Strategie pe 20 de ani?

 Strategie până în anul 2040 când nu ştim nici măcar ce am făcut ieri? România are 40 de milioane de ochi, dar pare cea mai oarbă ţară din Uniunea Europeană. Deschide un dosar penal privind abdicarea Regelui Mihai. Îşi trimite, după 29 de ani, primul preşedinte de după căderea regimului comunist în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. Nu ştie cinsti marile nume care au făcut unirea din 1918, casele memoriale ale acestora fiind nişte ruine, dar şi-a propus să sărbătorească Centenarul cu mare fast.

S-a desprins de plutonul fruntaş al fostelor ţări comuniste – Cehia, Ungaria, Polonia – dorind să fie „originală” şi ca democraţie şi ca economie. A intrat pe uşile NATO şi UE, mai mult trasă şi împinsă, printre ultimele sosite.

Nu reuşeşte să intre în Spaţiul Schengen, deşi şi-a ales un preşedinte neamţ, se auto-prezintă ca şi cea mai coruptă ţară din UE, sare singură în cel mai mare scandal internaţional anunţând prima după SUA că îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.

Dar ce nu face anapoda România? Mai este nevoie să spunem că nu are un mare proiect de ţară? Adică nu are un plan general acceptat de înaintare în istorie. Hop-ţop de unde nu avea până acum trei zile un plănuleţ pe termen scurt şi mediu apare o strategie lungă-lungă, până în anul 2040. Numele ei: Dragnea.

Întinsă pe câteva cincinale, strategia este doar anunţată. Ea şochează din două puncte de vedere. Odată prin lungime, a doua prin autor. Cum să proiectezi tam-nesam România la orizontul anului 2040? Cât despre autor, mai precis despre numele strategiei ce să zicem? Liviu Dragnea, deşi un bun strateg electoral, nu a reuşit să-şi croiască strategia propriei imagini.

Evident, are calităţi. Cum de nu a reuşit să şi le promoveze? Un posibil răspuns ar fi: din cauza grabei. Deşi este inteligent, începe să treacă drept un personaj mai puţin instruit. Dacă, de pildă, în programul de guvernare s-ar fi inserat mai multe probleme de ordin cultural, dacă ar fi alocat fonduri pentru Centenar, nu ar mai trece drept un om mai puţin instruit.

Mai departe, dacă printre multele măsuri populiste ar fi strecurat şi măsuri economice care ar fi dus la îmbunătăţirea mediului de afaceri, nu ar mai fi asociat cu imaginea unui politician care a impus un program de guvernare nerealist datorită căruia România va intra în criză.

Ultimele probleme reale pe care le are Liviu Dragnea sunt cele de ordin penal. Sau tocmai acestea să-l fi determinat să ofere aparatului de stat mai mult decât poate duce economia? Astfel de probleme, de ordin penal, se pot ivi în cazul fiecărui politician din lume. Totul este să şi le rezolve pe cale judecătorească.

Aici intervine iarăşi o situaţie cu totul neobişnuită în lumea democratică. La noi, legile au început să se facă din mers, înaintând pas cu pas cu procesele. De aici se nasc suspiciunile că legile se modifică în raport cu interesele unui individ. Acest lucru, oricât s-ar strădui, Liviu Dragnea nu-l va putea contesta.

Trecând însă peste acest aspect, de ce nu s-a îngrijit liderul politic al momentului de imaginea sa? Dacă personalităţii sale i s-ar fi adăugat două coordonate majore – una de om care pricepe cum funcţionează economia şi a doua de protector al culturii – probabil s-ar fi estompat ceva din imaginea de „penal”.

Dar, cine ştie, poate că strategia României până în anul 2040 cuprinde elemente esenţiale care şterg cu buretele neajunsurile şi lipsurile omului politic Liviu Dragnea.

Autor: Dumitru PĂCURARU

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş