Atentie, parinti: prezenta la Evaluarea Nationala NU este
obligatorie pentru clasa a II-a, clasa a IV-a si clasa a VI-a. Informatia a
fost confirmata in mod oficial de catre reprezentantii Ministerului
Invatamantului, care nu au facut altceva decat sa reia ceea ce prevede Legea
Educatiei: prezenta elevilor NU este obligatorie la aceste examene de evaluare.
In ultimele zile am primit tot mai des, din partea
parintilor, mesaje despre examenele de Evaluare Nationala, repetandu-se, sub
mai multe forme, intrebarea "de ce trebuie sa ne obligam copiii sa dea
aceste teste?"
Sunt diverse opinii despre utilitatea sau inutilitatea
examenelor de evaluare nationala si nu vom lua partea niciuneia dintre tabere.
Fiecare are argumentele sale, mai bune sau mai putin bune. Vrem sa facem, insa,
o precizare pentru acei parinti interesati:
Prezenta la Evaluarea Nationala NU este obligatorie pentru clasa a
II-a, clasa a IV-a si clasa a VI-a!
Conform legislatiei in vigoare, elevii pot, sau nu, sa se
prezinte la aceste examene, la fel cum notele de la evaluarile nationale pot,
sau nu, sa fie trecute in catalog. Alegerea le apartine elevilor, in ambele
cazuri.
O situatie elocventa s-a petrecut anul trecut in Craiova.
Elevii unei clase de la Colegiul National "Fratii Buzesti" au ales sa
NU dea Evaluarea la clasa a II-a. Parintii acestor copii au decis ca nu este
cea mai buna perioada pentru copiii lor sa dea acest test, motivand ca, fiind
in apropiere de Paste, copiii sunt prea obositi. Drept urmare au anuntat scoala
ca nu il vor da.
"Invatatoarea a facut o sedinta cu parintii pentru a le
prelucra metodologia de evaluare pentru clasa a II-a. La respectiva sedinta,
care a avut loc pe 6 aprilie, s-a incheiat un proces-verbal prin care parintii
au semnat ca nu vor ca micutii sa participe la evaluare. Au motivat ca nu este
perioada potrivita, pentru ca sunt prea obositi si au semnat un tabel", a
precizat directorul Colegiului "Fratii Buzesti", Carmen Stefanescu.
Ce s-a intamplat mai departe? Ei bine, 25 de copii din acea
clasa NU au dat Evaluarea la clasa a II-a.
"Dupa ce invatatoarea ne-a prezentat situatia am
convocat si noi parintii. Am avut o sedinta civilizata, prin care le-am
explicat ca aceasta evaluare se face pentru a vedea cum si-au insusit cei mici
cunostintele, daca mai este ceva de remediat. Raspunsul dumnealor a fost ca
sunt de acord sa existe si acest tip de evaluare, dar nu vor sa se aplice la
clasa unde invata copiii lor. Au mai spus ca, asa cum la examene nationale
precum evaluarea nationala sau bacalaureat, prezenta nu este obligatorie, nici
la aceste testari nu este obligatorie. Nu puteam interveni in nici un fel.
Singurul lucru pe care l-am facut a fost ca in ziua evaluarii sa ducem testele
la clasa invatatoarei, care le-a refuzat, tinand cont de cererea parintilor.
Cum parintii sunt partenerul scolii si reprezentantii legali ai copiilor, s-a
tinut cont de solicitarile respective", a explicat Carmen Stefanescu.
Ce spune Ministerul
Invatamantului despre acest caz? Ei bine, spune ca Evaluarea la clasa a
II-a NU este obligatorie si ca elevii pot alege sa NU dea testarea.
"Nici Legea educatiei si nici metodologia pentru
evaluarea nationala la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a nu prevad ca este
obligatorie prezenta elevilor. Aceste evaluari se organizeaza pentru a
monitoriza pregatirea elevilor pana la examenul de clasa a VIII-a si pentru a
recupera acolo unde este necesar. De altfel, si la evaluarea nationala de la
clasa a VIII-a participa doar elevii care vor sa ajunga la un liceu de top.
Probabil ca parintii nu vor sa stie nivelul de pregatire al copiilor de la
clasa respectiva, dar asta nu are nici un efect negativ asupra incheierii
situatiei scolare a copiilor. Este doar o evaluare dupa model standard. Un elev
care evita aceste evaluari ajunge sa nu isi cunoasca nivelul de
pregatire", a precizat reprezentantul Biroului de Presa al Ministerului
Educatiei Nationale pentru Gazeta De Sud.
In concluzie, este bine
de stiut ca daca nu vreti ca ai dumneavoastra copii sa dea examenele de
Evaluare pentru clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, nimic nu ii obliga.
Autor. Ion Andreea
Sursa:
PortalInvatamant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu