Mare sărbătoare la români: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru)

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284- 311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de teama cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Părinţii lui îl învăţau în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinta despre Domnul nostru Isus Christos, precum şi milostenia către săraci. Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsând pe tînărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.

Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, l-a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Christos. Nu după multă vreme, împăratul a aflat că voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat. De aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor, şi a venit şi la Tesalonic. Şi, Dimitrie fiind întrebat, dacă sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, pînă la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale.

Şi se bucura împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, că se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigându-i fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s-a supărat. Şi vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul, în temniţă, cerând de la dânsul rugăciuni şi binecuvîntare, ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: „Du-te şi pe Lie îl vei birui şi pe Christos îl vei mărturisi!”.

Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Şi îndată, trântindu-l jos pe Lie, l-a omorât. Şi s-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfîntul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşi, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă, că a fost pricina morţii lui Lie. Şi aceasta, făcîndu-se îndată, marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile Lui Dumnezeu. Şi s-au făcut la moaştele lui multe minuni şi prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat capul şi Sfîntului Nestor.

Sfântul Dimitrie la români

Numele de Dimitrie (varianta cu iz bisericesc) sau Dumitru (varianta populara) mosteneste pe anticul Demétrios, si spune si el despre capacitatea de preluare, de pastrare si de primenire a crestinismului, care-si insuseste si adauga tot ceea ce avea bun lumea veche. Dumitru este, alaturi de alte cateva, unul dintre acele nume cu mare folosinta pana relativ de curand la români, pe care si-l poate afla mai fiecare in genealogia apropiata, asadar fara sa rascoleasca prea mult. Din pacate, astazi sunt tot mai putini cei care pun copiilor sau finilor lor acest nume, cu rezonanta placut aspra, atat de barbateasca.

Numele de Dumitru mi-l evoca instantaneu pe parintele Dumitru Staniloae, una dintre rodirile cele mai minunate cu care a binecuvantat Dumnezeu pamantul romanesc, binecuvantare destul de ignorata, raportat la plinatatea ei. Va trece o vreme mai indelungata sau mai scurta (lucrul acesta nu are importanta absoluta, Dumnezeu va veghea asupra lui) si, atunci cand timpul se va plini, parintelui i se va recunoaste, probabil, adaugarea la salba de Sfinti Dimitrie care impodobeste Biserica. Poate ar trebui amintit si faptul ca, datorita tocmai desei folosinte, acest nume, diminutivat, a devenit acela al unui personaj creat de Ion Luca Caragiale, ajuns aproape legendar si considerat de multi reprezentativ pentru arealul mic burghez bucuresteano-ploiestean (sau chiar "regatean"): Mitica!

Sfântul militar

Ca si in cazul Sfantului Gheorghe, pentru Sfantul Dimitrie domina reprezentarea in chip de cavaler. Lucrul acesta este evident si in cazul icoanelor taranesti.

De altfel, Sfantul Dimitrie face pereche buna cu Sfantul Gheorghe. In rugaciunile de invocare ale Bisericii noastre ei sunt intotdeauna pomeniti impreuna, in capul cetei marilor mucenici. Si adevarul este ca multe sunt asemanarile dintre ei. Amandoi au trait in aceeasi perioada istorica (la sfarsitul veacului al III-lea si inceputul celui de-al IV-lea), amandoi au fost de foarte tineri capetenii militare apreciate, amandoi s-au afirmat prin curaj si marturisire fara preget a credintei lor, suportand martiriul in timpul aceleiasi perioade de mare prigoana anticrestina, datorata imparatilor (augustilor) Diocletian si Maximian, amandoi se bucura de o mare cinstire, atat din partea Bisericii (avand prevazute de tipic sarbatori cu polieleu sau, in limbaj comun, "cu rosu in calendar"), cat si, ca urmare, din partea poporului credincios. Si asta cu toate ca, practic, despre nici unul dintre ei nu avem prea multe detalii privitoare la viata traita.

Tot pereche apar adesea reprezentati cei doi sfinti si in icoane. Pe peretii bisericilor ei stau in fruntea cetei de Sfinti militari, in registrul care le este destinat in absida dreapta. Cand apar numai ei intr-o icoana, sunt contopiti intr-o cavalcada infratita. In icoanele cu mai multe scene si cu mai multi sfinti sunt reprezentati in partea de jos, calare, in lupta cu vrajmasi mai degraba spirituali. In cazul acesta, ei par sa vina unul in intampinarea celuilalt, fiecare aducandu-si propria biruinta intru Hristos, transformandu-le intr-una singura. Calul Sfantului Gheorghe este alb, iar cel al Sfantului Dimitrie roib. Daca Sfantul Gheorghe invingea pe balaur, salvand pe fata de imparat, sulita Sfantului Dimitrie strapunge o fiinta umana. Conform prevederilor erminiilor, cel reprezentat este imparatul Maximian, persecutorul direct al Sfantului Dimitrie.

Legendele populare sunt putine in cazul Sfantului Dumitru si par in general contaminate cu elemente din viata Sfantului Dimitrie Basarabov. Caci acesta din urma a fost pentru un timp cioban, acestuia i s-a aflat trupul nestricat. Razbate din relatarile taranesti o constiinta evidenta a taranului in legatura cu extraordinara curatie sufleteasca a sfantului si, ca urmare fireasca, a unei familiaritati aproape copilaresti cu Dumnezeu. Aceste situari ii dau puteri exceptionale, cum ar fi vederea in duh si mersul pe ape, ambele roade si ale unei credinte puternice.

Mucenicul Dimitrie, capul toamnei

In popor, ceea ce se incepe la Sfantul Gheorghe se sfarseste toamna la Sfantul Dumitru, intru asteptarea hibernala a unui nou inceput. Tocmelile sezoniere indeosebi. Daca Sfantul Gheorghe este considerat capul primaverii, Sfantul Dimitrie este capul toamnei. Marea de flori de la Sfantul Gheorghe isi revarsa roadele la Sfantul Dumitru. Cum spune o legenda din Banat, ei isi trec unul altuia cheile vremii, primavara si, respectiv, toamna. Intre aceste doua capete se petrec lucrari si asteptari, cu alte cuvinte, se traiesc nadejdi si se deapana povesti.

Ca multe altele, neprevazute anume de randuiala Bisericii, si sarbatoarea de Sfantul Dumitru beneficiaza in popor de Mosi, de o pomenire mai atenta a mortilor. Mai mult chiar, in unele parti, Mosii de Sfantul Dumitru sunt printre cei mai importanti. Legatura cat mai continua si mai puternic marcata a celor vii cu cei morti, comunicarea dintre cele doua lumi, este extrem de apropiata taranului roman.

Fenomenul cel mai spectaculos raman focul de Sumedru sau Sam-Medru si saritul prin el, asemanarea cu ceea ce se petrece la Sfantul Gheorghe fiind aproape totala. Atmosfera este de mare veselie, cu cantec si larma. Sfantul Dimitrie este ocrotitorul Tesalonicului, pe care l-a salvat in repetate randuri de la invazia barbarilor, dupa cum arata cronicile timpului.