După
sufocanta modă bolșevică a unirii de-a valma, cu mic și cu mare, în jurul
partidului-stat și după nătânga modă a penibilului lozincard („Nu ne vindem țara”,
„Noi muncim, nu gândim”, „N-ați mâncat ca noi salam cu soia” etc.) din zorii
postdecembrismului, iată că pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și
pângărite de neoameni a fost îmbrățișată moda falsei culturi și a patalamalelor
rostuite. Dar nicidecum o modă trecătoare și nepăgubitoare pentru ceilalți,
bunăoară așa ca moda vestimentară, ci una statornică și mafioto-sistemică,
adică generalizată în rândul băieților deștepți și pusă sfidător de aceștia în
slujba procesului de ciocoizare.
Da,
căci dacă-i de râsul curcilor să vorbim de un sistem sanitar postdecembrist,
brambureală unde se moare pe capete (nu înainte ca unii bolnavi să fie la
propriu mâncați de viermi) în mod dirijat și cu sprijinul venit dinspre
megacăpușele de felul Hexi Pharma, în schimb ne-am pricopsit cu un foarte
viguros sistem al necinstei, prin care fărădelegea a ajuns atotputernică
într-un stat ticăloșit până în măduva oaselor – zeci de mii de licențe și
doctorate frauduloase, despre care cândva s-a făcut nițel tărăboi, pentru ca
îndată și parcă la comandă să se termine în coadă de pește! Și cine știe câte
din astea or mai fi, că doar doritori („licențiați” care au mari probleme cu
scrisul și „doctori” care dau cu tifla ghilimelelor) sunt cu duiumul, iar
„fabricile” de diplome lucrează la turația maximă, potrivit principiului că
pentru bani până și ursul joacă.
Toată
această extrem de profitabilă nelegiuire pentru cele două părți (răufăcătorii
cu ștaif și beneficiarii cu pretențiile broaștei din fabulă), dar dezastruoase
pentru neam și țară (când trăia, mama mea adesea se mira cu bunul simț al
poporeanului simplu și onest: „Atâția oameni cu diplome și nu-s în stare să
facă ceea ce a făcut un om puțin școlit!”), toată această halimă, vasăzică, se
alimentează din seva stoarsă în urma tescuirii până la ridicol a două realități
postdecembriste:
1)Cărțile
sunt zămislite din cărți (totuși, primele cărți cum au apărut?), dovadă că
acuma se scrie pe rupte. Scriu nu doar cei cu har și care au ceva de comunicat
semenilor, ci până și agramații din pușcării. Ce să mai vorbim de agramații
liberi, care nu numai că nu pot fi sancționați juridic pentru continua siluire
a limbii și gramaticii, dar – potrivit normelor à rebours în vigoare – odată ajunși la răcoare, ei s-ar răzbuna
crunt pe semeni prin nehodina mâzgălitului îmboldit de furie. Se scrie atât de
mult și într-o atare notă de isterie a noului și originalității (Petre Țuțea
opina că originali cu adevărat sunt doar bunul Dumnezeu și...idioții!), încât
suficientul om al zilelor noastre nu se mai ostenește ca pe vremuri cu
buchisitul, ci ia totul de-a gata fie de pe internet, fie (cel mai des) din
scrierile altora. Și dacă ar copia cu propria mânuță, ipochimenul în cauză încă
s-ar alege la final cu niște firimituri. Dar cum asta înseamnă timp și corvoadă
și cum în zilele noastre de pomină se fură cu sacii și la vedere, iată de ce
respectivul hoț intelectual nu se mai încurcă cu cititul, citatele și celelalte
marafeturi de felul contribuției personale, ci pur și simplu xeroxează o bună
parte din lucrarea sursă...
2)În
România postdecembristă s-a ajuns ca prin plecarea din țară a mii și mii de
valoroase cadre medicale, să existe în momentul de față mult mai mulți doctori
decât medici bine pregătiți și umani. Firește, doctori contrafăcuți de teapa
lui Victor Ponta, Gabriel Oprea sau Robert Negoiță, care – în pas cu moda
doctoratelor la plesneală (fără ghilimele) – acuma, după retragerea titlurilor
dobândite prin fraudă răsdovedită, au redevenit ei înșiși, adică niște oameni
în ghilimele.
George PETROVAI
4 august 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu