A venit vremea să înțelegem că disputele fără cap și fără coadă ne duc într-o prăpastie morală, comunitară și statală. Ura ca principal vehicul politic anulează încet toate energiile progresului, toate proiectele, toate dorințele de afirmare individuală. Ura alungă, paralizează, îngroapă, distruge și pune țara într-un pericol de moarte. Toate confruntările politice se reduc la ură și la distrugerea definitivă a adversarului sau la scoaterea lui din joc. Din nefericire, doi președinți ai României (Traian Băsescu și Klaus Iohannis) și partidele care i-au sprijinit au făcut din ură un program, o tehnică de dobândit succes electoral, un mod de a face bani și de a trece interesele lor pe primul plan. Pentru prima dată în istoria României, un președinte ales s-a afișat pe stâlpii orașelor cu un măturoi, pregătit să măture parlamentul. Ura de tip grobian a marcat exprimarea lui Traian Băsescu. El și-a propus să măture aleșii poporului. Adică democrația! Ura a anulat toată eficiența și tot rostul partidelor politice, a făcut din Constituția României un document aproape facultativ. Și instituțiile s-au stricat. Nu te înghite un funcționar sau te urăște un director, te blochează, te scoate din joc, te alungă. În unele cazuri, te și distrug pentru că le pari incomod. Ura a devenit regim politic și atitudine economică. Ura mână în competiție persoane, vecini, firme, localități. Ura, o formă primitivă de competiție, ascunde lipsa minimei resurse de altruism, de omenie, de spirit comunitar.
Ura și luptele dintre grupările boierești au dus la
marile tragedii ale țării noastre. Ura dintre partidele politice a făcut din
parlamentul interbelic un bestiariu zgomotos și vesel. Ura din comunism a dus
la eliminarea pretendenților la putere sau la eliminarea celor cu spirit
critic. Ura s-a învolburat și după căderea comunismului. A fost principala
energie negativă care a domnit în partidele politice, între partide, în
profesii, în procese, în deconturi și în dispute. Prim mediatorul poporului
român a devenit principalul agent și motor de ură și de eliminare politică.
Criza de acum este un război surd, de eliminare și de neutralizare, fără căi
adevărate de conciliere. Agenda urii românești secătuiește poporul român,
încetinește sau anulează dezvoltarea, marginalizează țara și împinge hălci din
populație în bejanie. Familii întregi își iau câmpii. Economia are orizonturi
incerte, veniturile sunt mici iar speranțele din ce în ce mai puține.
Toate subiectele și toate soluțiile care se vântură
în disputele publice și prin emisiuni nu sunt decât cârpeli și nu depășesc
condiția de flecăreli politice înghițite de timp. Între ce propun unii sau
alții nu sunt decât diferențe minore. Alte zile de săptămâni și luni de
așteptări, după care urmează alte răfuieli politice, alte expresii ale urii
care îneacă societatea.
Numai un sentiment de solidaritate ne poate salva.
Unirea românilor poate fi principalul proiect de țară al acestui deceniu.
Simplu și în numai două cuvinte. Ce n-au putut produce Klaus Iohannis și echipa
sa în 7 ani se conturează acum în două cuvinte.
Unirea românilor este o operă pentru o carieră și ar
face din autorul ei un erou al românilor și al viețuitoarelor din regiunea
Carpaților.O reaprindere a flăcării patriotice, a sentimentului de identitate,
de respect pentru valorile trecutului și, mai ales, față de semeni dar și o
mobilizare a populației în jurul marilor proiecte de dezvoltare ar putea
schimba fața deprimată a României și a locuitorilor ei. Renașterea
solidarității românilor ar deveni principalul program politic al unei persoane
și al unui partid. S-ar bucura de o susținere năvalnică, de o eliberare uriașă
de energii pozitive, de identificare a unor căi neașteptate de afirmare și
dezvoltare pentru economie, pentru țară dar și pentru fiecare în parte.
Hărțuiala cumplită din toți acești ani lasă loc unui
om, unui grup sau unui curent unificator. Om sau partid, grupare de
intelectuali sau mișcare de tineret, indiferent cine ar izbuti să o declanșeze
ar duce la edificarea unei opere comune de valoare uriașă. Ar fi o noutate
românească pentru Europa. Românii care se mănâncă între ei ar recupla la
energiile pozitive care i-au purtat prin istorie.
Chiar și Klaus Werner Iohannis ar putea încerca
asta. Așa uscat, rece, egoist și egolatru, fără idei pregnante (căci de mărețe,
nici vorbă!) și fără idealuri, cu scuze publice pentru aroganțe și pentru
acuzații fără rost, cu o mai mare apropiere sufletească de români și de istoria
lor, tot ne-am alege cu o diminuare a resentimentelor și cu pași de
reconciliere.
Dacă nu, nu ne rămâne decât să ne căutăm o forță
unificatoare. Un om sau o grupare. Numai cu un spirit unificator iradiind în
societatea românească mai avem o șansă pentru deceniile următoare. Nu se
găsește între noi, vor spune unii. Nu cred! Unul dintre noi sau unii dintre noi
pot face asta. Trebuie doar căutat, sprijinit și promovat.
Și dacă nu și nu, putem aduce unul din afară!
Autor:
Cornel Nistorescu
Sursa:
cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu