Continuăm serialul nostru cu cercetarea executată în
Chiuzbaia, în ceea ce privește cele 9 zile de început ale lunii Martie, zile
cunoscute în popor ca fiind ,,Zilele Babelor”, sau ,,Dotile cele friguroase”,
sau și mai simplu ,,Dotile”, nume dat de Baba Dochia, de Eudochia. De la
începuturi mi-a atras atenția sintagma ,,Dotiile cele friguroase”,
împământenită în popor ca perioada friguroasă a lunii. Am întrebat ,,de ce
Dotiile cele friguroase?”, iar performerii mi-au răspuns, fiecare în parte, că
ei ,,nu știu să fie calde, numai friguroase”, este ,,perioada cu ploi, cu
friguri, cu ninsori încă”, ,,luna martie nu prea a fost călduroasă, ci mai
degrabă friguroasă, geroasă, uneori”.
Legenda spune că Baba Dochia, în drumul ei spre munte cu
oile, își aruncă cojoacele de pe ea. ,,În zilele astea trebuie să fii tare
atent la vreme. Este capricioasă. Și mereu schimbătoare. Acuma plouă, acuma
ninge. Mâine începe să fie călduț, începe să se mai încălzească”, a mai adăugat
badea Antonie.
,,Zilele Babelor – stau sub semnul tabuisticii unor perioade
de timp care reflectă nestatornicia vremii, caracterul ei capricios în trecerea
de la iarnă la primăvară. Zilele care compun aceste intervale diferă de la o
localitate la alta, variind între 6, 9, sau chiar 12 zile ... Odotea sau
Ijdochea este patroana acestor zile schimbătoare, încărcate de credințe și
superstiții, dar și legende și care în popor sunt denumite ,,zâlile babilor”.
Repertoriul de credințe este un reflex al fondului mitologic bogat al mitului
Babei Dochia”, ne mărturisesc etnologii Maria și Pamfil Bilțiu, în ,,Calendarul
popular – volumul I. Obiceiurile primăverii și verii”, apărută la Editura Ethnologica ,
Baia Mare, 2009, pag. 12.
Se crede că după ce trec Zilele Babelor, după ce trec
Dotiile – se poate ieși cu oile la păscut. Deja, vremea începe să-și intre în
cursul normal - vreme de primăvară. Aceasta este și legenda – Baba Dochia, la
început de martie (1 martie) își ia oile și dorește să urce spre munte. Este
oprită în drumul ei de vremea nefavorabilă – vânt și vântoase, ploi sau chiar
zăpadă. Intervievații au mărturisit de existența a 9 zile – contrar altor
informații cum că Zilele Babelor ar dura – între 6 și 12 zile.
Se crede că Baba Dochia știa face și vrăji sau farmece –
inclusiv vremea o putea fermeca – să fie după placul ei, când bună și frumoasă
(cald), când friguroasă sau rece, toate astea în funcție de starea ei
sufletească. Indiscutabil, atunci când vorbim de Zilele Babelor, vorbim de
vremea mereu în schimbare, de o vreme capricioasă, precum Baba Dochia – când
bucuroasă, când supărată și agitată. Soarele este umbrit de nori și ploaie.
Ninsoarea este însoțită de viscol puternic, ,,încă soarele nu are așa mare
putere de-a încălzi în această perioadă”, ,,prin acest comportament Baba Dochia
se răzbună pe noi, trăitorii”.
La origine, legenda este una pastorală, o dată cu luna
martie, prima luna de primăvară, ies și oile pe câmp, ies la păscut, după
perioada de iarnă. Datorită felului ei de-a fi, ,,Baba Dochia, era o babă rea, urâcioasă,
aspră la fire, neiertătoare – așa se explică și vremea din această perioadă,
asemănătoare Babei”.
Se crede că, așa
cum era vremea în cele nouă zile, așa a fost și Baba Dochia. Considerată și
sărbătoare ,,cap de primăvară”, se mai crede că de ziua Babelor, depinde întreg
anul în curs. ,,Cum îți e Baba așa îți va fi anul”. Altă dată se face analogia
celor nouă zile cu cele nouă luni rămase până la sfârșitul anului. Dar, ținând
cont de cele doisprezece luni ale anului, se mai crede, nu în nouă zile ale
Babei Dochia, ci în doisprezece zile – echivalentul celor doisprezece luni cât
are un an calendaristic.
Cei din
Chiuzbaia, mi-au mărturisit doar de nouă zile, deci nouă luni, fără a putea da
o altă explicație, referitoare la diferența existentă, de la nouă la
doisprezece, sau invers, de la doisprezece (echivalentul lunilor dintr-un an),
la nouă, presupunem doar că este timpul (raportat în luna calendaristică) rămas
până la finalul de an.
Multe credințe
dar și superstiții se raportează la această perioadă. Se zice că ,,nu e bine să
torci în această perioadă. Firul de lână tors, este echivalentul firului
vieții. Torcând, firul se mai rupe, crezându-se că o dată rupt, se va rupe și
firul vieții. Dacă se rupe imediat când se începe torsul, atunci se crede că
vei muri de tânăr, în plină tinerețe”.
Se crede că
,,dacă prima zi din luna martie, este frumoasă, atunci tot anul va fi frumos,
mănos. Vei petrece anul în pace și liniște”, așa cum a fost prima zi a Babelor.
Și invers, ,,dacă vremea în prima zi de Martie va fi închisă, ploioasă,
friguroasă, atunci tot anul va fi ploios, figuros, nu vei fi fericit, vei fi
tot anul supărat, mânios, te vei certa cu toată lumea, nu vei avea noroc”. ,,Nu
se scoteau animalele afară din grajd. În aceste zile animalele se țineau în
grajd, crezându-se că dacă ar fi scoase afară, atunci se vor înbolnăvi, iar
dacă vor fi ținute în grajd, atunci Baba Dochia, le va apăra și ocroti”, a
continuat mătușa Marița.
Animalele se pot
scoate din grajd, abia după ce trec aceste zile gingașe. Iar ajungem la
antonimia dintre bine și rău, dintre nou și vechi, repet, această perioadă
fiind una a începutului de an – început de anotimp, începutul germinației –
lucruri despre care am mai vorbit. Putem vorbi și despre o antonimie dintre
frig și cald. A se vedea ieșirea din iarnă – cu vremea capricioasă, friguroasă,
ploioasă, cu ninsoare, cu vânturi și vântoase - și vremea de după Zilele
Babelor – deja e cald, se începe muncă pe câmp, animalele se lasă pe câmp, se
poate începe aratul.
Este de remarcat
faptul unde ne situăm – între frig și cald, între ninsoare și vreme bună. Este
un prag pe care îl trecem o dată cu trecerea acestor zile a Babelor. De aceea
se crede că este bine să-ți alegi ,,o babă din cele nouă, pentru a ști cum îți
va fi viața”. Deși, teoretic, suntem la începutul unui nou an, încă vremea de
iarnă nu dorește să plece, iar primăvara încă nu poate să vină. Până și soarele
în mersul său pe boltă are de înfruntat o anumită greutate. Prin eliminarea
celor nouă cojoace, Baba Dochia, nu face altceva decât, să elimine frigul și
încetul cu încetul să intrăm în adevăratul timp. Să ne aducem aminte, așa ca o
trecere în revistă, că la aproape o săptămână, după Zilele Babelor, deja este
sărbătorit Alexie cel cald (ziua de 17 martie), dar nu fac rostire despre
această sărbătoare, pentru că este un pic prea devreme, evident, în serialul
nostru vom face rostire în preajma acesteia (deci, la momentul respectiv).
Vremea urâtă este
asociată răului, supărărilor, nereușitelor, necazului. Dacă vorbim despre vreme
urâtă și termenii de asociere a acesteia voi face și următoarea referință –
urât înseamnă și sărăcie, și greutate, și nenoroc, dar și secetă în condițiile
în care un an mănos și ploios poate să însemne rod și belșug. Vremea bună din
Zilele Babelor este asociată norocului și binelui. Dar poate însemna și
bucurie, și fericire, dar și bogăție.
Obiceiul satului
zice să-ți alegi o Babă din cele nouă, și cum o vei alege așa îți va merge tot
anul, așa vei fi tot anul. ,,Ziua frumoasă înseamnă Babă frumoasă, înseamnă
bucurie, fericire, veselie, iar ziua mohorâtă, înseamnă un an mohorât, un an
fără împliniri, o perioadă fără noroc – o Babă supărată, mohorâtă, precum ziua
aleasă”. Se crede că și viața îți va fi precum ziua și Baba aleasă. Astfel
,,dacă te naști în această perioadă, între 1 – 9 martie, atunci cum ți-a fost
de frumoasă ziua în care te-ai născut așa îți va fi întreaga viață. Dacă în
ziua în care te-ai născut vremea este urâtă, atunci și tu vei avea parte de
necazuri. Nu vei fi tare fericit, vei avea greutăți de înfruntat de-a lungul
vieții”. Dacă ziua aleasă posomorâtă, să nu te aștepți la lucruri frumoase, vei
fi și tu posomorât, abătut, supărat și amărât tot anul.
Dar cum îți alegi
Baba? Căci ,,se crede că nu este bine să nu-ți alegi una. În cazul în care ai
uitat să-ți alegi o zi și-o Babă, și se întâmplă să-ți aduci aminte în
intervalul 1-9 martie, atunci ziua în care ți-ai adus aminte, aia va fi Baba
ta!”. Indiferent de ce se spune despre Baba aleasă, se crede că ,,Baba te poate
ocroti, de poate apăra de boli, de necazuri”, și-aici consider că se face
asemănarea acesteia cu mărțișorul, cu puterile sale apotropaice, cu
fertilitatea – pentru că suntem în perioada aratului, urmând, evident, perioada
de semănat.
Se crede că
fiecare ar trebui să avem o babă – indiferent care ne-o alegem. Dacă ne aducem
aminte în pragul începutului de martie atunci fiecare își alege Baba preferată,
urmând a aștepta să ajungă la ziua și la Baba aleasă pentru a putea ști cum îi va fi
viitorul. Bun – rău? Frumos –
cu necazuri? În funcție de cum va fi Baba aleasă, și interpretarea dată. Repet
– zi frumoasă – Babă bună – noroc, fericire, armonie, zi ploioasă, înnorată –
Babă rea – amar, necazuri, supărare – toată perioada anului în curs.
Dar cum își aleg
Baba cei născuți din data de 10
a lunii? Credința populară zice că indiferent când ești
născut, dacă ești în perioada 10 – 31
a oricărei luni, atunci tu va trebui să aduni cele două
cifre să ajungi la un rezultat dintr-o singură cifră. De exemplu – ,,cei născuți
în data de 10 a
oricărei luni – vor aduna 1 + 0 = 1 asta însemnând că Baba lor va fi prima zi
din luna Martie”. Cei născuți
în data de 28 – vor aduna 2 + 8 = 10 și vor continua adunarea mai departe 1 + 0
= 1, deci Baba lor va fi tot cea din data de 1 Martie. La fel vor proceda toți,
și mai dau un exemplu – ,,cei născuți în data de 31 a lunii – 3 + 1 = 4, Baba
lui va fi cea din data de 4 martie. Sau cei născuți în data de 29, vor aduna 2
+ 9 = 11, și 1 + 1 = 2 – Baba aleasă va fi cea din data de 2 a lunii Martie”. Cel mai mult
contează cum e vremea în ziua aleasă, nu atâta cât ... în ce zi pică!
Nu
contează c-o fi zi de dulce, ori zi de post, ci cum e vremea în ziua
respectivă.
Se crede că dacă
vremea e bună atunci ești un om norocos, fericit, împlinit. Vei avea parte de
un an bun, fără greutăți, un an rodnic, îmbelșugat. După ce se termină Zilele
Babelor, încep Zilele Moșilor – care sunt buni, antonimic babelor. Data de 9
Martie, sfârșitul Zilelor Babelor, și ziua celor 40 de Mucenici, este
considerată, sărbătoare prag – pragul dintre iarnă și primăvară. Dacă după
această dată va mai ninge, și este posibil, atunci se crede că această ninsoare
este ,,a mieilor”, ,,omătul mieilor”. Nu durează mult, pentru că ,,deja soarele
încălzește puternic, și dacă se întâmplă să ningă peste noapte, ziua se și
topește, zăpada asta nu mai ține, ca cea din timpul iernii”.
Se crede că
,,dacă ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba ar fi
veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată”. Etnologic
vorbind, Baba Dochia, este asemănată cu Zeița Pământului – Terra Mater. O dată
cu 1 martie intrăm în anul nou, iar cele nouă zile simbolizează moartea anului
vechi și nașterea ritualică a anului nou agrar. Anul vechi este întruchipat de
Baba Dochia – bătrână, răutăcioasă, capricioasă, rea, iar anul nou ce vine este
simbolizat de Nora Babei Dochia, de aici și multitudinea de legende existente.
Simbolismul acestei perioade este evident – lupta dintre bine și rău, dintre
iarnă și vară, dintre vechi și nou, dintre urât și frumos, dintre frig și cald,
dintre sfârșit și început. Sfârșitul unui an și începutul altuia – vezi în
Calendarul Iulian acum este timpul de început al anului agrar și ziua
echinocțiului de primăvară. Totul este simbolizat ritualic – moartea simbolică
(ritualică a unui an) și renașterea celuilat an (o naștere simbolică,
ritualică).
Renumitul
folclorist Ion Ghinoiu, în volumul ,,Sărbători și obiceiuri românești”, apărut la Editura Elion , 2007,
afirmă că ,,Baba Dochia este o zeitate feminină sezonieră care moare și renaște
anual ... Zilele urcușului, echivalente cu numărul cojoacelor purtate în spate,
formau ciclul de renovare ritualică a timpului, iar moartea ei în ziua
echinocțiului de primăvară (9 martie în Calendarul Iulian) simboliza moartea
anului vechi și renașterea anului nou”, (pag. 226 -230).
Urările noastre,
așa ca de început de an, să vă călăuzească spre o Babă Dochia – norocoasă, că
prea mi se pare că ne învârtim în nenoroc, în frig și-n ceață! Vă invit dragi
cititori să vă alegeți o Babă, să nu nesocotiți obiceiul popular. Să aveți parte de o Babă așa cum v-o
doriți, pentru ca tot anul să aveți parte de noroc, de fericire, de armonie, de
bucurie. Sper din tot sufletul că Baba fiecăruia dintre dumneavoastră să vă
aducă un an bun, îmbelșugat, un an norocos, un an mănos și călduros. Vă doresc
să aveți parte de un an nou plin de împliniri și satisfacții. Vă doresc ca Baba
Dochia să vă aducă ceea ce vă doriți, iar noi, s-auzim de vremea bună și de
lucruri plăcute. Doamne ajută!
Vasile Bele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu