joi, 25 februarie 2016

Prefectul Anton Rohian a participat la deschiderea MARAMEDICA

Joi, 25 februarie, la Centrul de Instruire și Marketing din Baia Mare, a avut loc deschiderea celei de-a XIII-a ediții a manifestării științifice și expoziționale MARAMEDICA, devenită deja o tradiție a lumii medicale băimărene. Evenimentul este organizat de Colegiul Medicilor Maramureș și Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Pentru prima oară în istoria manifestării, aceasta s-a bucurat de participarea unui reprezentant al Ministerului Sănătății. Este vorba despre Iulian Chiriac, ministru secretar de stat.
Cu această ocazie, prefectul Maramureșului, ing. Anton Rohian, a vorbit despre pericolele cu care ne confruntăm în lumea de astăzi și despre necesitatea de a ne schimba mentalitatea. “Mă adresez dumneavoastră într-un moment în care suntem asaltați de știri cutremurătoare despre bebeluși care suferă și chiar mor din pricina infestării cu bacteria E-coli. Spun unii că sistemul de igienă și sănătate publică se clatină, că nici măcar în spitale nu suntem feriți de pericolul infecțiilor. Pe de o parte, nu avem grijă de sănătatea noastră, nu ne spălăm pe mâini și uităm să spălăm fructele pe care le mâncăm, iar pe de altă parte, instituțiile de stat nu se ocupă suficient de igiena publică. La țară încă sunt probleme cu rețeaua de apă, canalizare, cu stațiile de epurare. Societatea industrială poluează mediul cu bacterii tot mai rezistente la medicamente, apa și solul sunt infestate cu deșeuri biologice. Încercăm să protejăm mediul în Maramureș, dar lucrurile nu sunt ușoare. În al doisprezecelea ceas, e momentul să ne schimbăm mentalitatea, să punem pe primul plan sănătatea oamenilor și cea a mediului, cele mai de preț bunuri pe care le avem, dar a căror importanță nu o conștientizăm, din păcate, decât atunci când suntem pe punctul de a le pierde.”
La MARAMEDICA 2016 se prezintă ultimele noutăți din domeniul medical și au loc comunicări științifice susținute de specialiști și cadre universitare. Timp de 3 zile, 33 de firme și companii din Ungaria și Republica Moldova, alături de expozanți din 11 județe din țară, își prezintă produsele, în cadrul unui eveniment cu intrare gratuită. 


Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu