai sigură

ca fapta

ca ștergerea mesei din bucătărie

înainte de culcare

mâine așteptăm să devenim părtași

la un gest în aer liber

blânzi și ascultători

lângă o fereastră istovită

pentru cele ascunse ale noastre

nu ne pedepsi

se roagă poetul

în ziua cincizecimii

ni se lipesc degetele de încuietorile ușilor

nu ne lua doamne singura mângâiere

de care depindem”

 

Cheia mai mare ca ușa

„nu ai cum să treci peste drum

să intri în imaginea aceea

care-ți place

astfel mișcările tale se fac vorbe

orice înțelegere

oprește o clipă viața

și astfel printre alte obișnuințe

ți-ai văzut nostalgiile

jucării foșnitoare

o masă bogată îl așteaptă pe cuceritor

în umbră

învinsul stă cu o balanță în mână

numărând câți solzi

are șarpele ispitei

ne privim

ne hipnotizăm în fi ecare zi

câte frânghii între două priviri

solul aduce o scrisoare

care va fi citită în somn

nu ai cum să treci peste drum

frunzele cad

și acoperă cenușile zilei

vremea ta a trecut

degeaba întorci iară paginile

și liniile și volumele

și culorile

nici nu știi ce să faci

cu atâta putere

lângă o cheie

mai mare ca ușa”