Drumul în spirală repetă aceleaşi repere la alte cote, cu alte valori, uneşte dreapta cu stânga, insesizabil şi aparent fireasc. Mersul printr-un tunel în spirală permite învățarea, evitarea greșelilor din trecut, experimentarea unor tehnici actualizate. Mersul prin tunelul în spirală mizează pe memoria scurtă a mulțimii, adoarme, amețeşte mulțimea, duce la pierderea busolei, a direcției. Drumul în spirală nu te lasă să vezi mult în față, permanent urci și ocolești, privirea se oprește în perețiii tunelului, observi numai ce se află imediat în față, după curbă drumul e ascuns, e secretul arhitectului, se dezvăluie la timpul potrivit, astfel încât să nu ai posibilitatea de a evita viitorul. Orbi veseli în furtună pe marginea prăpastiei să avem încredere nețărmurită în piloții care conduc spre liniștea pustiului, tăcerea morții, abandonul luptei pentru existență.
Aplicând procedeul compromiterii soluțiilor care nu convin, se organizează compromiterea soluției naționale, dovedirea neviabilității, falsul sprijin în scopul compromiterii, dublul joc, jocul trădător. Tragerea preșului de sub picioarele celui pe care te prefaci că îl susții, la momentul oportun.
Știm ce învățăm, ce suntem învățați, dacă nu suntem învățați, nu știm. Ne mirăm că nu știm dar nu suntem învățați. Vrem să știm fără a învăța. Dacă nu se învață istoria poporului, nu se știe. E foarte importantă isteria holografică, holoistoria sau holoisteria, cauzalitatea holografică – holocauzalitatea, holocausticitatea – causticitatea holistică, holistica istoriei, isteria istoriei. Agresiunea împotriva moravurilor, împotriva bunului simț, împotriva principiilor de viață, agresiunea disimulată în preocuparea pentru bunăstarea oamenilor, pentru fericirea lor, pentru nevoile lor, pentru drepturile lor. Divizarea și apoi conflictualizarea sunt instrumentele perfecte de control.
Încurajarea imigrației prin inventarea paradisurilor în lumea largă. Nu mai este la modă să fii român. Dacii sunt minimalizați, naționalismul e condamnat, românismul trebuie și el pus la zid. Să înfierăm cu mânie globală dragi tovarăși năpârcile româniste care se opun construirii epocii de aur globale! Să condamnăm cu tărie dușmanii poporului global și ai marelui prieten educator care cu mari sacrificii ne civilizează întru globalism, salvându-ne de greutatea avuțiilor naționale care ne stau în calea sărăcirii lucii, factor de progres însemnat pe calea luminoasă a schimbării identității naționale în identitate generală și obținerea marelui succes, lipsa identității noastre ca popor. E ordin să fie la modă barba, acoperirea trupului femeilor și demodarea tradițiilor strămoșești. Să facem să pară sexy bărboșii. Acum 2000 de ani dacii purtau bărbi, apoi barbarii. Să facem să fie familiară imaginea musulmanului prin răspândirea bărbii, turbanului, șalvarilor, papucilor încovoiați etc. Trebuie să ne schimbăm pentru a nu-i leza pe cei veniți la noi în țară. La noi în țară, e un fel de a spune, pentru că țara nu mai este a noastră ci a altora. De fapt și noi suntem acceptați aici ca și cei veniți de aiurea de stăpâni. A judeca în termeni naționali e demodat și contrar indicațiilor stăpânilor adevărați, necunoscuți. Ce mult le place secretul, să fie necunoscuți, să decidă din umbră, din întuneric!
Suntem exagerat de corect politic şi sfioşi în a ne apăra drepturile în timp ce educatorii popoarelor îşi învață copii să tragă cu arma pentru a apăra țara. Integrarea mult trâmbițată cu privire la UE, a existat dintotdeauna: integrarea în imperiul roman, în imperiul habsburgic, în URSS, în imperiul francez, în imperiul englez, în imperiul otoman sau sub orice altă suzeranitate. Integrarea românilor din Transilvania în imperiul habsburgic, a creat oportunitatea de a nu avea drepturi. Integrarea nativilor nord-americani în SUA, a nativilor sud-americani în regatul spaniol sau în cel portughez le-a creat oportunitatea de a-și pierde identitatea culturală. Corelația integrare – bunăstare în toate imperiile nu este relevantă decât din perspectiva unei mici părți a populației, a celei deja cu nivel de trai peste medie, în timp ce diferențele se mențin între diferitele regiuni. Integrarea pare a crea oportunitatea de a ocupa un nivel inferior într-o piramidă mai mare. Renunțarea la naționalitate e mult mai ușoară pentru cei care au exercițiul istoric, care au naționalitatea numai pe hârtie și nu în suflet.
Dreptul de a purta căluş. Unii ar putea spune că datoria pentru viitor implică uitarea trecutului şi negarea ideilor forță ale neamului românesc. Dresura intelectuală prin inducerea fricii obsesive – frica de a avea opinie, culpabilizarea, pentru a consimți la îngrădirea libertăților, la construirea lagărului. Construirea consimțământului la a renunța la libertate, la a ne construi singuri închisoarea, la a ne da singuri sentințe de culpabilizare, reeducarea de la Pitești în varianta contemporană globală. Coincidențele atentatelor teroriste la sediul unei reviste – libertatea de exprimare, de ziua națională a Franței – valorile naționale, la târgul de Crăciun – libertatea credinței. Când te încurcă religia, naționalismul și rețelele sociale, actele teroriste organizate cu ocazia sărbătoririi libertăților și drepturilor sunt simbolice.
Autodiscriminarea prin afirmarea şi evidențierea diferențelor, a apartenenței la o categorie, a condiționării unui drept numai în baza autodeclarației de diferențiere. Devine convenabil și de preferat să fii diferit. Pentru uniformizare este folositoare relativizarea normelor, regula lipsei regulilor, ierarhiilor, normalitatea anormalului, normalizarea şi normarea monstruosului, pervertirii, perversităților.
Experimentul schimbării identității, rechinul vegetarian, copilul lup, ștergerea memoriei unui popor, diabolizarea întregului trecut, întregului popor, tuturor celor care au trăit acel trecut indiferent de rolul avut, condamnarea în bloc, inventarea unui trecut vinovat, inventarea de vinovății, instanțe morale autonumite. Profesorii de morală ai umanității, educatorii popoarelor sunt și judecătorii popoarelor, le judecă și le educă prin sentințe privind vinovăția opiniilor. Educatorii popoarelor sunt fără de păcat, sunt fără de greșeală, a vorbi despre greșelile lor este o crimă condamnată prin legi, a gândi despre greșelile lor este o blasfemie, ei sunt sfinții moderni, dorințele lor sunt sfinte, simpla rostire a numelor lor este o crimă împotriva umanității, trebuie să ne temem de educatorii- judecători, să ne închinăm lor, să-i preaslăvim și să-i lăudăm. Educatorii popoarelor ne învață cum să înțelegem ceea ce nouă ni se par a fi greșelile lor, suntem educați că sunt greșelile noastre. Educatorii popoarelor au toate drepturile. Pentru ei naționalismul este firesc, pentru noi o crimă. Trebuie să fim fericiți în raiul educatorilor popoarelor, etnia unică. Scopul nu este să câștige ei ci să nu câștigi tu, mai bine să se risipească decât să fie folosite resursele de cei care nu trebuie, neselectați, nealeși. Sindromul Auschwitz – indiferența la suferințele celorlalți, insensibilitatea la moartea celorlalți, supraviețuirea cu orice preț, chiar cu prețul vieții celorlalți, Homo homini lupus, mândria de a supraviețui celorlalți, complicitatea cu călăii prin lupta împotriva celorlalți, transformarea victimelor în călăi prin complicitatea cu călăii, renunțarea la valorile umane din dorința de a supraviețui, de a fi mai bun decât ceilalți, competiția pentru viață, furtul mâncării celorlalți și condamnarea acestora la moarte prin înfometare, prin slăbiciune.
Să fim civilizați, ei fură civilizat iar noi, civilizat și democratic, acceptăm; ei ne corup conducătorii civilizat, iar noi, civilizat, deveniți sclavi, fără proteste și împotriviri – suntem foarte civilizați. Corupția, hoția, conspirarea, fereala, secretul, înhăitarea, complotul, corectitudinea politică, dictatura minorităților, antitransparența, secretul bancar, secretul averilor și veniturilor, secretul componenței organizațiilor, secretul originii etnice, secretul relațiilor de rudenie și de prietenie, secretul discuțiilor – jurământul tăcerii sunt mijloacele civilizaționale moderne. Puterea absolută corupe absolut. De ce am vrea ca cineva să dețină puterea absolută? Pentru a avea corupția absolută, răul absolut? Globalizarea puterii, puterea globală, cucerirea și stăpânirea lumii, împăratul lumii, stăpânul lumii, stăpânul unic, lumea stăpânilor și sclavilor?
Sistem totalist vs sistem globalist. Tătuci ai popoarelor au existat mereu. Semn al esențelor care fundamentează educația educatorilor popoarelor este o constantă permanentă a influențelor în istoriei a acestora. Nevoia de tătuc inculcată de generații face să transmită mai departe celor care trebuie educați stringența acestei nevoi. A discuta despre democrație în contextul nevoii unui far călăuzitor e pură contradicție în termeni. Tătucul este marca inconfundabilă a despotismului, care chiar global fiind este total opozabil democrației, eglității tuturor. Democrația încurcă foarte mult socotelile tătucilor care încă o dată se văd incapabili de a respecta regulile, după ce le-au încălcat frecvent pentru a dobândi banii și puterea. Ei sunt genii ale antidemocrației, ale antisistemului democratic, ale competitivității capitaliste care pentru construirea piramidei averilor trebuie să lupte împotriva celorlalți, trebuie să câștige mai mult. În societatea democratică a fi egal la câștig e o crimă. Poți fi egal la orice numai la dreptul la resurse nu. Suntem egali dar nu la resurse. Suntem egali dar nu total egali, suntem parțial egali, suntem apoape egali, cvasiegali. Cvasiegalitatea democratică îți dă dreptul de a lupta pentru drepturi egale la resurse, la dreptul egal de a beneficia de condiții de trai egale, de condiții de educație egale, de tratament medical egal, de tratament juridic egal. Ne naștem egali dar democrația ne diferențiază pe timpul vieții. Democrația ne impune să acceptăm inegalitatea. Din fericire murim egali.
Puterea absolută a revoluției culturale antinaționale prin dictatura corectitudinii politice drept unic criteriu al adevărului, noua limbă de lemn a politicii și extremismul adevărului, dogmatismul opiniilor, reeducarea gândirii libere prin teroare mediatică și inchiziția opiniilor, dictatura adevărului unic. Când apărarea este considerată drept agresiune, când democrația nu mai înseamnă puterea majorității ci a minorităților, când apărarea națiunii este interpretată drept crimă, când criminalul acuză victima, când majoritatea trebuie să se supună minorităților pentru a fi corect politic înseamnă distrugerea democrației și instaurareaminoritarocrației, legea bunului plac.
Extremism verbal vs corectitudine politică vs. limbaj politicianist vs. demagogie. Lauda injurioasă vs. nuanțele demonizării adversarilor. Corectitudinea politică cataloghează ca extremist și discriminator adevărul și ca atare acesta nu trebuie spus prea direct. Adevărul nu este corect politic, trebuie prelucrat pentru a corespunde criteriilor, pentru a avea o origine sănătoasă. Adevărul spus direct este o infracțiune, o discriminare. Trebuie să încurajăm diferențele dar fără să le afirmăm direct, fără să ne referim la ele prea detaliat, trebuie să le sugerăm, să le lăudăm. Vorbirea pe șleau e considerată extremism. Pentru a te exprima corect politic trebuie să faci efortul de a formula, de a gândi corect politic, trebuie să te autoeduci în a gândi politic, te autodresezi corect politic, după ce ți-ai spălat corect politic creierul. Exprimarea corect politic este o marcă de valoare politică, de apartenență la clanul celor corecți politic. Constatările trebuie să fie laudative la adresa celor diferiți. Cei diferiți nu sunt de fapt diferiți, sunt norocoși, sunt superiori majorității celorlalți și atunci trebuie să-i conducă pe aceștia care și acesșia sunt norocoși să fie conduși de cei altfel decât ei. Diferiții nu sunt ciudați, sunt mai buni, au ceva în plus. De aceea la noi conduc idioții și hoții, proștii clasei, elita negativă. Fiind mai proști, mai hoți, mai mincinoși și mai ticăloși decât ceilalți sunt mai potriviți să conducă. Iată cum la noi nu există discriminare și am reușit să fim model de civilizație europeană și de corectitudine politică. Oare cum de suntem în coada plutonului?
Ce s-a schimbat din decembrie 2014 până în decembrie 2016? De ce oare in 2014 am votat împotriva celor pentru care am votat în 2016? Oare am înțeles puterea votului? Pentru politician votul este sfânt, este mai valoros decât viața. Ne exprimăm prin vot conform regulilor democratice. Dacă suntem nemulțumiți, alegem alții, îi pedepsim la vot. Atât? Și dacă o gașcă de infractori ne fură și ne distrug țara în cârdășie cu justiția și controlând instituțiile de ordine publică, atât putem face, să îi amendăm la vot? Afacerile se încheie, oamenii pleacă, banii dispar iar noi atât putem face, îi votăm pe alții. Alții care iarăși fac cârdășii, iarăși fură, iarăși își bat joc de noi, apoi votăm alții, ei pleacă liniștiți și așa mai departe. Atât se “plătește” pentru nenorocirile făcute? Înseamnă că de fapt democrația îndeamnă la furat din moment ce nimeni nu plătește pentru ticăloșiile făcute. Patru ani e liber la jaf. Din patru în patru ani votăm hoții naționali. Oare nu ar fi mai bine să votăm în fiecare an, ca să tragem concluziile după fiecare an și să-i schimbăm în fiecare an? Votul electronic e aproape gratuit.
Nu toți cei votați sunt hoți, nu toți sunt hoți de același calibru, de aceeași magnitudine dar dacă rezultatul este jaful național înseamnă că cei care nu sunt hoți sunt ineficienți, rezultatul activității lor nu se vede, sunt ineficienți, nu fac nimic vizibil – nu pe ecranele televizoarelor, sunt ca și cum nu ar exista, ca și cum ar exista numai hoți. Hoțiile mici sunt infracțiuni, marile hoții sunt afaceri iar cele mai de succes sunt cele cu justiția, ordinea publică, politica, cele în care poți dispune de libertățile fundamentale ale oamenilor, cele în care poți acorda sau retrage drepturile fundamentale ale oamenilor, cele de-a stăpânii, în care te simți stăpân peste masa de votanți stupizi, ale căror drepturi le poți încălca după bunul plac.
Catastrofa începută în 1989 nu ar fi fost posibilă fără trădare. Antreprenorii afacerii din 1989 au făcut să dispară avuția națională, a întregului popor și să apară averile lor. După împușcarea lui Ceaușescu trădătorii și-au trimis în față servitorii. Devotament, loialitate, obediență sau slugărnicie? Suntem fascinați de impostori, de cei care au abilitatea de a ocupa locul pe care nu îl merită și încercăm să imităm. Prețuim și cumințenia și pasivitatea idiotului. Manifestăm pudoare în a contra prostia și iubim servilismul. Slugă preaplecată, slugă supusă, servus est, capul plecat sabia nu-l taie, mielul blând suge la două oi. Competitivitate. Competența instrumentului, utilitatea, precizia îndeplinirii sarcinilor pentru care este folosit, creat, suportat, plătit, acceptat. Dorința slugii de a avea un stăpân puternic – căruia să-i cumperi bunăvoința, atenția, pe care îl disprețuieşte și de care este disprețuit. Servitorul nu are nicio problemă să servească mai mulți stăpâni, să fie duplicitar din moment ce este plătit. Servitorul își manifestă servilismul în relație cu ideea, calitatea de stăpân, are prea puțină importanță pentru el persoana. Conștiința servitorilor este o marfă, totul este prețul, scopul lui este să se vândă cât mai scump, să obțină un preț cât mai mare care demonstrează, în opinia lui, calitatea servilismului demonstrat. Demnitatea slugii – mai bine slugă în Mercedes decât liber într-o rablă. Servitorii nu au demnitate, cu atât mai puțin sunt capabili de mândrie și demnitate națională, sunt dizabilitați funcțional din acest punct de vedere, servitorii au orgoliu, vanitate, ambiții, dorință de parvenire exacerbate, fac abuz de servilism când concurează pentru atenția stăpânului, sunt lingăi și grețoși în eforturile lor vomitive pentru atenția tătucului.
Politicianul posedă arta dezinvolturii de a minți. Piticii gonflabili, oamenii de mică anvergură au nevoie de postamente, de proptele, de catalige, de scări, de tribune, de partide, asociații şi organizații ca să pară mari; astfel cocoțați îi depășesc pe cei cu adevărat mari şi apoi ne uimesc cu incompetența şi rudimentara judecată. Prezumția de competență e acceptată ca ceva firesc, mai ales atunci când implică cunoscuți, prieteni, rude, colegi de partid, de tribună sau proptea.
Marchetingul necesităților impune creșterea constantă a acestora prin crearea pieței. Piticii cocoțați au nevoie de mediul care să nu le clintească convingerile, ei refuză realitatea privită din altă perspectivă decât cea corectă politic, refuză puncte de vedere diferite, sunt închiși în realitatea lor şi se simt in siguranță în propria lume. Sunt prizonieri ai zidurilor care le țin captive conștiințele şi eliberarea ar aduce realitatea ratării, a falsității propriilor vieți irosite pentru iluzii. Sunt prizonieri celor care i-au ajutat să ridice zidurile, ai manipulatorilor vieților lor. Viețile lor sunt scenarii elaborate de alte minți decât cele proprii, nu le aparțin. Deciziile nu le aparțin, libertatea pentru ei nu există, urăsc libertatea pe care nu o pot dobândi decât în schimbul eliberării conștiinței dintre zidurile conveniențelor autoimpuse şi acceptarea ratării – renunțarea la catalige ar echivala cu moartea. Impunerea codurilor de toate felurile, a regulilor secrete, a simbolurilor sunt de fapt proptelele care țin in picioare esafodajul de iluzii şi minciuni necesare autosugestionării propriei conștiințe asupra corectitudinii faptelor. Este foarte important să credem cu tărie în corectitudinea atitudinii – să te ferească Dumnezeu de prostul hotărât şi harnic – şi păstrarea aparențelor este esențială.
Frica de propria incompetență, nesiguranța propriei valori, simțul autocritic exacerbat sau doar normal ne timorează şi ne fac să eșuăm în a construi o scară a valorilor normală; renunțăm la principiile sănătoase şi adoptăm politica struțului, a egoismului, a propriului interes meschin. Aşezându-ne pe o treaptă inferioară, inadapatarea ne complexează și mai mult. Autoînşelarea, izolarea propriei conștiințe în spatele unor ziduri construite din necesități considerate stringente, fundamentale, vitale, ne facilitează menținerea unei conștiințe curate. Cu cât ne autoconvingem că necesitățile sunt mai vitale cu atat zidurile care ne țin captivă conştiința sunt mai groase și mai rezistente iar noi reuşim să fim mai puțin deranjați de ea. Acceptăm compromisuri din lașitate. Nu mai sperăm, nu mai avem idealuri, suntem învinși de mediocritatea imposturii care nivelează și uniformizează conștiințele la nivelul cel mai de jos posibil.
Dă-mi, să ne dea, să ni se dea, să-mi dea, să ni se facă, să ne facă! Eu nu pot, noi nu putem, ce putem noi? Se dă? Hai că se dă! Hai să luăm! Să luăm! Să iau!
Autor: Gheorghe Liviu Balaban
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu