Lipsa autoritatii parintilor moderni in raport cu cu propriii copii este o problema de care a inceput sa se tina cont in ziua de azi, inclusiv in cadrul proceselor de acordare a custodiei copiilor din Marea Britanie. Cel mai recent caz s-a petrecut saptamana trecuta, cand o mama a pierdut custodia celor doi baieti, in varsta de 11, respectiv 14 ani, in favoarea tatalui, pe motiv ca s-a dovedit mai degraba prietena copiilor si nu un parinte responsabil, urmare a „unui stil de parenting mult prea permisiv“, dupa cum a punctat judecatorul.
Acesta si-a motivat decizia aratand ca mama isi lasa baietii sa stea prea mult in compania jocurilor pe calculator si ca le permitea sa lipseasca de la scoala, atitudine nociva pentru orice copil aflat la varsta la care are nevoie de o anumita disciplina. Judecatorii englezi au inceput sa fie mult mai atenti la modul in care se achita mamele de indatoririle parintesti, fara sa mai plece de la premisa ca unui copil ii va fi automat mai bine alaturi de mama, indiferent de comportamentul acesteia in raport cu copilul.
„Mi-as dori sa fiu prietenul
copilului meu“
La acest lucru spera cei mai multi parinti,
mai ales in societatea moderna, in speranta ca astfel vor reusi sa-i fereasca de pericolele vietii, dar si
ca le vor oferi o educatie mai buna. Problema acestei relatii amicale dintre
parinte si copil a fost ridicata si de jurnalista Judith Wood, intr-un articol
publicat ziele trecute in „The Telegraph“, intitulat „Parintii
permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri?“, in care se arata ingrijorata de eficienta reala a sistemului mult prea relaxat de
educatie a copiilor si avansand, in acelasi timp, revenirea la
modelul traditional de educatie, de care ne indepartam tot mai mult, urmare a stilului de viata haotic pe care il avem, dincolo de alte
motive.
Viata e prea dura pentru fostii
„copii-sefi“
Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o
generatie de tineri adulti fara empatie sociala, care, dupa o copilarie de
rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine la randul sau si psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a sase
copii. Potrivit acestuia: A-i spune «nu» unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil.
Parintii ar trebui sa se comporte ca parinti, si nu ca cei mai buni prieteni.
Ar trebui sa isi pregateasca copiii pentru viata adulta invatandu-i cum sa se
comporte, nu tratandu-i ca pe printi si printese. „Asa-zisii experti cred ca parintii trebuie sa negocieze mai degraba decat
sa pedepseasca. Au inteles gresit conceptul de a fi parinte. Copiii nu sunt atat de fragili
precum cred ei, sustine David Eberhard“, autor al cartii
„How Children Took Power”. Psihiatrul spune ca acest
stil de a-ti lasa copilul sa fie seful a esuat; ca dovezi, el arata catre prabusirea disciplinei scolare si a calitatii actului educational, dar si spre cresterea ingrijoratoare a tentativelor de sinucidere in randul
adolescentilor. Problemele acestora continua in ceea ce
Eberhard numeste o viata adulta neimplinita: „asteptarile
lor (ale fostilor «copii-sefi» – n.red) sunt prea mari si viata e prea dura
pentru ei. O vedem in cazurile de anxietate si de automutilare, care au crescut
in mod dramatic“.
Dupa cum observa si psihologul
Ionut Ghiugan:
Pentru a forma un viitor adult independent si
autonom emotional, parintele trebuie sa fie disponibil fata de nevoile
copilului, sa le satisfaca cu promptitudine, dar in acelasi timp trebuie sa
stie sa stabileasca limite si norme sociale generale si de conduita. „Toti copiii se comporta problematic la un moment dat sau fac lucruri
care pot fi periculoase sau nu sunt pe placul parintilor, atrage atentia Ghiugan.
„Parintii, plecand de la propria istorie educationala si
formativa, vor gestiona in mod diferit comportamentele “problematice” ale
copiilor si vor adopta reactii diferite in functie de stilul parental existent.
Astfel, in relatia parinte-copil, putem intalni un stil disciplinar autoritar(parintele
isi impune prin forta sistemul de valori si credinte, manifestand furie si iritabilitate), un stil bazat pe cicaleala si
reprosuri (parintele face
apel la cicaleala si dojeneli
sau se bazeaza pe indicatii date in forma verbala, in maniera restrictiva)
sau un stil disciplinar
permisiv (parintele tine cont
de nevoile emotionale ale
copilului, dar impune si un set de norme si reguli clare)“,
explica psihologul.
In opinia psihoterapeutului, pedeapsa
sau reprosul nu sunt si nu vor fi metode disciplinare constructive in educatia
si formarea copilului, dar nici
lipsa de implicare si responsabilizare a copilui sau insuficienta conditionare
in raport cu norme si reguli.Copilul nu trebuie tratat
fara respect si consideratie, dar nici privit in relatie ca un adult deja
format, cu un sistem de valori bine definit, puncteaza acesta.
Banii si cariera ii strica pe
parinti
Pe de alta parte, un studiu recent al
Universitatii British Columbia din Canada avanseaza teoria conform careia cu
cat parintii sunt mai preocupati de castigurile financiare si de cariera, cu
atat mai mult esueaza in rolul de parinte si isi scapa copii din mana. Mai exact, parintii care se lupta sa castige cat mai bine pentru a le asigura copiilor
tot ceea ce este mai bun ajung sa perceapa indatoririle parintesti ca pe o
corvoada si sa-si neglijeze copiii, din ce in ce mai mult, oferindu-le
substitute materiale (jucarii, diverse gadgeturi, haine scumpe) in locul
atentiei de care au nevoie. Studiul mai arata ca mamele preocupate de
cariera, castiguri financiare si statut social sunt mai predispuse decat tatii
sa piarda din vedere importanta educatiei copiilor proprii.
Autor: Oana Baltoc
Sursa: Cursuri autism
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu