vineri, 30 august 2019

Reprezentanți ai Guvernului prezenți la inaugurarea punctul de lucru SMURD Șomcuta Mare


 Miercuri, 28 august 2019, în cadru festiv a avut loc ceremonia de inaugurare a punctului de lucru SMURD Șomcuta Mare, aflat în subordinea Detașamentului de Pompieri ”Căpitan Marchiș Adrian Baia Mare” din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș.
 La acest moment important pentru ISU Maramureș și pentru Serviciul Județean de Ambulanță Baia Mare au fost prezenți ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Oprea, ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului, Ioan Deneș, prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, deputatul de Maramureș, Călin Matei, primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda, primarii din localitățile limitrofe, comandații și șefii unităților și instituțiilor aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, reprezentanți din ATOP Maramureș, colaboratori ai ISU Maramureș, cadrele militare ISU Maramureș.
Primul mesaj l-a avut colonelul Baltaru Pavel, inspectorul-șef al ISU Maramureș  care a mulțumit tuturor celor prezenți la deschiderea punctului de lucru SMURD Șomcuta Mare. ”Dorința deschiderii acestui punct a fost prezentă de mai mulți ani, pentru a putea oferi populației intervenția oportună a cadrelor sanitare și a paramedicilor. SMURD Șomcuta va deservi același raion de care răspund și pompierii, respectiv orașul Șomcuta Mare cu împrejurimile și satele arondate, Valea Chioarului, Remetea Chioarului, Boiu Mare, Mireșu Mare, Satulung și satul Chelința care aparține de Ulmeni. Ne dorim să venim în sprijinul populației și să prestăm servicii de calitate și am convingerea că așa va fi. Mulțumim pentru ajutor și pentru acest parteneriat pe care l-am dezvoltat cu orașul Șomcuta Mare, deoarece a fost un efort considerabil depus de administrația locală. Mulțumiri aducem și Consiliului Județean Maramureș, dar și autorităților centrale, respectiv miniștrilor care sunt din județul nostru și care demonstrează, prin atitudinea lor, solidaritatea și omenia care caracterizează Maramureșul”, a declarat inspectorul șef al ISU Maramureș, Pavel Baltaru.

Gheorghe Buda: ”Sperăm să aducem și descarcerarea aici, pentru a avea cu adevărat un serviciu integrat de urgență în Șomcuta Mare”

La cuvânt a fost invitat, apoi, primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda, care a arătat că această zi a fost așteptată de patru ani de către localnici, trăind cu toții un moment deosebit. ”Sunt convins că toți cei care vor activa aici, de acum înainte, vor fi aproape de cetățeni și de evenimentele nedorite care vor apărea. Mulțumesc, în primul rând Consiliului Local și administrației locale din Șomcuta Mare care mi-au fost alături în cei doi ani în care am implementat acest proiect de reabilitare, prin care am adus la cele mai înalte standarde această construcție. Mulțumesc în mod special președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a fost mereu alături de administrația locală din Șomcuta Mare de fiecare dată când am solicitat fonduri, însă vreau să subliniez și faptul că ne-a fost mereu alături și cu un sfat sau cu o vorbă bună. Trebuie să mulțumim și Guvernului României că a fost alături de autoritățile administrativ teritoriale începând cu anul 2014, când au început să se stabilizeze bugetele locale. Și cum bugetul la Șomcuta Mare a ajuns să fie dublu, am reușit să realizăm o parte dintre obiectivele propuse. Mulțumiri aduc și reprezentanților ISU Maramureș, Ambulanței Maramureș, constructorului, S.C. Drumuri și Poduri SA, dar nu în ultimul rând, ministrului Sănătății, Sorina Pintea, care a avut de spus un cuvânt important în realizarea acestui proiect”, a precizat primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda.
Edilul a subliniat faptul că speră să fie aprobate cele 20 de posturi pentru Șomcuta Mare, începând cu luna septembrie și să fie adusă și descarcerarea la acest punct de lucru. ”Atunci vom vorbi cu adevărat de un sistem integrat care să deservească Țara Chioarului, o zonă care este destul de întinsă și care este traversată pe o mare suprafață de drumul european unde, din păcate, evenimentele nedorite sunt destul de dese”.
La microfon a fost invitat, apoi, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță, Alexandru Ilieș, care a subliniat faptul că, după mai bine de un an de muncă, s-a reușit realizarea unui deziderat în Șomcuta Mare, acela de a avea toate serviciile de urgență sub un singur acoperiș. ”Se salvează vieți în fiecare zi, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, iar deschiderea punctului de lucru SMURD Șomcuta Mare este o șansă în plus pentru toți cei care locuiesc sau tranzitează această zonă”.
În cuvântul său, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a declarat că este extrem de emoționată, deoarece de fiecare dată când vine în Maramureș, vine ACASĂ. ”Mă adresez acum vouă, pompieri, paramedici, lucrători ai Ambulanței. Știm cu toții strădania pe care o depuneți zi de zi, uneori fără a spune prin ce greutăți treceți. Le cunoaștem, însă, fapt pentru care încercăm să vă îmbunătățim condițiile de lucru. Doresc să mulțumesc și autorităților care și-au adus aportul în realizarea acestui proiect, deoarece atunci când există sprijin și consens, lucrurile merg. Și, cel mai important aspect este acela că sănătatea nu are culoare politică”, a subliniat ministrul Sorina Pintea.
Mesaje au transmis și ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului, Ioan Deneș, dar și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Oprea, care au salutat această investiție realizată în Șomcuta Mare.

Gabriel Zetea: ”Am încredere în intervenția promtă a personalului ISU Maramureș

În mesajul adresat tuturor celor prezenți, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că, la fel ca și primarul Gheorghe Buda și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și el este cuprins de emoție văzând că încă un proiect a fost finalizat în acest mandat. ”În general primarii sunt cei mai emoționați oameni atunci când realizează un proiect. Dar și eu mă emoționez alături de ei, deoarece am început un parteneriat cu primarii în 2016, când am stabilit ca proiectele demarate să fie finalizate într-un singur mandat, pentru a recâștiga, astfel, încrederea parțial pierdută a cetățenilor. Și când îți ții cuvântul, ai tot dreptul să fii emoționat, iar emoția primarului Gheorghe Buda este una de înțeles. Ne dorim să abordăm altfel administrația locală și acest lucru îl aplicăm și la nivelul Consiliului Județean Maramureș. Iar dacă vorbim despre instituțiile aflate în subordinea noastră, finanțate de către CJ, respectiv cele din domeniul ordinii publice sau apărării, cum este Centrul Militar sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cred că am reușit să creștem suficient de mult bugetele acestor instituții pentru ca dotările să fie tot mai bune. Și chiar dacă există în această perioadă foarte multe controverse în mediul public referitoare la activitatea organelor de ordine și apărare, eu am încredere în lucrătorii ISU Maramureș și am convingerea că, dacă cineva va avea probleme, vor interveni în cel mai scurt timp. Vom continua, astfel, să facem investiții în aparatură și în tehnica de care dispun reprezentanții ISU, pentru a putea, la rândul lor, să ajute toți maramureșenii”, a conchis președintele Gabriel Zetea.
Ultimul dar nu cel din urmă a luat cuvânt prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, care a subliniat faptul că este o zi mare pentru Șomcuta Mare și pentru întreaga Țara Chioarului. ”Nu a fost o muncă ușoară dar avem, astăzi, un exemplu de bună practică, avem instituții cum sunt ISU, SMURD, SAJ care se completează în acțiunile pe care le desfășoară și faptul că sunt toți sub același acoperiș este o mare realizare, iar intervențiilor lor vor fi mult mai rapide și eficiente”, a declarat prefectul Vasile Moldovan.
Înainte de tăierea panglicii, noul punct de lucru SMURD Șomcuta Mare a fost sfințit în cadrul unei ceremonii religioase. Locația serviciului integrat de urgență este un spațiu nou și generos, pregătit să găzduiască atât Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) cât și punctul de lucru al detașamentului de pompieri ”Căpitan Adrian Marchișși stația de salvare ale orașului Șomcuta Mare.
Acest serviciu integrat de urgență va deservi toată comunitatea din regiunea Țării Chioarului, care până azi nu a avut un serviciu pentru preluarea urgențelor medicale, și este dotat cu echipamente de ultimă generație pentru a se putea interveni cât mai rapid și eficient în situații de urgență care pun viața cetățenilor în pericol.



                                                                                      CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu