În noaptea de sâmbătă spre duminică se va trece de la ora de
vară la ora legală oficială standard, denumită de mulţi şi drept "ora de
iarnă". În fiecare an, în ultima duminică din octombrie se trece la ora
legală oficială. Anul acesta, schimbarea va avea loc în dimineaţa zilei de
duminică, 27 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, adică orele
4.00 vor deveni orele 3.00, deci vom avea o zi de 25 de ore.
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată
pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar
diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine
apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine,
care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către
est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a
Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.
România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile
octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal
român". Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin
ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel
practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele
decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de
lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Gelu
DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu