Asemănări și deosebiri între operațiunea Barbarossa și operațiunea militară specială
Da, au
dreptate cei care susțin că istoria umană nu se repetă! Dar în sensul că ea nu
se învârte ca o bezmetică într-un cerc orizontal, căci – până nu demult - ea
urmase spirala unui timp-cilindru (acuma, în vremuri globaliste, al unui
timp-con), astfel încât, ducând paralele la axa cilindrului, rezultă
generatoarele punctelor/evenimentelor asemănătoare până în vecinătatea
identității, deși ele au apărut, s-au derulat și consumat la distanță de zeci,
sute sau chiar mii de ani.
Explicația
acestor frapante asemănări în timp istoric (timp accesibil efemerei condiții
umane, însă total neglijabil pentru eternitatea cosmică, nu și pentru cea
divină!) ne este dată de invariabilitatea fundamentelor umane sau a esenței
omului („Esența este alcătuită din unitatea laturilor interne, necesare,
generale și relativ stabile ale obiectelor și proceselor, unitate care
determină specificul calitativ al unui grup de obiecte sau procese și se
exprimă în legile dezvoltării acestora”, ne informează Micul dicționar filozofic, Editura Politică, București, 1973). Că
doar de aia este esență...
N.B.:
Întrucât numai Creatorul este absolut, etern și imuabil, căci tot ce El a a
făcut (văzutele și nevăzutele) este supus transformărilor, iar „În dezvoltarea
sistemelor finite se pot întâlni momente progresive și regresive, ascendente și
descendente” (Mic dicționar filozofic),
sintagma „relativ stabile” din definiția esenței ne duce de îndată cu gândul la
celebra dihotomie kantiană: noumenul sau
lucrul în sine (esența cognoscibilă
numai prin rațiune) și fenomenul sau
obiectul cunoașterii senzoriale.
Vasăzică,
în esența sa omul a rămas același de la facerea sa (biman și înzestrat de
Dumnezeu cu rațiune, conștiință, limbaj articulat, liber-arbitru, inteligență,
sentimente, temperament, caracter), deși în decursul agitatei sale istorii ba a
căutat să se apropie de Transcendent (Evul Mediu cu marile sale derapaje și
însemnatele acumulări mora-spirituale), ba s-a tot îndepărtat de El (perioada
modernă), decretând cu inconștiență că „Dumnezeu a murit”, deci totul îi este
permis, până la actuala nebunie globalistă a neomarxismului occidental, a
sodomiei legalizată și a decreștinării pe rupte...
Revenind
la ideea centrală a acestui articol, mi-am propus să ofer cititorilor o cât mai
fidelă panoramă a asemănărilor și deosebirilor dintre cele două operațiuni
militare europene, situate la peste 80 de ani una de alta: Barbarossa sau atacul din 22 iunie 1941 al Germaniei hitleriste
împotriva Uniunii staliniste (lighioane „prietene” cu ocazia ocupării Poloniei
în septembrie 1939) și operațiunea
militară specială ordonată de Putin pe data de 24 februarie 2022, adică
dementul și devastatorul război pornit de ruși împotriva pretinșilor lor frați
ucraineni.
Motivele
invocate de cei doi haidamaci, porecliți lideri politici, seamănă până la
identitate (pentru că ăsta-i garantatul șiretlic cu ifose patriotarde, la care
au recurs și continuă să recurgă dictatorii cu ambiții expansioniste): Hitler
pretindea că, prin invazia și anexarea unor teritorii învecinate, el de fapt îi
apără pe nemții din aceste zone nesigure (Austria, Cehoslovacia); Putin la
rândul lui, încurajat de neriposta militară a ucrainenilor și de anemicul
protest diplomatic al comunității internaționale după ocuparea Peninsulei
Crimeea în anul 2014, în februarie 2022 ordonă armatelor sale să atace Ucraina
din mai multe părți, sperând într-o victorie rapidă (tocmai de asta i-a somat
pe ucraineni să depună armele!) a „operațiunii militare speciale” (cuvântul
„război” este tabu în Rusia putiniștilor patibulari!), cică „de venire în
ajutorul rușilor” din estul Ucrainei (Donețk, Lugansk, Zaporojie, Herson),
totodată de demilitarizare și denazificare a Ucrainei, eufemisme prin care
invadatorii încearcă să mascheze adevăratul scop urmărit – fulgerătoarea
ocupare a Kievului, detronarea lui Zelenski și a guvernului pro-occidental,
punerea la butoanele puterii aparente a oamenilor lor de paie și transformarea
întregii țări într-o sfidătoare gubernie rusească, înfiptă în coastele UE și
NATO (cam așa cum se prezintă Belarus).
A doua
asemănare între Germania hitleristă și Rusia putinistă este asigurată (1) de
potențialul militar al celor două țări belicoase (Germania vroia revanșa după
înfrângerea în primul război mondial, Rusia visează cu ochii deschiși la
refacerea Uniunii Sovietice) și (2) de strategia blitzkrieg.
Da,
numai că, potrivit uneia din temele favorite ale taoismului („Coexistența și
alternanța contrariilor”), în această asemănare strategico-militară hălăduiesc
următoarele deosebiri:
a)Germania
nazistă a devenit cu adevărat, în preajma celui de-al doilea război mondial,
prima putere economică și militară a Europei, pe când Federația Rusă și-a
închipuit și continuă să-și închipuie, pentru că asta dorește gașca
putinisto-kremlinistă, că-i o putere economică (în realitate, grosul PIB-ului
ei se alimentează din exportul de materii prime) și o mare putere militară.
Iată însă că războiul prelungit/de uzură din Ucraina a scos la iveală atât
precara pregătire a combatanților ruși, inclusiv a corpului ofițeresc, cât și
anacronica lor înzestrare cu tehnică de luptă – tancuri sovietice, puști
ruginite ș.a.m.d.
b)Războiul
fulger n-a funcționat nici la nemți, nu funcționează nici la ruși. Primii, după
ce în câteva luni au ocupat un vast teritoriu sovietic, pe urmă – total dați
peste cap de drumurile proaste și cumplita iarnă siberiană, care la propriu și
la figurat gripase mașina lor de război – s-au angajat într-un lung și
nimicitor război pozițional, război fatalmente pierdut prin forța combinată a
mai multor factori: oarba încredere și încăpățânare a lui Hitler în
invincibilitatea armatelor sale, chiar echipate necorespunzător pentru iarnă,
întârzierea atacului asupra sovieticilor din pricina Bătăliei Greciei (Operațiunea
Marița), punct de vedere susținut doar de o parte a istoricilor, redutabila
forță economică și militară a binomului anglo-american (mă rog, la fel ca în
prima conflagrație mondială), eroismul civililor și al soldaților ruși,
îmboldiți de alcool, de atrocele Ordin 227 al lui Stalin și de NKVD-iștii
înarmați din spatele lor (dezertarea sau retragerea de pe poziții însemna moartea prin împușcare a
tuturor celor în cauză), nu în ultimul rând uriașele ajutoare primite de ruși
de la americani (alimente, haine, medicamente, arme), la acest capitol ei
situându-se după britanici și chinezi. Mai sus am sugerat motivele pentru care
războiul fulger a rămas doar o țintă teoretică pentru hoardele muscălești:
enorme erori de strategie politico-militară (desigur, în întregime vina este a
lui Putin și a Marelui Stat Major), sumara instruire a recruților și
mobilizaților, hrana proastă, consumul de alcool, nesincronizarea unităților și
moralul extrem de scăzut al majorității trupelor (kadîroviții în van încearcă
să procedeze aidoma NKVD-iștilor), tehnica de luptă inferioară celei furnizate
ucrainenilor de marii lor aliați (NATO și Uniunea Europeană, organizații în
care Germania zilelor noastre este membru de frunte).
Desigur,
marea diferență dintre potențialul militar al Germaniei hitleriste și al Rusiei
putiniste o face înfricoșătorul arsenal nuclear al celei din urmă, în bună
parte moștenit de la fosta Uniune Sovietică și cu care kremliniștii colțoși
(Putin, Lavrov, Medvedev etc.) fie se laudă, fie amenință mulțimea
neprietenilor, mai puțin Belarusul, China, Coreea de Nord, Iranul, Ungaria,
Venezuela și câteva țări africane. Greu de crezut că netrebnicii ăștia vor
folosi vreodată focoasele nucleare, deoarece ei știu foarte bine că, în urma
unui asemenea (ne)război de câteva minute (atac rusesc, răspuns NATO), n-ar mai
exista supraviețuitori pe mica noastră planetă.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
28 iulie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu