Dacă ar fi fost obligați
să asigure, nu 10 000, ci măcar 1000 de locuri de muncă, pentru românii de
afară, pentru că acolo se află cea mai mare resursă contemporană a României,
să-i aducă acasă, ne-ar fi trântit pe masă un tom guvernamental de hârțogăraie… De condiții, de neputințe, de
imposibilități de asigurare a minimului
necesar pentru a-i face pe oamenii ăia să aibă de ce să se întoarcă acasă… Ar
fi măscărit un biblioraft întreg pentru cei ce ar fi vrut să vină acasă, dar și de obligații
pentru cei ce ar vrea să-i angajeze aici…
În schimb, pentru a aduce mii de muncitori de prin toate colțurile pământului, și nu pentru a acoperi deficitul de forță de muncă din România, ci pentru a coloniza, guvernanți nu au avut nevoie decât de câteva rânduri.
O cifră azvârlită din pix și gata, în
România pot fi aduși încă 10 000 de
lucrători de oriunde. Câteva rânduri cu o „notă de fundamentare” care nici
măcar nu se referă la deficitul pieței
de muncă. Pentru că așa e hoțul, cu ochii cât cepele după banii nemunciți, uită să-și
acopere urmele, să le mascheze, să le pună o notă de justificare care să
mascheze măcar în parte drama în care suntem împinși. O dramă a cărei nume nu va fi acela al deficitului de forță de muncă, nu aceasta va fi tragedia
noastră în viitor, ci trezirea într-o realitate în care contigentele de
muncitori se vor ridica anual la dimensiunea unor mici orașe.
Pe guvernanți îi
interesează doar banii pe care pot pune mâna cât mai repede. Bani din surse cât
mai facile, fără obligații, fără nopți nedormite prin ministere, fără să-și zbată prea mult mintea. Iar nota de
fundamentare a creșterii în restul de
an rămas a numărului de lucrători aduși
de afară cu încă 10 000 pe motiv așa va
fi adus la buget un milion de euro, spune tot! Nu există nici măcar o menționare a felului în care se va asigura
integrarea acestora, nu există o listă de restricție
privind țările din care se va aduce
această forță de muncă ori un program
de control al zonelor de vulnerabilitate ce ar putea apărea din diferențele religioase, sociale, culturale, de comunicare…
Pentru un milion de euro (de urgență) la buget, căci despre asta este vorba, foamea de bani,
guvernanții ne vând ca pe niște saci de cartofi. Calculul din
„fundamentare” este cinic. Scabros de meschin, dar vine în completarea felului
guvernanților de a ne trata. Pentru 100
de euro pe care statul îi va încasa la eliberarea fiecărui aviz de angajare
pentru un cetățean de afară, ni se
vând, nu locurile de muncă neocupate în prezent, ci prezența și
perenitatea noastră în viitor. Continuitatea noastră care va deveni, în ritmul
accelerat de sporire a „contigentelor” de muncitori de vari naționalități,
greu de asigurat.
Deja suntem afectați
în continuitatea noastră, ca neam, prin pruncii născuți afară și pe care o
să-i cunoaștem la vârstele lor de adulți exact ca pe niște străini. Și nu le
vom putea reproșa nimic părinților lor care i-au născut ori i-au dus pe
cei născuți aici departe, cât mai
departe de țara care le periclita, prin
sistemul medical, prin cele de asigurarea a securității sociale și economice
însăși existența…
Și cât de ipocriți putem fi… Și
nu este o întrebare, nu mai este de câțiva
ani, ci o amară constatare. Pentru că nu mai suntem la nivelul nepăsării,
indolenței, indiferenței ori egoismului… Ci a ipocriziei! Toate
celelalte au fost de fapt doar „tare” sub care ne-am ascuns adevărata față. Cea pe care o vedem în ultimii ani. Aceea
în care, la vederea fraților de peste
Prut, veniți în țara mamă, la studii sau la muncă, am tot strâmbat de nas că
sunt niște profitori care caută doar o
rampă de lansare spre Europa, dar azi, în fața
afluxului de „containere” cu muncitori, deocamdată fabrici-tip-container, dar
mâine vor fi lagărele în care vom fi noi împinși,
condiționați, ca o fostă majoritate, tăcem… Nu comentăm pentru că, nu-i așa?!, este criză de forță de muncă și
nouă nu ne place să muncim.
Din milionul de euro pe care suntem vânduți acum (și
ne prostituăm fie și din perspectiva
complicității aceluia care nu răbufnește), nu se va crea nici măcar un singur loc
de muncă pentru românii de afară. Nu se va înființa
nici măcar o grupă, nu o clasă, nu o școală,
profesională pentru cei pe care îi putem crește
aici. Pentru că noi trebuie să rămânem într-o neputință care să justifice acoperirea unor matrapazlâcuri sub fel și fel de marote.
Unde este CSAT-ul? Unde sunt serviciile secrete? Unde sunt
asociațiile de protejare a românilor și românismului? Treziți-vă, fraților, mâine
chiar denumirile voastre vor deveni caduce! Care românism? Ăla pe care îl vom
mai găsi doar în cărțile și revistele de istorie ce vor fi scăpat
topirii pentru a nu deranja sensibilitățile
acelora pe care îi aducem acum aici?
Avem atâtea resurse pe care ni le exploatează alții… Avem atâtea bogății care sunt pe cale să intre în exploatare. Tot de către alți… Dacă numai de acolo am lua un procent,
prin lege obligatoriu a fi investit în educație,
în scoli profesionale, dar și înalte
(„Să ne luminăm poporul dacă vrem să fim liberi”; să mai fim vreodată!), dacă
numai din exploatarea gazelor din Marea Neagră am lua câteva procente, nu să le
punem la bugetele de stat să le prăduiască guvernanții, așa cum vor face cu
moftul milionului de acum, și am avea
suficienți bani pentru a ne „restarta”.
Guvernanții vor
încasa câte o sută de euro pe capul fiecăruia dintre cei 10 000 de lucrători
din contigentul de adus în acest rest de an. Îi vor încasa și îi vor prădui după cum le este felul.
Apoi, tot noi vom plăti „factura”, pentru inserția
– lingvistică, religioasă, culturală și
de cutume, a unor oameni despre care nu știm
nimic, nu le știm obiceiurile,
sensibilitățile, dorințele și,
da!, poftele…
Cezar Adonis
Mihalache – Națiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu