Greu de criticat

 Indiferent de tematică, indiferent de conjunctură, premierul-femeie rămâne un politician egal cu sine. Abordează cu aceeaşi pasiune, sau lipsă de pasiune, întâlnirile cu un cetăţean oarecare, ca şi întâlnirea cu şeful statului.

Fie că vorbeşte despre salarii, fie despre desecretizarea protocoalelor SRI, are aceeaşi expresie – sau lipsă de expresie – a feţei. Nu pare să o entuziasmeze nimic, precum nu pare să fie atinsă nici măcar de o uşoară astenie de primăvară.

Dată fiind această dispoziţie liniară, distantă, faţă de toate problemele, Viorica Dăncilă este greu de criticat. Deşi nu se impune ca o mare personalitate, este intangibilă. Ce dacă anului 2020 îi zice douăzeci-douăzeci? Sună foarte frumos. Pentru o clipă parcă ne scoate din timp.

Am parcurs douămiidouăzeci de ani şi nu pare să fi învăţat mare lucru. Cel puţin despre războaie. Nu mai departe decât secolul trecut, omenirea a trecut peste două războaie mondiale şi două dictaturi.

Dar premierul Dăncilă nu este preocupat de asemenea probleme. Nu o atinge nimic ce nu ţine de prerogativele funcţiei.
Lipsa de sensibilitate la atacuri – la cele venite din partea opoziţiei – creează dificultăţi adversarilor.

Nu ştiu de unde să o apuce. Un ultim exemplu este trecerea Institutului de Statistică în subordinea guvernului, personal în subordinea prim ministrului. PNL îi cere demisia. Ce răspunde doamna prim ministru? Nimic. Nu intră în dialog, nu acceptă nicio provocare.

Cu toate aceste calităţi native Viorica Dăncilă nu este un premier care se impune. Despre predecesori se spunea că periclitează poziţia lui Liviu Dragnea. În jurul lui Sorin Grindeanu, şi mai cu seamă în jurul lui Mihai Tudose, s-au creat grupuri, mici nuclee de putere.

Este şi motivul real pentru care au fost demişi. În jurul actualului şef al guvernului este vid. Nu se aude că ar ieşi la întâlniri informale sau că ar primi la palatul Victoria persoane anti sau pro-Dragnea. Nu se aude nici măcar că s-ar întâlni în secret cu Liviu Dragnea. Pare să fie o păpuşă singuratică.

Cu cine seamănă? Putem găsi corespondenţi în şirul de premieri care au condus vremelnic guvernul României? Cuminte şi ascultătoare ca Nicolae Văcăroiu (faţă de Ion Iliescu) fidelă ca Emil Boc (faţă de Băsescu), Viorica Dăncilă pare să fie persoana ideală pentru situaţia specială actuală, când şeful partidului de guvernare nu poate fi numit în funcţia de şef al guvernului din cauze judiciare.

Pare să fie făcută pentru a deveni marionetă. Desigur, mai există asemenea persoane în diferite funcţii. Fidelitatea faţă de şeful organizaţiei judeţene de partid este esenţială la nivelul funcţiilor din teritoriu.

Cei fideli, cei care nu ies din cuvântul şefului politic au viaţă lungă în funcţiile în care sunt numiţi tocmai pentru că nu numai că nu ies din cuvântul lui, ci îi intuiesc dorinţele şefului. Este vechea poveste cu mielul blând.

Totuşi, până la urmă şi Viorica Dăncilă este om politic şi nimic ce este specific politicii nu poate să-i fie străin. Are ambiţii pe care şi le ascunde foarte bine. Are, cu siguranţă, nemulţumiri, dar nu se exteriorizează. Poate că, seara, ajunsă acasă, izbucneşte în plâns. Poate că îşi freacă mâinile şi-şi spune: şi azi i-am păcălit.

Sunt situaţii care decurg din aserţiunea că fiecare om politic este un actor care joacă un rol. Finalul piesei nu se ştie niciodată. Totuşi, cum ar fi PSD dacă Viorica Dăncilă, dacă i s-ar întâmpla ceva lui Liviu Dragnea, ar deveni preşedintele partidului?!

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş