Parada portului popular a fost programată pentru duminică,
la ora 12.00, deschiderea oficială având loc la 12.30. De la ora 13.00, toți cei prezenți
s-au bucurat de recitalurile susținute
de Ansamblul “Roza Rozalina” și de
renumiți soliști vocali, momentul cel mai aplaudat fiind cel în care pe scenă
a urcat Aurel Tămaș. Seara zilei de
duminică s-a încheiat cu recitalul extraordinar susținut de Raluka, după care a urmat discoteca în aer liber și focul de artificii.
Primarul comunei Rozavlea, Vasile Mîrza a readus în atenția celor prezenți istoria comunității
pe care o reprezintă, explicând faptul că ”Roza – Rozalina”, frumoasa uriașilor din care descinde și comuna Rozavlea a ajuns simbolul și numele festivalului.
Edilul a insistat pe faptul că personajul mitic,
Roza-Rozalina este mai cunoscută decât voievodul de Maramureș, Ioan de Rozavlea, dar a subliniat și faptul că toți
rozovlenii sunt urmași de voievozi și prin venele lor curge sânge albastru.
La festival a fost prezent și
președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea, căruia edilul Vasile Mîrza i-a mulțumit
pentru sprijinul financiar și logistic
acordat în realizarea acestei acțiuni
culturale, dar și pentru tot ajutorul
dat administrației locale în vederea
implementării proiectelor comunei Rozavlea. ”Avem foarte multe proiecte pe care
le derulăm prin Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice, proiecte care
nu ar fi fost posibile fără ajutorul acordat de instituția Consiliului Județean
și fără implicarea președintelui Gabriel Zetea. Șeful administrației județene ne-a susținut în mod temeinic în obținerea proiectelor noastre și ne-a ajutat să ajungem la factorii de
decizie din București. Pentru tot ce a
făcut și face pentru Rozavlea, atât
personal, cât și în numele rozovlenilor,
îi mulțumim”, a conchis primarul Vasile
Mîrza.
Gabriel Zetea:
”Roza-Rozalina” este unul dintre cele mai frumoase festivaluri tradiționale
din Maramureș
August este luna festivalurilor tradiționale maramureșene,
iar ”Roza-Rozalina” din Rozavlea este unul dintre cele mai frumoase. Oamenii
entuziaști, coconii veseli și voia bună îi determină pe cei care ne trec
pragul să ne viziteze an de an și să se
bucure alături de noi la acțiunile
culturale locale organizate în aproape toate comunitățile Maramureșului, a
arătat șeful administrației județene,
Gabriel Zetea. Președintele Consiliului
Județean a felicitat Consiliul Local
din Rozavlea și pe primarul Vasile
Mîrza pentru că au acceptat, și în
acest an, ajutorul de prietenie oferit de către instituția județeană,
subliniind faptul că, pe mai departe, administrația
județeană va fi alături de toate
comunitățile maramureșene care vor solicita sprijin în vederea
păstrării tradiției Maramureșului.
”Suntem din nou la Rozavlea, într-un parteneriat prin care
dorim să organizăm sărbători tradiționale
maramureșene, sărbători care păstrează
sufletul nostru curat și de care se
bucură toți cei pe care-i invităm,
respectiv turiștii care ne invadează
județul în ultimii ani. Prin buna
colaborare care există în prezent între Consiliul Județean Maramureș și comunitățile
locale, încercăm promovarea județului
atât prin participarea la târguri de turism, cât și
prin organizarea de manifestări culturale în fiecare localitate. Pentru că
astfel de acțiuni sunt cele care mențin vie tradiția
Maramureșului, portul popular autentic,
muzica și dansul moștenite din moși-strămoși și
pe care trebuie să le păstrăm cu sfințenie
mai departe, pentru copiii noștri.
Trebuie să ne iubim și să ne cinstim
județul, să îl vorbim de bine oriunde
vom merge, pentru că Maramureșul este
cu adevărat cel mai frumos tărâm al României”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea.
În finalul discursului său, șeful
administrației județene a vorbit despre reabilitarea drumului
județean pe Valea Izei, un vis al
localnicilor de aproape trei decenii și
care, în viitorul apropiat, va deveni realitate. Gânduri de bine a transmis
rozovlenilor și primarul municipiului
Sighetu Marmației, Horia Scubli, care a
felicitat administrația locală pentru
proiectele implementate în Rozavlea și
pentru reușita acestei noi ediții a festivalului ”Roza-Rozalina”, menționând că este născut în Rozavlea, fapt
pentru care această comunitate va avea mereu un loc special în inima sa.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu