Totul
este ca lichelele politrucianiste să respecte cutuma postdecembristă, adică să
aibă capul gol și punga plină, căci hoțul neprins e om cinstit (!) și trebuie
răsplătit cu funcții în partid și în statul ultranevolnic; pe urmă să dea
dovadă de slugărnicie în fața șefilor (asta la ei se cheamă disciplină) și de bățoșenie în
raporturile cu masa alegătorilor. De-abia atunci alde ăștia sunt în stare să
aprecieze cum se cuvine (singuri sau în găști) „înțelelepciunea” băsesciană:
„Am ajuns președinte, deși nu m-am ținut niciodată de școală...”
Și cum
peștele politic de la cap se-mpute, dar nu-i cine să-l curețe, pentru că toți
(la centru și în teritoriu) sunt o apă și-un pământ prin mimetismul demagogic
și antinațional pe care-l practică de zor, iată explicația năucitoarei situații
de-acum (cercul vicios al necinstei la vârf): deși plagiatul lui Lucian Bode,
ministrul Internelor și secretarul general al resturilor liberale, a fost
dovedit în urmă cu ceva timp de către Universatatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca,
el nici gând să-și dea demisia (cum spuneam și altădată, păcătosul dicționar al
ăstora nu conține termeni ca „demisie”, „onoare”, „demnitate”, „cinste”,
„cultură”, „calificare”), dar – zdravăn și sfidător susținut de ortaci cu
funcții (cică ar fi un bun organizator al partidului în disoluție) – nu poate
fi nici măcar constrâns de premier să demisioneze! Drept este că nici Nicolae
Ciucă nu dorește cu tot dinadinsul să se descotorosească de un asemenea
specialist într-ale cotitelor, pentru că atunci și-ar pune în evidență propria
pungășie și – desigur – treaba asta i-ar fragiliza și mai mult poziția de
candidat liberal la alegerile prezidențiale din 2024.
De
aceea, mizând în totalitate pe memoria scurtă a electoratului în situații de
acest gen (unele mult mai scandaloase în plan politic și mai păgubitoare pentru
țară), actuala pleavă liberală lasă totul în coadă de pește, cu încredințarea
că adversarii, în primul rând pesediștii,
vor da atât tare cu bâta-n puturoasa baltă a politicii dâmbovițene,
încât îi vor depăși.
Căci, de
peste trei decenii, alegătorii români (mai bine spus îndărătnicii care continuă
să creadă că votul lor contează) nu numai că ar trebui să aleagă răul mai mic
din atâtea rele naționale (indivizi, formațiuni politice), astfel contribuind
cu o câtime la îndreptarea lucrurilor pe aceste meleaguri binecuvântate de
Dumnezeu și spurcate de locuitori, dar continuă ba să spere în minuni („poate
că ăștia de-acuma nu vor fi la fel de proști și ticăloși ca predecesorii lor”,
ba – în virtutea imboldului primit de la democrația noastră originală –
continuă să acorde prioritate vorbelor/promisiunilor meșteșugite și să confunde
forma cu conținutul.
Indiscutabil
că președintele Klaus Iohannis ar putea să intervină și să curme această
penibilă situație. Dar, pe de-o parte, toate remanierile guvernamentale
cerute/impuse de președinte au ilustrat, mai devreme sau mai târziu, schimbarea
calului răpciugos (căzut în dizgrația cotrocenistului) cu un măgar căpățânos
(intrat în grațiile belferului). Un exemplu elocvent în acest sens îl
constituie înlocuirea lui Sorin Cîmpeanu la Educație (și el acuzat de plagiat)
cu Ligia Deca (fost consilier prezidențial, care a făcut praf mult mediatizatul
proiect România educată).
Pe de
altă parte, nu cred că neinspiratul nostru președinte mai este dispus, după
recentul eșec în politica externă (neadmiterea României în spațiul Schengen),
să tulbure și mai abitir mâloasele ape din politica internă.
Asta
fiind nenorocita stare de lucruri la centru, se subînțelege că, în cel mai
fericit caz, ele se prezintă cam la fel și în teritoriu (sforării, pălăvrăgeli,
interese politice mai presus de cele obștești). În Sighetu Marmației, de pildă,
oraș cu tot mai puțini locuitori și din ce în ce mai multe mașini (multe dintre
ele parcate pe unde se nimerește – trotuar, treceri de pietoni, spații verzi în
alarmantă comprimare, căci nici pomeneală de parcări subterane sau supraterane,
respectiv de protejarea centrului vechi prin dirijarea rablelor pe arterele
paralele), în Sighet, deci, activitatea primarului este de neconceput fără
plombarea străzilor (inclusiv strada Tractorului, care a fost decopertată în
urmă cu un an și acuma este un adevărat calvar), fără înlăturarea copacilor
ornamentali bătrâni sau uscați și neplantarea altora în locul lor, fără
înălțarea unor busturi și statui discutabile
(pesemne cu rol „cultural” absolut), fără noi și noi cetățeni de onoare
ai urbei, chit că această „familie” conține o droaie de foști activiști
bolșevici, ba chiar și un general de securitate, și – firește – fără interminabilele
dispute cu consilierii municipali neprieteni și cu viceprimărița indezirabilă,
în pofida atâtor acțiuni întreprinse de el în instanță (și-a dorit cu ardoare
dizolvarea consiliului și mătrășirea viceprimăriței). Păi ce, de pomană este
avocat în viața nepolitică?!...
Toate
astea (și multe altele, neștiute de noi, cetățenii de rând) oferă măcar în
parte explicația faptului că Sighetu Marmației este un oraș muribund, nu doar
în plan economic (evident, cu excepția contrabandiștilor, cerșetorilor și a
mojicilor descurcăreți), ci în tot ceea ce ilustrează formidabilul dinamism al
celor mai moderne localități din România: comuna Ciugud din județul Alba,
Oradea, Cluj-Napoca etc.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
17 ian. 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu