Consiliul Uniunii Europene a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Anunțul a fost făcut aseară președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. România are alocate aproape 30 de miliarde de euro prin acest program.
Vestea a fost primită cu entuziasm de USR PLUS, partidul care a negociat și realizat PNRR. Brian Cristian, deputatul USR PLUS de Maramureș, atrage atenția asupra reformelor care trebuie realizate pentru a accesa fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană și apreciază eforturile depuse de colegii care au pus umărul la realizarea PNRR:
“Am trecut de ultimul pas, iar acum pot începe procedurile prin care țara noastră urmează să acceseze prima tranșă de finanțare din Mecanismul de Redresare și Reziliență, în valoare de 3,8 miliarde de euro.
Vestea cea mai bună este că PNRR vine la pachet cu un mix de reforme și investiții importante pe care, indiferent de culoarea politică, guvernul trebuie să le aplice. În caz contrar, există riscul ca România să nu beneficieze de toți banii puși la dispoziție de Uniunea Europeană.
USR PLUS a negociat și realizat Programul Național de Redresare și Reziliență. Ca atare, vom urmări cu atenție implementarea PNRR, pentru a se asigura România va deveni un stat responsabil și preocupat de reformele care pot să remedieze tot ceea ce nu s-a realizat în ultimii 30 de ani.”
Conform celor 15 componente din PNRR, până în 2026 vom vedea reforme și investiții importante în areale precum:
- sisteme de apă și canalizare,
- împăduriri,
- managementul deșeurilor,
- sectorul de transport,
- energie,
- cloud guvernamental și sisteme publice digitale,
- fondul pentru Valul Renovării,
- reforma fiscală și a sistemului de pensii,
- sprijin pentru mediul de afaceri, cercetare și inovare,
- turism și cultură
- sănătate.
Mai multe despre ce înseamnă PNRR pentru România: https://bit.ly/PNRRaprobat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu