duminică, 27 octombrie 2013

Crin Antonescu, huiduit pe Aeroportul Internaţional din Cluj. Ponta, mai deştept (asemeni lui Băsescu) nu a participat!

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a ajuns la Cluj Napoca, sâmbătă după-amiază, cu prima cursă civilă care a aterizat pe noua pistă de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu", alături de Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.
În momentul în care cei doi au coborât din cursa charter, din mulţimea care participă la mitingul aviatic s-au auzit huiduieli.
Totodată, după trecerea în revistă a gărzii de onoare, Crin Antonescu a fost huiduit din nou de mai mulţi participanţi.
El nu a făcut nici o declaraţie, mergând la o întâlnire cu oficialităţile locale care vor participa la inaugurarea noii piste. După întâlnire, precis a urmat cheful uselist.

Încet, poporul român, minţit încă o dată în zbuciumata lui istorie de către nişte politicieni care se zbat pentru a-şi umple buzunarele şi a vinde ultimile bogăţii naturale, SE TREZEŞ-TE!
Frigul şi iarna care vine, restanţele la bănci, lipsa pâinii pe masă, o să-i trezească definitiv! Deocamdată se arată noi mitinguri de proteste. Încep profesorii...

                                                                             c.l.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu