Moda doctoratelor la plesneală

            După sufocanta modă bolșevică a unirii de-a valma, cu mic și cu mare, în jurul partidului-stat și după nătânga modă a penibilului lozincard („Nu ne vindem țara”, „Noi muncim, nu gândim”, „N-ați mâncat ca noi salam cu soia” etc.) din zorii postdecembrismului, iată că pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și pângărite de neoameni a fost îmbrățișată moda falsei culturi și a patalamalelor rostuite. Dar nicidecum o modă trecătoare și nepăgubitoare pentru ceilalți, bunăoară așa ca moda vestimentară, ci una statornică și mafioto-sistemică, adică generalizată în rândul băieților deștepți și pusă sfidător de aceștia în slujba procesului de ciocoizare.

            Da, căci dacă-i de râsul curcilor să vorbim de un sistem sanitar postdecembrist, brambureală unde se moare pe capete (nu înainte ca unii bolnavi să fie la propriu mâncați de viermi) în mod dirijat și cu sprijinul venit dinspre megacăpușele de felul Hexi Pharma, în schimb ne-am pricopsit cu un foarte viguros sistem al necinstei, prin care fărădelegea a ajuns atotputernică într-un stat ticăloșit până în măduva oaselor – zeci de mii de licențe și doctorate frauduloase, despre care cândva s-a făcut nițel tărăboi, pentru ca îndată și parcă la comandă să se termine în coadă de pește! Și cine știe câte din astea or mai fi, că doar doritori („licențiați” care au mari probleme cu scrisul și „doctori” care dau cu tifla ghilimelelor) sunt cu duiumul, iar „fabricile” de diplome lucrează la turația maximă, potrivit principiului că pentru bani până și ursul joacă.

            Toată această extrem de profitabilă nelegiuire pentru cele două părți (răufăcătorii cu ștaif și beneficiarii cu pretențiile broaștei din fabulă), dar dezastruoase pentru neam și țară (când trăia, mama mea adesea se mira cu bunul simț al poporeanului simplu și onest: „Atâția oameni cu diplome și nu-s în stare să facă ceea ce a făcut un om puțin școlit!”), toată această halimă, vasăzică, se alimentează din seva stoarsă în urma tescuirii până la ridicol a două realități postdecembriste:

            1)Cărțile sunt zămislite din cărți (totuși, primele cărți cum au apărut?), dovadă că acuma se scrie pe rupte. Scriu nu doar cei cu har și care au ceva de comunicat semenilor, ci până și agramații din pușcării. Ce să mai vorbim de agramații liberi, care nu numai că nu pot fi sancționați juridic pentru continua siluire a limbii și gramaticii, dar – potrivit normelor à rebours în vigoare – odată ajunși la răcoare, ei s-ar răzbuna crunt pe semeni prin nehodina mâzgălitului îmboldit de furie. Se scrie atât de mult și într-o atare notă de isterie a noului și originalității (Petre Țuțea opina că originali cu adevărat sunt doar bunul Dumnezeu și...idioții!), încât suficientul om al zilelor noastre nu se mai ostenește ca pe vremuri cu buchisitul, ci ia totul de-a gata fie de pe internet, fie (cel mai des) din scrierile altora. Și dacă ar copia cu propria mânuță, ipochimenul în cauză încă s-ar alege la final cu niște firimituri. Dar cum asta înseamnă timp și corvoadă și cum în zilele noastre de pomină se fură cu sacii și la vedere, iată de ce respectivul hoț intelectual nu se mai încurcă cu cititul, citatele și celelalte marafeturi de felul contribuției personale, ci pur și simplu xeroxează o bună parte din lucrarea sursă...

            2)În România postdecembristă s-a ajuns ca prin plecarea din țară a mii și mii de valoroase cadre medicale, să existe în momentul de față mult mai mulți doctori decât medici bine pregătiți și umani. Firește, doctori contrafăcuți de teapa lui Victor Ponta, Gabriel Oprea sau Robert Negoiță, care – în pas cu moda doctoratelor la plesneală (fără ghilimele) – acuma, după retragerea titlurilor dobândite prin fraudă răsdovedită, au redevenit ei înșiși, adică niște oameni în ghilimele.

                                                                        George PETROVAI

                                                                            4 august 2016