Propaganda occidentală devine din ce în ce mai deşănţată şi mai lipsită de fundamente de la o zi la alta. Un exemplu tipic este declaraţia halucinantă a lui Blinken, conform căreia Ucraina a reuşit să-i îndepărteze pe ruşi de pe 50% din teritoriul pe care-l ocupau. În mod normal, într-o ţară şi într-o lume în care oamenii au capul pe umeri, cineva ar fi ieşit din public şi i-ar fi dat idiotului în cap cu hărţile măsluite ale melitarilor săi, hărţi în care înaintarea Ucrainei este de fapt un regres în est şi un extrem de volatil progres – de până în 2 km – în sud. Nu doar că nu s-a întâmplat asta, dar propaganda a luat-o ca pe un îndemn şi acum peste tot se vorbeşte despre „înaintarea Ucrainei” în condiţiile în care e vorba despre aceeaşi ciorbă reîncălzită în care satul Robotîne e „cucerit”, după care armata ucraineană care ocupă poziţiile de-acolo e chiseliţată de artileria rusă.
În schimb, propaganda ştie să înfiereze proletar
„lipsa democraţiei” din Rusia. Ideea e că niciodată Rusia nu s-a lăudat cu
standardele sale democratice. Cu toate acestea, acolo se organizează alegeri,
există Parlament şi instituţii care funcţionează după standardele lor. OK, a
fost un val de arestări cărora, între altele, le-au picat chiar şi
personalităţi ale luptei de eliberare a ruşilor din Ucraina. Automat au început
goarnele să sară: „nu e democraţie”, „regimul e pe final deoarece îşi arestează
aliaţii”, „nu e libertatea cuvântului”. Chestionat despre problema în cauză,
Putin a spus tranşant despre ce e vorba: Rusia e implicată într-un conflict,
iar asta o aruncă într-un setup special în care coeziunea nu trebuie sabotată.
Sună nasol? Dar în curtea voastră v-aţi uitat, democraţilor?
Să reamintesc prostimii că toate sursele ruseşti de
informare sunt ilegal cenzurate? Că peste tot în Europa s-au făcut legi pentru
închiderea celor care nu cântă propaganda regimului? Că în SUA există un
Minister al Adevărului? Aţi uitat oare cenzurarea aberantă a celor care spuneau
pe şleau că întreaga chestiune cu pandemia e o mascaradă? Aţi uitat toate
acestea, dar vă uitaţi în curtea lui Putin? Văd că de-acolo, arestatul Navalnîi
face declaraţii de presă fulminante, criticându-l pe Putin. Dar oare, despre
arestatul Assange nu spuneţi nimic? Nu e ciudat că în „etaloanele democraţiei”
i se pune pumnul în gură? Vorbiţi despre morţi suspecte la ruşi? Lasă că o să
vă dau eu o listă de morţi de-o să vă cutremuraţi, fix din inima „democratică”
a corporatismului. Încă lucrez la compilarea sa.
Vorbiţi de lipsa de justiţie din Rusia? O fi, nu
zic. Doar că mă uit la mascarada
judiciară din jurul lui Hunter Biden şi mă crucesc. El şi tac-su sunt doi
infractori de joasă speţă, care au luat mită pe faţă şi au şantajat la modul
obscen, împotriva cărora este un munte de dovezi, dar de la care nu se mişcă un
fir de păr. Jigodia aia de Merrick Garland a reuşit performanţa de a fi mai
penibil chiar şi decât Luluţa; în postura sa de procuror general, l-a acuzâat
pe Trump şi că respiră. Cu toate acestea, democraţii lu’ Peşte se uită în
curtea lui Putin sau în cea a lui Xi.
Repet, nici Putinşi nici Xi nu au pretenţia de a se
considera oarece vârfuri ale democraţiei. Întrucât eşti obligat să te supui unui
model de stat – iar asta, din nou, ar trebui să le dea de gândit
nevertebraţilor – au pus în aplicare modelul căutând să-l deturneze către
modelul tradiţional de putere din ţările lor. Care niciodată n-a fost unul
democrat ci, mai degrabă, tiranic. E un model care-a funcţionat mereu la ei.
Ideea e că ei nu se laudă. În schimb, marii democraţi din Occident, cei care se
bat cu cărămida-n piept şi ne scot ochii cu modelul lor de democratură, fix ăia
o iau cel mai rău pe arătură, dar înfierează paiul din ochiul celorlalţi uitând
cu desăvârşire de parul din propriul ochi.
Păi dacă spunem că suntem democraţi, hai să împlinim
mai întâi în ograda noastră „standardele de democraţie”. Hai să nu mai punem
pumnul în gura vocilor critice şi să lăsăm să curgă fluid informaţia. Hai să nu
mai facem propagandă de doi bani ci, mai degrabă, să băgăm banii ăia în
standarde de informare corectă. Nu, nu se va întâmpla asta!
Doar că istoria ne arată cum, întotdeauna,
învingător e cel care are urechi pentru critici. Dacă nu-ţi analizezi eşecurile
şi preferi să pui praful sub covor, vei sfârşi într-un dezastru. Iar asta se
vede din ce în ce mai clar. Pe măsură ce propaganda combate mai spectaculos
eşecul, rahatul creşte. Iar când întreg muntele „ascuns la vedere” se va
dărâma, nimeni, dar absolut nimeni, nu va scăpa neumplut cu rahat. Nu mai e
mult!
Autor:
Dan Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu