Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, a doua
favorită a competiţiei şi locul 2 WTA, s-a calificat, joi, în finala turneului
Australian Open, unde o va înfrunta pe sora sa, Venus Williams, cap de serie
numărul 13 şi locul 17 WTA.
În semifinale, Serena Williams a trecut în două seturi de
croata Mirjana Lucic-Baroni, sportivă aflată pe locul 79 WTA, scor 6-2, 6-1, în
52 de minute de joc.
Serena Williams şi-a asigurat astfel un cec în valoare de
1,9 milioane de euro şi 1.300 de puncte WTA, iar în finala competiţiei o va
întâlni, sâmbătă, pe Venus Williams.
Venus Williams a obţinut calificarea în ultimul act al
Openului Australiei după ce a învins-o pe compatrioata Coco Vandeweghe, locul
35 WTA, scor 6-7 (3), 6-2, 6-3, în două ore şi 29 de minute de joc.
Va fi cea de-a noua finală a unui turneu de Grand Slam între
surorile Williams şi, totodată, prima după opt ani. Cele două sportive s-au mai
întâlnit o singură dată în finala turneului Australian Open, în 2003, iar
Serena Williams a câştigat partida respectivă în trei seturi.
Serena Williams, în vârstă de 35 de ani, a câştigat de-a
lungul carierei 22 de turnee de Mare Şlem, în timp ce Venus Williams, 36 de
ani, are în palmares şapte trofee de Grand Slam.
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu