luni, 31 iulie 2023

Legenda performanței școlare (II)

 


Am slujit școala mai bine de cinci decenii. În ambele democrații, și la toate nivelurile, nu doar la catedră. Perioadă în care am avut șansa să cunosc o mulțime de cadre didactice din întreaga rețea a învățământului din județ.

În urma colaborării cu personalul didactic și conducătorii instituțiilor școlare, ca în cazul elevilor și studenților, am ajuns la aceeași concluzie. Pentru slujitorii școlii de pretutindeni, indiferent de statutul lor, nu pot fi identificate criterii în măsură să le garanteze performanța. Prin urmare, evocarea nostalgiei școlii din regimul trecut, socotită performantă, este parțial justificată. Sistemul a fost compatibil cu cerințele sociale și economice ale României anilor 50 și 60 angrenată într-un proces amplu de modernizare. Partea pozitivă a autorită­ților a constat în generalizarea învățământului obligatoriu de opt ani, decizie ce a deschis drumul țării spre progres, nu al performanței școlare. Până atunci, în școlile rurale, singurul personal calificat era reprezentat de învățători, unii școliți în perioada interbelică, iar la gimnaziu au predat profesorii suplinitori absolvenți de liceu. Într-o țară cu o populație aflată în majoritate în mediul rural era nevoie de personal calificat, măcar la principalele obiecte din planurile cadru. Ulterior, în scopul industrializării socialiste, autoritățile vremii au dezvoltat alte forme de școlarizare, cu absolvenți bine pregătiți în școli profesionale, tehnice și de maiștri, licee industriale și facultăți cu profil tehnic și economic. Referitor la pregătirea personalului didactic de azi, în comparație cu cel din regimul trecut, trebuie făcute câteva precizări. Pricepuți mai mult sau mai puțin în ale școlii, unii spun că din cauza salariilor mici pentru absolvenții merituoși, cariera didactică nu este atractivă și aceștia se orientează spre profesii mai bine plătite. Așa este, însă experiența personală și a multor colegi de breaslă confirmă că, în trecut, din alte motive, situația a fost deosebită. Oportunitățile oferite de fostul regim pe mulți absolvenți merituoși i-au îndemnat să urmeze o profesie didactică. Majoritatea lor, fii de țărani, au profitat de șansa școlarizării gratuite, iar după absolvire, de a fi repartizați pe o catedră întreagă și sigură. Nu cred într-o carieră didactică condiționată de stări afectiv emoționale precum vocația sau chemarea nativă spre profesie. Mă număr printre cei care nu și-au dorit din prima să ajungă profesori. Majoritatea colegilor azi pensionari sau trecuți într-o altă lume, absolvenți ai fostului IP 3 din Baia Mare, și-au început cariera în mediul rural în condiții nu tocmai favorabile. Pe parcurs și-au întregit studiile în marile centre universitare, iar ulterior în oraș au ocupat catedre numai prin concurs. Firește, nu toți au reușit, însă niciun candidat nu a luat nota mai mică decât 7. Dorința de a-și depăși propria condiție profesională și respectul față de profesie au fost demersuri normale fără să aibă senzația că au făcut performanță. În preuniversitar, deși gradele didactice consolidează cariera și îi obligă pe oameni să pună mâna pe carte să-și aranjeze o sală de clasă, cabinetul sau laboratorul, în plus rotunjesc salariul, cu performanța nu au nicio legătură. În același sector, în afară de faptul că aduce bani, gradația de merit și bășcălia doctoratelor nu miros a performanță. Despre performanța profesorilor obsedați de olimpiade și olimpici, nimic nu mai am de spus. În vremurile de azi, dezinteresul absolvenților merituoși față de profesiile didactice nu se datorează numai salariilor mici, raportate la al te categorii de bugetari. Absența unui ca­dru legislativ menit să prevină, să sancționeze indisciplina elevilor din gimnaziu și liceu a slăbit autoritatea personalului aflat la catedră și în funcții de conducere. La care se adaugă concursurile anuale pe catedre temporare, localizate în două sau trei școli, acestea neoferind condiții pentru un învățământ de calitate. Spre deosebire de alte profesii, unde oamenii se sfătuiesc și la nevoie se ajută și au de învățat unii de la alții, cea de cadru didactic este austeră. De la tineri de vârstă școlară mică, mijlocie sau mare, adulții prea multe nu au de învățat. Nu înțeleg de ce presa nu se leagă și de învățământul superior, unde sunt pregătiți profesori care la examenul de titularizare, mulți iau note sub cinci. Acolo, da performanță. Despre pseu­doperformanța altor categorii de bugetari ar fi multe de spus, dar cu altă ocazie.

 

prof. Vasile ILUȚ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu