“Vreme rece în mare parte din ţară, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor, dar îndeosebi în partea de nord şi de centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 şi 3 grade iar minimele în general între minus 14 şi minus 4 grade. Încă de mâine seară, mâine noapte (n.r.- luni noapte) se va înnora în cea mai mare parte din ţară şi va ninge în Banat, Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, cu o intensitate mai mare în extremitatea sudică., spre Lunca Dunării. Aici sunt vizate judeţele de la Lunca Dunării, cele de jos- Teleorman, Giurgiu. Vor fi şi intensificări ale vântului cu viteze de 45-55 km/h în zonele în care va ninge. În sudul Banatului, în Bărăgan şi în Dobrogea vor fi şi rafale chiar de peste 60 km/h. Luni noaptea în estul Dobrogei, deci zona litoralului, vor fi şi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vor scădea în intensitate din cursul zilei de miercuri. După care rămâne vreme rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în mare parte din ţară şi ninsori slabe doar izolat tot îndeosebi în partea de sud”, a declarat meteorologul ANM Oana Păduraru pentru MEDIAFAX.
În contextul avertizărilor făcute de meteorologi, pregătiri se fac şi la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Forţele de intervenţie în cazuri de urgenţă susţin că sunt pregătite la nivelul fiecărui judeţ unde s-ar putea instala o astfel de situaţie.
"Ca urmare a avertizărilor meteo vor fi activate grupele operative şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul fiecărui judeţ, astfel încât să se poată interveni operativ în sprijinul populaţiei. În prima fază, sunt luate măsuri preventive în scopul protejării vieţii oamenilor. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe situaţiile de urgenţă la 112 pentru ca autorităţile să poată interveni. De asemenea, sunt rugaţi să respecte întocmai indicaţiile şi recomandările autorităţilor, pentru a evita să se pună în pericol", se arată într-o informare remisă duminică agenţiei MEDIAFAX.
Poliţiştii de la Rutieră vin, cu o serie de recomandări pentru şoferii care pleacă la drum luni, 16 ianuarie, dar şi pentru pietoni.
"Vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă!(...)Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers", se arată în informarea Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Poliţiştii le recomandă pietonilor să aibă atenţie sporită în caz de viscol, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului, şi să se asigure înainte de traversarea drumurilor.
ANMR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu