miercuri, 13 decembrie 2017

La noi cam toate-s răsturnate



            Trebuie să fii ori ciocoi, ori pesedisto-aldist, ori lovit cu leuca să nu iei aminte că, după 28 de ani de post-decembrism mișelnic și trădător, România nu numai că-i pusă pe butuci (fără industrie, agricultură și cercetare, cu transporturile ca vai de ele, cu sănătatea, educația și moralitatea în cădere liberă, cu suveranitatea știrbită, resursele mătrășite și datoria externă de aproximativ 100 miliarde euro, precum și cu uriașul gol populațional de peste patru milioane suflete, generat de expatriați în nația noastră tot mai apatică), ci a ajuns de-a binelea cu gaibaracele-n sus.
            Da, căci rețeaua politico-ciocoiască a ticăloșilor și impostorilor a devenit atât de puternică, încât chiar și statul, ca să mă exprim elegant, este în clipa de față un tâlhar aflat la cheremul altor tâlhari. Și cum toți acești megașnapani, struniți de mâna penală a tandemului Dragnea-Tăriceanu, n-au putut nici să-și facă în voie mendrele gășcare și nici să scape de amenințarea păcatelor mai vechi, iată motivul pentru care au inventat sintagma „statul paralel”, omițând cu bună știință să precizeze pentru vulg și adepți că statul sunt chiar ei (Dragnea, de pildă, destituie și învestește în posturile decizionale ale statului mai ceva ca-n târla sa cu cântec), doar că aproape toți – desemnați pe criterii ideologice și/sau clientelare – își schimbă nițel părul, dar năravul de slugă ba, așa că la țanc își etalează paralelismul total cu noua funcție și cu drepturile vitale ale celor mulți.
            Exemple în acest sens? Câte vreți. Obligat de spațiu, mă voi limita doar la trei, din care rezultă cu prisosință că ceva (esențial) este putred în România postdecembristă, respectiv că una se spune de către oficiali și cu totul altceva se întâmplă în năstrușnica noastră realitate:
            1)Deși investițiile guvernelor Dragnea sunt cele mai mici din ultimii 15 ani, statisticile acestora – în flagrantă contradicție cu realitatea scumpirilor în cascadă (coșul zilnic al românului de rând s-a diminuat cu 25%!) – continuă să susțină că avem cea mai mare creștere din Europa și, după China, a doua din lume. Nenicilor, nu vă e rușine să ne mințiți în halul ăsta? Păi, creșterea economică reală nu se reflectă cu prioritate în coșul zilnic?
            2)Manualele de educație fizică ale (mini)ministrului Liviu Marian Pop își arată din plin utilitatea – în tot mai multe școli din țară, fie că profesoarele sunt snopite în bătaie de către elevi, fie că aceștia se păruiesc cu bestialitate între ei! Că, de, spre așa ceva tind lucrurile (și ăsta este doar începutul) atunci când violența verbală și fizică, inclusiv între aleșii televizați, ia avânt, când accentul educațional cade pe sex și când manualele de bază apar la mult timp după cele de sport.
            3)Jignit în fel și chip cât timp era în viață, în primul rând de pesediști, taman ăștia îi înalță  acuma osanale defunctului rege Mihai I. Dar nu oricum, ci cu atâta osârdie și atâtea false regrete, încât au izbutit să-i lase cu gura căscată până și pe adevărații monarhiști prin dărnicia din banul public de care dau dovadă. Doamne, cât de actuală este spusa „Tot ce-i exagerat devine insignifiant” pentru caraghioșii politruci dâmbovițeni!

            Sighetu Marmației,                                                         George  PETROVAI

                13 dec. 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu