Este trist, foarte trist, sunt țări unde se respectă drepturile omului și a proprietății, dar nu la noi, unde o prințesă doarme de sute de ani într-o pădure care cică este și astăzi. Iar noi facem monumente care chiar așa se cheamă: ”Miner odihnindu-se” monumentul s-a odihnit, iar după 70 de ani, cineva care s-a certat cu minerul acela, a trimis macaralele, au luat monumentul ”odihnit de 7o de ani” și l-a mutat pe odihnitul miner pe un loc...
Lumea s-a
bucurat, crezând că se va ridica un
mausoleu închinat celor 12 mineri care
și-au pierdut sufletele pentru a ridica acest oraș minunat.
Dar este o
pacăleală grotescă anticulturală a celor
care nu au auzit sunetul ciocanului care închidea coșciugul... și aveau funcții.
Lăzile ce i-au dus ”acasă” în județele Sălaj, Bistrița-Năsăud și în alte localităţi din județ. Atunci în spatele policlinicii noi era un câmp negru de copii și
văduve, iar acum monunentul Minerilor a
fost anvansat la gradul de ”Câmpul gâștelor”...
Vă mai
mirați cumva unde vom fi aruncați noi care viețuim acum. Acei care ne
”supraveghează” spun că pământul României mai are 160.000 de tone de aur.
Credeți că acei care au posturile
călduțe vor săpa și ei alături de minieri ca să ne îmbogățească și ei pe noi ?
Trăiască ”Ziua minerilor” !
Toma G. Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu