Triada comportamentală conduită-conștiință-caracter
În urmă
cu peste 2000 de ani, Cicero spunea cam așa: „Caracterul fără inteligență valorează mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic”. De unde lesne
deducem că nu numai în zilele noastre și, îndeosebi, pe meleagurile noastre nord-dunărene s-au
prăsit acei ipochimeni cu obraz de toval, ce-și spun descurcăreți și pentru
care noțiunile morale consacrate nu
înseamnă nimic.
De
pildă, ce anume poate să însemne pentru alde ăștia cinstea, corectitudinea sau cumsecădenia, când ei și-au făcut un țel în viață
din a acționa potrivit satanicului
crez „Hoțul neprins e om cinstit”,
ba chiar își legitimează
decalogul ticăloșiei prin
acte normative croite după chipul lor fără obraz și-și
justifică lipsa de caracter prin memorabile spuse de felul „Cine muncește n-are timp de făcut bani”?!...
Cu
completarea că, dacă România postdecembristă a devenit faimoasă prin
contraperformanțele ei
economico-financiare, doar astfel putându-și consolida poziția de codașă a Uniunii Europene la toate acele capitole care vizează
nivelul de trai și
prosperitatea generală a nației,
în schimb, prin indivizi ca Dinu Patriciu, Adrian Năstase, Adrian Severin, Dan
Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan, Elena Udrea, Sebastian Ghiță și mulți alții,
ea a scris pagini de neuitat în istoria universală a nelegiuirilor și a dinamizat exportul de probleme dâmbovițene pretutindeni în lume.
Mă rog,
fiecare cu specializarea sa, că doar toate statele din Uniunea Europeană
trebuie să învețe cum să-și descopere și apoi să-și valorifice atât avantajele absolute, cât și cele relative: noi cu pungașii, prostituatele și cerșetorii,
alții cu banii, politica și aranjamentele planetare. Aidoma oamenilor, țările se impun în lume mai degrabă prin spirit (înțelepciunea și corectitudinea aleșilor, hărnicia și discernământul alegătorilor), decât prin mărimea lor.
Bunăoară, Marea Britanie și România
sunt state apropiate ca întindere (e drept, nu și ca număr de locuitori), dar distanța dintre ele este ca de la cer la pământ în ceea ce privește dezvoltarea, nivelul de trai și, mai ales, greutatea cuvântului ce-l au în politica
internațională...
Dintr-o
lungă și instructivă discuție cu un medic cărturar din zonă, am tras următoarele
două concluzii:
1). Fiind
oamenii supuși de la naștere la nenumărate încercări (de la microbi și până la cataclisme), nu este un noroc, ci vrerea
Atotputernicului ca mulți dintre
ei să trăiască până la 80-90 de ani sau chiar mai mult.
2). Medicina
este o știință a probabilităților (eu îi spuneam a aproximațiilor), fapt pentru care vindecarea nu vine de la medici,
ci de la Dumnezeu. Medicii nu izbutesc decât să cârpească și să creeze iluzia de vindecare, eventual să prelungească
agonia suferindului.
Iată de
ce, mult mai important ca îndoparea și adunarea de averi pe care le mănâncă moliile și le fură hoții, este necontenita îmbogățire/desăvârșire spirituală. De-abia prin acest proces ce vizează
statornic mântuirea, omul – potrivit distincției operate de Hegel între viață și existență – va face dovada că are rațiune, conștiință și
caracter, într-un cuvânt că există.
Sighetu
Marmației, George
PETROVAI
19 aprilie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu