miercuri, 25 aprilie 2018

Academicianul român Dinu C. Giurescu a murit!


Academicianul român Dinu C. Giurescu a murit, marți, la vârsta de 91 de ani. Istoricul avusese o carieră academică fulminantă, intrând, pentru scurt timp, și în viața politică. Potrivit primelor informații, acesta a murit acasă, din cauze naturale.
Istoricul Dinu C. Giurescu s-a născut la 15 februarie 1927 în București.
Academicianul s-a născut într-o familie de cărturari, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin Giurescu.
A urmat studiile de licență la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, pe care le-a absolvit în anul 1955.
În anul 1968 a obținut titlul științific de doctor în istorie. Giurescu a fost profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie între anii 1968-1987.
A fost profesor universitar Universitatea București, Facultatea de Istorie, între 1990 și 1997.
Din 2002, a deținut poziția de membru al Academiei Române, după ce fusese membru corespondent din 1990. În plus a fost membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.
Academicianul a fost, printre altele, vicepreședintele Partidului Conservator.
La 9 decembriue 2012, Giurescu apărea pe listele USL, în momentul alegerilor parlamentare. A fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti.
Pe 24 aprilie 2014 a devenit vicepreședinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.
După ce a fost ales în această funcție, și-a dat demisia din poziția din Camera Deputaților și s-a retras din viața politică.
Printre cele mai cunoscute lucrări publicate de academician se numără „Istoria ilustrată a românilor” (1981), scrisă în colaborare cu Constantin C. Giurescu, „Imposibila încercare. Greva regală, 1945” (1999), „România în al doilea război mondial” (1999), „Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002), „Zid de pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962 – 1972” (2012), operă redactată în colaborare cu Mircea Malița, și „Lichidatorii. România în 1947” (2012).
N.N.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu