marți, 29 octombrie 2013

Un ultim omagiu

 Domnului profesor Obârşie

 de la o vreme
nu-i mai pãsa de anotimpuri
şi nici nu bãga de seamã
cum frunzele arãmii danseazã
fluturi zburdalnici
pe aleea din faţa blocului
se opintesc apoi cad pe banca
unde de multe ori a poposit
doborât de frãmântãrile lãuntrice
care nu-i mai dãdeau pace
avea sentimentul cã viata se iroseşte
şi  tot ce e frumos în om se pierde
colecţia de cãrţi a dãruit-o comunitãţii
nu-l mai interesau nici ştirile de la televizor
şi nici ziarele
acum ştiu cã multã vreme de aici încolo
geamul de la etajul  x
nu va mai fi luminat
iar banca
banca aceasta pe care şi -a gãsit obştescul sfârşit
suspinã în tainã
tace orele petrecute în doi
clipe în care el
privind la jocul copiilor din fata blocului
îşi amintea de tinereţe
de obârşie
imaginându-şi copilaria 
când alerga desculţ prin iarba înrouratã.


Lucica Dragoş 

Un comentariu:

  1. Dumitru Rus a fost profesor de limba si literature romana, activand in cadrul mai multor scoli din Maramures, dar cea mai lunga perioada a petrecut-o in cadrul Grupului Scolar si al Liceului Minier Baia Mare. De numele lui se leaga infiintarea primului cenaclu al scriitorilor baimareni. A publicat mai multe articole in presa locala, dar si doua volume, "La cules de roua" (1997) si "Lacrima brazdei" (2003), ultimul sub pseudonimul Dumitru Obarsie. A fost unul dintre animatorii Cenaclului Scriitorilor MM, fiind o prezenta constanta la sedintele acestuia, inca de la infiintare.
    Preocupat de ce va ramane in urma lui, Dumitru Rus marturisea, exact in urma cu un deceniu: "Dragi cititori, daca veti accepta un vers, un aforism, o propozitie sau o fraza din cele scrise de mine, inseamna ca am lasat si eu CEVA lumii de acum si celei care va veni".
    Reproducem unul din catrenele scrise de regretatul profesor: "Lumea este oceanul cercetarilor mele,/ de la care am invatat si bune si rele./ Lumea este oceanul sufletului meu,/ de la care am invatat si bine si rau".
    Adio, domnule profesor! Dumnezeu sa-ti dea odihna vesnica. Inmormantarea va avea loc, miercuri, 30 octombrie 2013, orele 14,oo la Biserica ortodoxa de pe strada Baia Sprie, vis-a-vis de Scoala Octavian Goga! Sunt asteptati toti membrii si nemembrii insitutiilor culturale din Maramures cat si fostii elevi ai Domniei lui!

    RăspundețiȘtergere