luni, 22 februarie 2016

Prefectul Anton Rohian i-a cerut directorului Romplumb o informare punctuală cu privire la situația societății

Prefectul Anton Rohian s-a întâlnit luni, 22 februarie, cu directorul Romplumb, Felician Pașca, pentru a discuta despre situația actuală a societății aflate în insolvență încă din anul 2012. Furturile din patrimoniul Romplumb sunt la ordinea zilei, cu toate că societatea are contract cu o firmă de protecție și pază. Datoriile Romplumb către această firmă se ridică la 600.000 lei, acestea nefiind achitate de mai bine de 30 de luni. Chiar anul acesta, dintr-o clădire aflată în patrimoniul întreprinderii au fost furate grinzile, pentru a fi transformate în lemne de foc. Cu toate că fiecare furt a fost raportat la IPJ, niciunul dintre bunurile sustrase nu a fost recuperat. Romplumb are, de asemenea, datorii către furnizorul de electricitate, iar salariile angajaților sunt restante de 14 luni. În prezent, întreprinderea se află în proces de reevaluare, pentru stabilirea valorii patrimoniului în vederea organizării de noi licitații cu scopul valorificării activelor.
Prefectul Anton Rohian a declarat că nu este posibil să asistăm la distrugerea voită a unei societăți care ar putea fi reactivată în viitor. El i-a cerut directorului Felician Pașca un material scris, foarte bine documentat, cu privire la situația actuală a activelor Romplumb. Pe baza acestuia, prefectul dorește ca, în cursul săptămânii, să informeze Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și, respectiv, Ministerul Economiei, în vederea primirii unui eventual sprijin.


Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu