Astăzi mi s-a solicitat de către Realitatea Plus un punct de vedere privind situația bisericilor românești din Ucraina. Am spus că nu e corect din partea autorităților ucrainene să socotească bisericile românești ca reprezentând interesele Moscovei, căci nu bisericile românești au hotărât să se afle sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. Am adăugat că dialogul lui Ciucă și al lui Iohannis cu Zelenski în ce privește pe românii din Ucraina a fost superficial, că nu s-au discutat chestiuni concrete și că autoritățile statului român ar trebui să solicite Ucrainei acceptarea unei Episcopii românești. Am spus, de asemenea, că modul în care autoritățile ucrainene se comportă cu preoții români și cu bisericile românești poate fi socotit ca o persecuție.
După mine a luat cuvântul un domn pe care îl chema
Crăciun și care a spus că preoților români din Ucraina care nu condamnă
agresiunea rusească ar trebui să li se interzică să mai urce în altar și ar
trebui decăzuți din preoție.
Am înțeles că acest domn e activist progresist.
Cadru didactic la Școala Națională de Politică. Stai și te minunezi cu cât
patriotism ne educăm tânăra generație!
Domnule Crăciun, țineți minte un lucru de la mine:
datoria noastră dintâi este să-i apărăm pe români, mai ales când românii aceia
își ap!ără limba și credința cu o statornicie de care noi, în România, adesea
nu avem habar
Autor:
Varujan Vosganian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu