Durerea
care umple pocalul lui Iisus,
Și
rugăciunea sfântă, a Domnului povață,
Cu ochii
se ridică, în ceruri, foarte sus.
Acolo
Tatăl nostru își are-mpărăția,
Și
plânge azi cu jale, și cerul s-a-ntristat,
Căci
pentru omenire se-ntâmplă profeția,
Cu viața
Lui cea sfântă s-o scoată din păcat.
E tristă
Joia Mare, în lacrimi norii plâng,
Căci
mielul blând ajunge de lege judecat,
Poporul
urlă tare și gândul lui nătâng,
Alege
vieții hoțul și-L lasă pe-mpărat,
La
judecata morții, la chinul osândirii,
El, fiul
sfânt trimis de însuși Dumnezeu,
Va bea
cupa durerii să-i fie omenirii,
Luată
osândirea și tot păcatul greu.
Azi,
fiul păcii lasă oștenii să Îl prindă,
Să
fie-ncoronat cu ramură de spini,
Pe
crucea întristării să fie El osândă,
Ca noi
să fim în lume și oameni, și creștini!
Autor:
Aurelia Oancă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu