1936 - S-a născut
actorul Florin Piersic.Născut din părinţi bucovineni (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic şi-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta şi Cajvana, apoi în Cernăuţi şi, ulterior, la Cluj Napoca, unde a urmat Liceul de băieţi nr. 3 (azi, Colegiul Naţional Emil Racoviţă). A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (IATC, astăzi UNATC), promoţia 1957. La doi ani după absolvire, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti obţinând rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat Tragedia optimistă, Oameni şi şoareci sau Orfeu în Infern, piese care au scos în evidenţă geniul, naturaleţea şi prospeţimea actorului. Are o bogată activitate teatrală la Teatrul Naţional din Bucureşti). Debutul cinematografic s-a produs cu filmul Ciulinii Bărăganului din 1957, interpretând rolul lui Tănase. Şi-a evidenţiat talentul în ceea ce priveşte filmele istorice în Neamul Şoimăreştilor din 1965, regizat de Mircea Drăgan, şi apoi a jucat în filmul care l-a făcut cunoscut De-aş fi Harap Alb (1965), regizat de regizorul Ion Popescu-Gopo. Printre rolurile sale celebre din filme s-au numărat haiducul Anghel Şaptecai, haiducul Grigore Pintea şi Mărgelatu.
1756 - S-a născut Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor
austriac, recunoscut ca unul dintre cele mai mari genii ale omenirii. (m. 5
decembrie 1791)
1823 - S-a născut compozitorul francez Edouard Lalo, a cărui
creaţie a cuprins operă, simfonii, concerte pentru vioară şi violoncel (m. 22
aprilie 1892).
1832 - S-a născut scriitorul Lewis Carroll (Charles Lutwidge
Dodgson) autorul cărţii "Alice în Ţara Minunilor" (m. 14 ianuarie
1898)
1901 - A încetat din viaţă compozitorul italian Giuseppe
Verdi (n. 9 octombrie 1813), celebru pentru operele scrise ("Aida",
"Rigoleto", "Trubadurul", etc)
1902 - S-a născut chimistul Ilie G. Murgulescu, preşedinte
al Academiei Române între anii 1963-1966 (m. 28 octombrie 1991)
1903 - A fost fondată, la Bucureşti, "Confederaţia
Patronală UGIR", propunându-şi dezvoltarea economică şi modernizarea
societăţii româneşti
1945 - Cel de al Doilea Război Mondial: Sunt eliberate
lagărele de concentreare naziste de la Auschwitz şi Birkenau. În multe ţări în
această zi sunt comemorate victimele nazismului.
1969 - A fost ridicată la rang de ambasadă reprezentanţa
diplomatică a României din Afganistan.
1973 - Este încheiat Acordul de Pace de la Paris, care
marchează încheierea războiului din Vietnam.
1990 - Dumitru Mazilu a demisionat din funcţia de
vicepreşedinte al CFSN.
1992 - Preşedintele Ion Iliescu a efectuat o vizită oficială
în Bulgaria la invitaţia preşedintelui acestei ţări, Jelio Jelev. Cu acest
prilej a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi bună vecinătate
româno-bulgar.
1995 - Guvernele român şi namibian au ratificat Acordul
aerian dintre România şi Namibia, care prevedea posibilitatea de survolare a
spaţiului aerian, fără aterizare, de efectuare de escale necomerciale pe
teritoriul celor două ţări, precum şi de înfiinţare a unor rute regulate între
Bucureşti şi Windhoek.
1997 - Scriitorul Dinu Săraru a lansat ediţia definitivă a
"Trilogiei ţărăneşti", carte care cuprinde trei volume: "Nişte ţărani",
"Iarba vîntului" şi "Crimă pentru pămînt".
1998 - La Sibiu a fost deschis primul Centru de Informare şi
Cercetare a Holocaustului.
1999 - Premierul Radu Vasile a solicitat preşedintelui Emil
Constantinescu, la cererea UDMR, revocarea lui Gyorgy Tokay din funcţia de
ministru delegat pe lîngă primul ministru pentru minorităţile naţionale şi
numirea, în locul acestuia, a senatorului UDMR de Cluj, Peter Eckstein Kovacs.
2000 - Comisiile juridice ale Parlamentului au avizat
candidatura lui Horia Roman Patapievici pentru Consiliul pentru Studierea
Arhivelor Securităţii.
2005 - Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Popescu, a fost
desemnat guvernator pentru România la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare şi la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.
2006 - A încetat din viaţă Prinţul Carol Mircea (85 de ani),
fratele fostului rege Mihai, fiul, din prima căsătorie, al regelui Carol al II
lea şi a Ioanei Valentina Lambrino. Această căsătorie a fost anulată, însă
originea regală a lui Carol Mircea a fost recunoscută în urma a două procese,
în Franţa şi Portugalia. Prinţul a trăit în exil, în Franţa şi Anglia. El avea
doi copii: Paul (care locuieşte în România) şi Alexandru (care locuieşte în
SUA).
2006 - A încetat din viaţă fostul preşedinte al Germaniei,
Johannes Rau (75 ani). A fost primul şef al Republicii Federale care a ţinut un
discurs în limba germană în faţa Knesset-ului, Parlamentul israelian, unde a
cerut scuze pentru atrocităţile comise de nazişti în cel de-al doilea război
mondial. De numele său se leagă o importantă contribuţie la istorica împăcare
germano-israeliană
2007 - Pugilistul Lucian Bute şi-a păstrat centura de
campion intercontinental la categoria supermijlocie, versiunea WBO, după ce l-a
învins, la puncte, pe rusul Serghei Tatevosian, într-un meci disputat în cadrul
unei gale ce a avut loc la Bell Centre, din Montreal.
2009 - Scriitorul american John Updike, recompensat cu două
premii Pulitzer, a murit. Updike, un scriitor de un umor caustic, a scris cel
puţin zece volume de nuvele şi 25 de romane, printre care se numără celebra lui
saga "Rabbit", apărută între anii 1960 şi 1990. De altfel, romanele
"Rabbit is Rich" (1981) şi "Rabbit at Rest" (1990) i-au
adus două premii Pulitzer pentru literatură, în 1982 şi 1991. (n. 18 martie
1932)
2009 - Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad a fost
ales patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, preluând astfel conducerea
Bisericii Ortodoxe Ruse.
2010 - A încetat din viaţă Jerome David Salinger autorul
romanului "De veghe în lanul de secară".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu