PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

 Cinstirea... înaintașilor

 Motto:

             „NU văd România de astăzi ca pe o moștenire a părinților noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. SUNT ROMÂN, NĂSCUT ROMÂN ȘI VREAU SĂ RĂMÂN ROMÂN. Așa să-mi ajute DUMNEZEU!”

 1. „Lumea de mâine NU poate exista fără MORALĂ,  fără CREDINȚĂ  și fără MEMORIE. Cinismul, interesul îngust și lașitatea NU trebuie să ne ocupe viața.  România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac NU au ce căuta în instituțiile românești.  IUBIREA DE ȚARĂ și COMPETENȚA sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor”.

 

+ + +

 2. „COROANA REGALĂ  NU este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat  România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate, modestie. Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, proaspătă și admirată în lume. ROMÂNIA are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independet. Agricultura NU este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății. Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cele cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României, care ne așează la nivel de egalitate cu orice altă țară din lume”.

+ + +

 3. „Anii de după revoluție au adus DEMOCRAȚIE, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și cosolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. Totuși, sunt mâhnit că în această perioadă  oamenii bătrâni și cei bolnavi trec prin situații înjositoare.  Prima noastră datorie este să ne amintim azi de ei și de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, când au dărâmat dictatura comunistă. NU PUTEM AVEA VIITOR FĂRĂ A RESPECTA TRECUTUL NOSTRU”.

 

Regele Mihai al României (1921-2017.

a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care a trăit și în secolul XXI. Fiu al princepelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollem-Sigmaringen, la care a renunțat mai târziu. Minor fiind, atributele regale, erau îndeplinete de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice.  La întoarcerea inopinată și ilegală a tatălui său făcută fără nicio rezistență, detronat fiind, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba -Iulia. Plecarea mamei sale la Florența, lipsa afecțiunii unei familii sănătoase l-a afectat foarte mult; în schimb educația primită a fost una aleasă, dar nu a fost o pregătire pentru domnie. În 6 septembrie 1940, după pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, Herța, Transilvaniei de Nord și Cadrilaterul, Carol al II-lea a fost nevoit să abdice sub presiunea nou prim-ministrului, generalul Ion Antonescu, să părăsească țara și tronul României să-i revină pentru a doua oară lui Mihai.  Până în anul 1947 la 30 decembrie, situația țării și a regelui Mihai a fost una mai mult decât instabilă și confuză, datorată de neînțelegerile istorice cu Mareșalul Antonescu, cu problemele politice ale vremii respective, cu Uniunea Sovietică, cu problema Transilvaniei, cu numirea lui Petru Groza la guvernare și multe altele, ceea ce arată  slaba pregătire a regelui întru conducerea unei țări în perioadă de criză totală. În ianuarie 1848 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze pentru țara sa. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări în Elveția. Cuplul a avut cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia, și Maria. Născut ortodox, botezat ortodox, crescut ortodox,  a murit ortodox, fiind în ultimii ani sub protecția a două maici ortodoxe.  În anul 1989 a fost oprit de regimul Iliescu de  a reveni în țară, cu excepția Paștelui din anul 1992.  Sub președinția lui Constantinescu în 1997, a primit înapoi cetățenia română, după care i s-au restituit unele proprietăți. În anul 2011 se adresează camerelor reunite ale parlamentului României, iar în 2016, datorită stării de sănătate își anunță retragerea din viața publică.

 P.S. Rămâne pentru istorie un simbol, un exemplu de urmat în multe aspecte  ale vieții sale, dar și cu alte aspecte, încă nelămurite,  care au rămas și probabil vor rămâne „tabu” așa cum sunt foarte multe simboluri ale istoriei mondiale.

 

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie Sărmășanul