Calitatea universitară

                         

de Nicolae Goja

Avem multe universităţi (în Maramureş, 4), dar rolul lor în societatea democratică încă nu s-a stabilizat, există întîrzieri de adaptare şi mult loc pentru a obţine calitate europeană. Dată fiind autonomia universitară, reforma se poate face doar din interior – iar noi putem da sfaturi!

Vorbim despre democratizare, studenţii şi asistenţii au primit cuvînt în organizarea internă, fapt benefic, tinerii nu mai acceptă ca alţii să ia decizii în locul lor. Autonomia învăţămîntului este administrativă, iar factorul politic şi social pot interveni numai pentru a orienta universitatea spre interesul general.

Sistemul universitar a făcut paşi importanţi de adaptare la cel european, există standarde uniforme, a fost adoptată metoda de credite, colaborarea între universităţi a crescut, a apărut Erasmus+, a fost impus modelul CV Europass pentru prezentarea uniformă a competenţelor.

Societatea XXI are probleme, însă ajutorul universitar întîrzie. La noi, epidemiile apar între oameni (rujeola) şi animale (pesta), iar ştiinţa nu dă soluţii. În lume sînt boli fără leac, schimbări climatice catastrofale, poluare în masă, iar universitatea este chemată să formeze cercetători capabili. Scopul universităţilor şi al institutelor de cercetare este să creeze tehnologii şi idei inovative. Stimularea de-a lungul întregii vieţi a creativităţii şi a spiritului antreprenorial este datoria educaţiei şi formării profesionale.

Cum să arate o universitate modernă, cum să acţioneze profesorii universitari, ce să înveţe studenţii la universitate? Se foloseşte discursul (predarea), dar accentul dorim să fie pus pe deducţie de la o idee la alta, pînă la găsirea unei concluzii. Cursurile şi seminariile să fie orientate spre argument, profesorul să treacă peste metodele tradiţionale, fără să cadă în obscurantism.

Cunoştinţele teoretice primite de studenţi nu pot înlocui reflexivitatea critică, dialogul şi comunicarea – prezenţa la cursuri să fie absolut obligatorie! Profesorul ţine pasul cu schimbările industriale, iar ştiinţa sa teoretică ajunge la studenţi, dar nu mai reuşeşte să formeze şi caractere şi valori de convieţuire.

Universitatea insistă pe practică, pentru a urma societatea tehnologizată, ceea ce duce la dependenţă de economie şi stat. Democraţia este decisă politic, deci universitatea este influenţată şi nu are cum să se opună, relaţia universităţii cu societatea fiind directă. Profesorii nu are rost să se retragă, ci trebuie să se confrunte cu grupurile de interese sociale şi politice, pentru a-şi face cunoscute ideile. Universitatea are autonomie prin lege, dar asta nu înseamnă rupere, ci acţiune, urmările fiind mereu politice.

Direcţia de dezvoltare a cunoaşterii nu se stabileşte în universitate, ci în societate, iar factorul politic are rolul important. Universitatea nu poate funcţiona dacă nu se pliază pe economie şi administraţie, pregătind profesii tehnice şi academice, în corelaţie cu realitatea. Profesorii buni produc controverse şi stimulează argumente care să surprindă şi să creeze noul.

Tinerii studioşi care acced în universitate intră în acest rol diferit de cel din liceu: să înveţe să gîndească altfel, într-o acţiune bazată pe discuţia argumentată. Îşi vor dezvolta cunoaşterea dacă trec de la observaţie şi intuiţie la gîndirea exprimată logic. În acelaşi timp, studenţii îşi formează şi judecata morală, de la cea impusă, la cea utilă social, de la drepturile individului, la acţiunea justă pentru comunitate, care evită daunele – şi toate acestea cu înţelegere şi respect egal pentru om. Baftă pentru noii studenţi, masteranzi şi doctoranzi!